Filaret al Moscovei

Sfântul Filaret, mitropolitul Moscovei și al Kolomnei, pe numele de mirean Vasili Mihailovici Drozdov, a fost timp de peste patruzeci de ani, între 1821 și 1867, cea mai însemnată personalitate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Predicator, învățat și autor al catehismului rusesc, a trecut la Domnul la 19 noiembrie (1 decembrie) 1867 și a fost canonizat în 1994.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut la 26 decembrie 1782 la Kolomna, în familia diaconului catedralei Adormirii, Mihail Feodorovici, și al Evdochiei Nichitina Filipova, și a fost botezat la 1 ianuarie 1783 cu numele Vasili, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare, a cărui pomenire era în acea zi. Toți strămoșii lui, din partea tatălui și a mamei, făcuseră parte din cler, iar bunicul dinspre mamă fusese protopop. Tatăl lui preda la seminarul din Kolomna și strânsese acasă o bibliotecă bogată. La nouă ani a fost dat la seminarul din Kolomna, iar când acesta s-⁠a închis, în 1799, tatăl său l-⁠a trimis la seminarul Lavrei Troițe-⁠Sfântul Serghie, unde a studiat teologia, istoria, greaca și ebraica. A arătat mari însușiri pentru limbi și retorică și a atras luarea-⁠aminte a mitropolitului Platon Levșin, ocrotitorul seminarului, care i-⁠a arătat vădită bunăvoință. A absolvit în noiembrie 1803 și a rămas profesor de greacă și ebraică, din 1806 de poezie, iar din 1808 de elocvență înaltă și retorică. Cu toate că devenea tot mai matur, se sfătuia în fiecare încurcătură cu tatăl său.

În august 1806 a fost numit predicator al Lavrei. Încă de la începutul acelui an, mitropolitul Platon, care îndemna adesea pe elevi și pe profesori spre călugărie, îi propusese lui Vasili să se facă monah. El a șovăit multă vreme și s-⁠a sfătuit cu tatăl său. În cele din urmă, la 16 noiembrie 1808, în biserica Trapezei a Lavrei, vicarul Lavrei, arhimandritul Simeon, l-⁠a tuns în monahism cu numele Filaret, după Sfântul Filaret cel Milostiv. După cinci zile, la 21 noiembrie, a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Platon.

În 1809 a fost mutat la Petersburg, hirotonit ieromonah la 28 martie și numit inspector al seminarului, apoi rector al școlii Alexandrovsk, nou înființată pe lângă seminar. În 1810 a fost numit lector de istorie bisericească la Academia teologică din Petersburg, în 1811 a primit, pentru râvna în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, o cruce pectorală cu pietre scumpe, iar la 8 iulie 1811 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 11 martie 1812 a devenit rector al Academiei și profesor de teologie dogmatică, slujire pe care a purtat-⁠o până în 1819 și în care a înnoit adânc programa de studii. Evenimentele din 1812 l-⁠au impresionat adânc. A explicat izbânda rușilor prin temeiuri morale, într-⁠o conferință ținută la Societatea prietenilor cuvântului rusesc, iar în 1813 a rostit celebra cuvântare la moartea lui Kutuzov.

Păstorirea

În 1817 a fost hirotonit episcop de Reval, apoi vicar al Petersburgului. În 1819 a ajuns arhiepiscop de Tver și membru al Sfântului Sinod, în 1820 a fost scurt timp arhiepiscop de Iaroslavl, iar la 3 iulie 1821 a fost mutat la Moscova. În 1826 a primit rangul de mitropolit. Îndrăznelile cuvântărilor sale i-⁠au adus din 1845 și până la urcarea pe tron a lui Alexandru al II-⁠lea nemulțumirea împăratului, iar în 1855 a fost limitat la hotarele eparhiei. Se spune că el a redactat manifestul de eliberare a șerbilor. A fost socotit unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale în Rusia. A fost membru al Academiei Ruse din 1818, membru de onoare al Academiei de Științe din 1827 și academician titular din 1841.

A fost duhovnicul misionarului ieromonah Macarie Gluharev, canonizat în anul 2000 ca Apostolul Altaiului. Izvoarele mai pomenesc însă și măsuri aspre luate de el față de vechii-⁠credincioși. A pus sub sigiliu altarele bisericilor de la cimitirul Rogojski și a luat parte la întemnițarea unor ierarhi și monahi ai lor.

Scrierile

Filaret a avut un rol de seamă în pregătirea traducerii Bibliei în limba rusă, căci până atunci circula doar versiunea slavonă, greu de înțeles pentru popor. Între 1825 și 1856, când ministrul învățământului s-⁠a împotrivit traducerilor în limbile vii, el s-⁠a ocupat mai ales de învățătură și de slujirea bisericească. Catehismul pe care l-⁠a alcătuit în 1822-1823, Catehismul creștin al Bisericii Ortodoxe Catolice de Răsărit, a devenit catehismul oficial al Bisericii Ruse.

A lăsat multe volume de lucrări teologice și istorice, adunate sub numele de Filaretica, între care Convorbire între un credincios și un sceptic despre adevărata învățătură a Bisericii greco-⁠ruse (1815), Prescurtare de istorie sfântă (1816), Tâlcuire la Facere (1816), Predici ținute la diferite prilejuri (1820), Catehismul creștin (1823) și Principii ale învățăturii religioase (1828). A scris de tânăr și poezii duhovnicești, iar corespondența sa în versuri cu Pușkin este cunoscută.

Cinstirea

A trecut la Domnul la Moscova, la 19 noiembrie (1 decembrie) 1867. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a proslăvit în rândul sfinților ierarhi în 1994, la 13 octombrie, iar pomenirea lui se face la 19 noiembrie.