Antonie Bâstrov

Sfântul Sfințit Mucenic Antonie Bâstrov (în lume Nikolai Mihailovici Bâstrov) s-⁠a născut la 11 octombrie 1858 în satul Niuba, în gubernia Vologda, și a murit în temniță la 16 iulie 1932, la Arhanghelsk. A fost arhiepiscop de Arhanghelsk și Holmogorî în anii prigoanei împotriva Bisericii. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a numărat între sfinți în 2006, în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Calendarul nostru îl pomenește la 10 iunie.

Familia, preoția și monahismul

A fost fiul preotului Mihail Ivanovici Bâstrov de la biserica Sfântul Nicolae din Niuba. În 1879 a terminat seminarul teologic din Vologda. Din tinerețe voia să fie monah, dar la cererea părinților s-⁠a căsătorit și a slujit trei ani ca citeț în eparhia Vologdei. În ianuarie 1882 a fost numit paroh al bisericii Nașterii lui Hristos din Stepurino, în ținutul Griazoveț, și la 2 februarie a fost hirotonit preot pentru ea. În același an i s-⁠a născut o fiică, Maria, iar soția lui a murit curând după aceea.

La 7 februarie 1888 a fost tuns în monahism, cu numele Antonie, la schitul Vladimir al Zaonikievului din gubernia Vologda. A fost numit conducătorul mănăstirii Lopotov (Grigoriev-⁠Pelșemski) și, din 1889, egumen al ei, iar din 1890 egumen al mănăstirii Kornilievo-⁠Komel. A primit rangul de egumen în 1892 și pe cel de arhimandrit în 1906. În 1907 a devenit egumen al mănăstirii Sfântul Duh din Vologda. Contemporanii îl descriu ca pe un bun cunoscător al rânduielii bisericești, care slujea cu evlavie și săvârșea el însuși acatistele cuvenite în cursul săptămânii, și ca pe unul dintre îndrumătorii luminați ai monahilor.

Episcopul

La 17 ianuarie 1910 a fost hirotonit episcop de Velsk, vicar al eparhiei Vologdei, în catedrala Sfintei Treimi a Lavrei Alexandru Nevski, de către mitropoliții Antonie (Vadkovski) al Sankt-⁠Petersburgului, Vladimir (Bogoiavlenski) al Moscovei și Flavian (Gorodețki) al Kievului, împreună cu alți ierarhi. Din martie 1921 a fost episcop de Arhanghelsk și Holmogorî. La 27 decembrie 1922 a fost exilat pentru trei ani în ținutul Narâm, iar la începutul lui 1926 s-⁠a întors la Arhanghelsk și s-⁠a ocupat mult de preoții exilați. La 7 octombrie 1926 a fost arestat, dar eliberat în scurt timp. În 1927 a fost arestată fiica lui, Maria. În 1929 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și a primit conducerea eparhiilor Nordului: Arhanghelsk, Vologda, Dvina de Nord și ținutul Komi.

Temnița și moartea

La 23 ianuarie 1931 a fost arestat, sub învinuirea că a sprijinit clerul contrarevoluționar, împreună cu alte douăzeci de persoane, între care episcopii exilați Averchie (Kedrov), Tihon (Șarapov) și Inochentie (Tihonov). Era acuzat că a ocrotit și a ajutat clericii exilați în Nord și că a îngăduit un cor bisericesc în care intrau mulți dintre ei.

A fost pus în închisoarea orașului, într-⁠o celulă cu șapte infractori de drept comun, care, împotriva așteptărilor prigonitorilor, l-⁠au respectat. Unul i-⁠a cedat patul, căci erau doar trei paturi pentru opt oameni. Arhiepiscopul avea la el Evanghelia și o citea tovarășilor de celulă, explicându-⁠le cele citite, iar mulți dintre ei au auzit atunci întâia oară de Hristos Mântuitorul și de poruncile Lui. A refuzat să-⁠și recunoască vina și a respins propunerea de a deveni informator. Apoi a fost mutat într-⁠o altă celulă, în condiții grele, s-⁠a îmbolnăvit de dizenterie și a murit în spitalul închisorii. Se povestește că, în clipa scurtă în care i-⁠a revenit cunoștința înainte de moarte, și-⁠a citit singur slujba de ieșire a sufletului.

A murit la 16 iulie 1932 și a fost îngropat la cimitirul Ilinski din Arhanghelsk.

Canonizarea

Numele arhiepiscopului Antonie a fost trecut într-⁠o listă preliminară a noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pregătită pentru canonizarea făcută de Biserica Rusă din Afară în 1981, dar acea canonizare nu a fost pe nume, iar lista a fost publicată abia la sfârșitul anilor 1990. Comisia eparhială de canonizare a socotit că este vrednic de a fi numărat între sfinți, pentru că a răbdat cu bărbăție toate greutățile la o vârstă înaintată și a murit mucenicește în temniță, fără să se pătească sau să se necinstească nici la cercetare, nici în închisoare. La 26 decembrie 2006 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât să-⁠i treacă numele în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din secolul XX.