Anatolie Smirnov

Cuviosul Mucenic Anatolie Smirnov, ieromonah, nevoitor de la Glinsk, dirijor de cor și compozitor, a fost împușcat la începutul anilor treizeci la Suhumi, în Abhazia. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori, la 11 august și la 7 februarie, precum și, la 8 septembrie, în Soborul sfinților din districtul mitropolitan al Asiei Centrale.

Nevoința la Glinsk și în Turkestan

Părintele Anatolie a fost un monah foarte învățat, care a dus o viață de nevoință. Era cântăreț minunat și dirijor de seamă și scria muzică duhovnicească. La începutul veacului al XX-⁠lea a fost chemat, împreună cu alți monahi de la Pustnicia Glinsk, cuvioșii mucenici ieromonahii Serafim Bogoslovski și Feognost Pivovarov, la Mănăstirea misionară de bărbați Sfânta Treime, întemeiată în 1882 pe malul lacului Issîk-⁠Kul de episcopul Alexandru Kulcițki, ca să răspândească Ortodoxia în ținutul Turkestan și să lumineze nomazii asiatici. Acolo monahii de la Glinsk s-⁠au împrietenit cu monahii Pahomie Rusin și Iraclie. Nu se pot stabili azi cu exactitate datele biografice ale acestor nevoitori ai Kazahstanului. Se știe doar că pe la 1909 monahii Serafim și Anatolie au fost chemați în orașul episcopal Vernîi (azi Almatî), unde au primit hirotonia și au slujit la biserica Adormirii din casa arhierească a Turkestanului; în 1912 au primit pentru aceasta dreptul de a purta epigonațiul. Au îngrijit și mănăstirea de maici Iveron-⁠Serafim. În 1916 ieromonahul Anatolie a condus corul arhieresc de la Catedrala Înălțării din Vernîi.

Schitul din Aksai

După ce bolșevicii au venit la putere, în martie 1918, și episcopul Pimen Belolikov a fost împușcat, monahii au plecat în munți și, la opt verste de oraș, în locul Medeo, au întemeiat un schit pe dealul Mohnata, cu o biserică săpată în coasta muntelui de părintele Serafim. Mai târziu schitul a fost dat monahiilor, iar frații au căutat o liniște mai mare. Un loc nou a fost găsit pe muntele Kîzîl-⁠Jar, în defileul Aksai, arătat de Dumnezeu: în timp ce căutau, monahii au rămas noaptea lângă un stupină la poalele muntelui și au văzut deodată pe munte o lumină strălucitoare. Urcând, au cercetat locul de unde venea o strălucire nepământească și, întorcându-⁠se, au zis: „Ce loc minunat. Ce bucurie este acolo. Câtă sfințenie, câtă frumusețe, câtă har.”. Acolo și-⁠au pus chiliile, la vreo sută de metri una de alta, și au săpat trei peșteri, una pentru provizii și două pentru rugăciune. Slujeau în chilia cea mare de lemn a părintelui Anatolie. Cosau fân, creșteau cartofi și sădeau garoafe lângă izvor.

Uciderea monahilor

Vara lui 1921 a fost foarte ploioasă și a încheiat-⁠o un noroi uriaș, în ziua praznicului icoanei Maicii Domnului de la Tihvin. În august 1921 cei cinci monahi ai schitului au mers la Vernîi, la biserica Sfântul Nicolae, la praznicul Sfântului Pantelimon. Doi au rămas în oraș, iar trei s-⁠au întors la schit. În dimineața zilei de 11 august 1921 au fost uciși de tâlhari înarmați îmbrăcați în soldați roșii ieromonahii Serafim și Feognost, iar părintele Anatolie, prevenit de părintele Serafim, a fugit la stupină după ajutor și a rămas în viață. El i-⁠a prohodit, i-⁠a îngropat și a slujit patruzeci de zile pentru monahii uciși. După aceasta, părintele Anatolie, părintele Pahomie și părintele Iraclie nu au mai rămas să locuiască în schit.

Ultimii ani

După 1921 părintele Anatolie a locuit un timp la Vernîi, a slujit la biserica Tuturor Sfinților a mănăstirii Iveron-⁠Serafim, care după închiderea mănăstirii a mai fost un timp deschisă, unde a condus și corul și a scris muzică. La mijlocul anilor douăzeci a plecat la Suhumi, unde a trăit în munți și a ținut legătura prin scrisori cu monahiile din Vernîi. Curând ele au primit vestea arestării și împușcării părintelui Anatolie.