Varlaam de la Lavra Peșterilor

Cuviosul Varlaam de la Lavra Peșterilor a fost cel dintâi egumen al Lavrei Peșterilor din Kiev, împreună cu Sfântul Antonie, și a adormit în anul 1065. Biserica Rusă îl pomenește la 19 noiembrie (2 decembrie pe stil nou) și la 28 septembrie, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate.

S-⁠a născut între sfârșitul veacului al X-⁠lea și începutul celui de al XI-⁠lea, într-⁠o familie de boieri. După Paterikul Peșterilor, era fiul lui Ian Vișatici, mare căpitan al Kievului, și al soției lui, Maria. A primit o bună creștere creștină în casa părintească și se deosebea din tinerețe prin curăția sufletului. Vizitându-⁠l pe Cuviosul Antonie, s-⁠a îndrăgostit atât de mult de viața liniștită și cucernică a nevoitorilor din Peșteri, încât a hotărât să lase lumea cu toate ispitele ei și să viețuiască într-⁠o peșteră. Și-⁠a deschis gândul tainic lui Antonie, care i-⁠a lăudat dorința, dar l-⁠a avertizat să nu-⁠l întoarcă slava lumii din peșteră. A doua zi după discuție, Varlaam a părăsit casa părintească și chiar pe logodnica lui și, îmbrăcat în haine scumpe, cu o suită frumoasă, pe un cal bogat împodobit, a ajuns la peștera lui Antonie. Călugării smeriți au ieșit în întâmpinarea boierului și l-⁠au primit cu închinăciune. Varlaam a descălecat, s-⁠a închinat până la pământ, și-⁠a scos hainele boierești și le-⁠a pus la picioarele cuviosului, la fel calul și suita, spunându-⁠i: „Iată ispitele vieții lumești; fă cu ele cum vrei, eu le socotesc nimic și vreau să trăiesc cu voi în peșteră, să-⁠L dobândesc pe Hristos și să nu mă mai întorc la casa mea.” Antonie i-⁠a răspuns să-⁠și amintească cui face făgăduința și în a cui oaste vrea să slujească, apoi, după rânduiala lui, fericitul Nicon l-⁠a tuns în monahism, împotriva voinței tatălui său.

În vremea în care obștea a crescut, Antonie l-⁠a pus egumen al mănăstirii. Când numărul fraților a ajuns la douăzeci, Varlaam a văzut că biserica din peșteră este prea mică și, în 1058, cu binecuvântarea lui Antonie, a ridicat o biserică de lemn cu hramul Adormirii Maicii Domnului, cea dintâi biserică deasupra pământului a mănăstirii, înfățișată într-⁠o miniatură a Cronicii Radziwill. Mai târziu, cneazul Izeaslav (în botez Dimitrie) l-⁠a pus egumen la mănăstirea închinată ocrotitorului său, Sfântul Dimitrie. În 1064 a întemeiat pe peninsula nordică a dealurilor Koretz o mănăstire de maici, mănăstirea Bunei Vestiri din Koretz, probabil cea dintâi mănăstire de femei din Rusia Kieveană.

A făcut mai multe pelerinaje la locurile sfinte: în 1062 la Ierusalim, aducând de acolo multe odoare bisericești și cele de trebuință pentru viața monahală, apoi la Constantinopol. Pe drumul de întoarcere, în 1065, a adormit în orașul Vladimir din Volînia, la mănăstirea Zimne, ținut pe care Paterikul îl numește „țara lui”, de unde se leagă de Varlaam moșii din Budiatici, Niskinici și Kalusov. Înainte de moarte i-⁠a rugat pe tovarășii lui să ducă trupul la mănăstirea Peșterilor, iar icoanele și toate cumpărăturile să le dea Cuviosului Teodosie, ceea ce s-⁠a și făcut. A fost îngropat în Peșterile lui Antonie, unde moaștele lui se află astăzi în biserica subterană închinată lui.