Dosiftea de la Kiev

Cuvioasa Dosiftea (Dosifei) de la Kiev, numită și Dosifei de la Kitaev (1721-1776), a fost, după viața ei tradițională, o fată dintr-⁠o familie nobilă din Riazan, pe nume Daria Tiapkina, care, îmbrăcată în haine bărbătești, a trăit ca monah rasofor în Lavra Peșterilor din Kiev și în sihăstria Kitaev. A fost un sihastru și duhovnic, cunoscut și ca vizionar. Taina ei s-⁠a aflat abia după moarte. Este cinstită ca sfântă în Biserica Ortodoxă Rusă și în Biserica Ortodoxă Ucraineană, dar istoricii pun sub semnul întrebării identitatea ei cu Daria Tiapkina.

Copilăria și fuga

Potrivit vieții tradiționale, Daria s-⁠a născut în 1721 în familia nobililor Tiapkin din Riazan. La doi ani, părinții ei au vizitat locurile sfinte ale Lavrei Troițe-⁠Serghiev și s-⁠au oprit la mănăstirea Înălțării din Moscova, la bătrâna Porfiria, bunica fetiței, care hotărâse de curând să-⁠și închine restul vieții lui Dumnezeu. La stăruința Porfiriei, Daria a rămas la ea și a stat între zidurile mănăstirii până la nouă ani. Porfiria și-⁠a crescut nepoata cu grijă, sădindu-⁠i virtuțile creștine: smerenia, nestăpânirea, ascultarea, dragostea de aproapele. Ca urmare, când părinții au luat-⁠o înapoi în familie, ea nu s-⁠a putut acomoda cu felul de viață al nobililor. În acatistul cuvioasei se spune: „Bucură-⁠te, cea care ai cunoscut dulceața ascultării înainte de ispitele acestei lumi”. Nu era deloc bucuroasă să se mute în casa părintească. Până la șaisprezece ani a păstrat în familie duhul de nevoitor: dormea pe o scândură, era străină de distracțiile rudelor, nu mergea niciodată la baluri și alte întâlniri mondene și nu mânca ce i se oferea, ci mult mai simplu. În cele din urmă, sub amenințarea de a fi măritată, a fugit de acasă la șaisprezece ani și a plecat la Moscova în căutarea unui adăpost monahal. (Sursa sârbă o face să ia drumul „în al cincisprezecelea an” și spune că a primit învățătura de bază la Moscova; cea ucraineană spune că ea a plecat la cincisprezece ani și că bunica era monahie la Mănăstirea Înălțării din Moscova.)

Pribegia

La Moscova, după ce a trecut prin locurile cunoscute din copilărie, Daria a înțeles că nu se va ascunde ușor de căutările părinților. Și-⁠a cumpărat din piață haine bărbătești și s-⁠a dus la Lavra Troițe-⁠Serghiev, înfățișându-⁠se ca țăranul fugar Dosifei. După legile de atunci, egumenul putea primi un asemenea tânăr în frăție numai cu îngăduința Sfântului Sinod sau a împăratului; totuși Dosifei a fost lăsat la ascultare. Nevoitorul a petrecut trei ani în mănăstire. Părinții Dariei, care o căutaseră peste tot, au ajuns o dată la lavră, l-⁠au văzut de departe pe Dosifei și au pregătit o întâlnire cu el. Recunoscându-⁠și rudele care așteptau, Dosifei nu a mai așteptat să fie descoperit și a plecat numaidecât spre Kiev. Sursa ucraineană spune că și-⁠a tuns părul înainte de a intra în lavră.

În Lavra Peșterilor din Kiev Dosifei nu a fost primit. Sursa sârbă spune că motivul era lipsa actelor de identitate, iar cea ucraineană, că toți îl socoteau fugar. Atunci nevoitorul a mers într-⁠un cartier din împrejurimi numit Kitaevo și, săpând o peșteră în deal, după pilda cuviosului Antonie, a început lucrul mântuirii. Se hrănea cu pâine, apă și ce găsea în jur (sursa ucraineană adaugă și o fiertură de crupe), iar în chilia din peșteră nu a ținut niciodată foc. Sursa sârbă spune că hrana îi era lăsată la intrare de un monah, că în Postul Mare se închidea și mânca doar ierburi sălbatice crescute prin apropiere, că avea darul prorociei și al pătrunderii inimilor. Faima nevoitorului a început să se răspândească în jur.

Monahismul și sihăstria

Tunderea în monahism a primit-⁠o pe neașteptate. În 1744 împărăteasa Elisabeta a vizitat Kievul și, aflând de nevoitor, a vrut să-⁠l cerceteze personal. A venit în chilia lui, a vorbit cu el și, aflând că Dosifei nu fusese încă tuns, a îngăduit prin ordin primirea lui în monahism și a fost de față la Taină. Dosifei a devenit monah rasofor al Lavrei Peșterilor din Kiev. Sursa ucraineană spune că după tunderea din 1744 nu a părăsit viața de sihastru și că a primit o chilie lângă Peșterile Îndepărtate ale lavrei; în 1766 a fost mutat din nou la Kitaev, unde a trăit într-⁠o chilie izolată lângă un iaz.

Mai târziu, fără a părăsi închiderea, Dosifei și-⁠a asumat nevoința bătrâneței duhovnicești; există și tradiții că ar fi purtat și nebunia pentru Hristos. Îndrumând pe cei care alergau la el după sfat, l-⁠a crescut în duhul celei mai înalte virtuți pe ucenicul său de chilie Teofan, devenit apoi nevoitor la Solovki. În 1776 l-⁠a binecuvântat pe Prohor Moșnin, în vârstă de 22 de ani (viitorul Serafim de Sarov), să urmeze calea mântuirii în mănăstirea Sarov (sursa sârbă spune că după întâlnirea cu Serafim de Sarov, ea a plecat la Sarov și apoi s-⁠a așezat într-⁠o chilie îndepărtată a pustiei Kitaev; ordinea nu este aceeași în cele două surse). Bătrânul s-⁠a nevoit pe Muntele Kitaev și în lavră, la Peșterile Îndepărtate.

Înainte de moarte, bătrânul a ieșit din închidere și a cerut cu lacrimi iertare de la toți. După 55 de ani de viață, Dosifei a adormit în rugăciune, în picioare, la 25 septembrie 1776, în ziua pomenirii Sfântului Serghie de Radonej. Sursa sârbă dă 26 septembrie 1776, iar cea ucraineană notează anul 1776 sau 1777; hotărârea sinodală ucraineană din 1993, citată de sursa rusă, scrie 1777.

Taina descoperită și proslăvirea

Dosiftea și-⁠a dat duhul în rugăciune, ținând în mâna stângă un bilet: „Trupul meu este pregătit pentru călătoria spre viața veșnică; vă rog, frați, să-⁠l îngropați fără să-⁠l atingeți, după rânduiala obișnuită”, ceea ce s-⁠a și împlinit întocmai. Taina s-⁠a dezvăluit când sora Dariei a privit portretul bătrânului Dosifei pe piatra de mormânt și și-⁠a recunoscut sora dispărută. Atunci toți au înțeles că bătrânul Dosifei era o fecioară, și multe fapte ciudate din viața sfintei au devenit limpezi. Cu toate acestea, trei încercări de a găsi moaștele Dosifteei au dat greș.

Istoricul culturii O. O. Krainia a pus la îndoială identitatea lui Dosifei cu Daria Tiapkina, deoarece, pe baza comparării vieții cu documentele de arhivă, au ieșit la iveală mai multe necorelări între cele două persoane. În articolul din volumul al 16-lea al „Enciclopediei Ortodoxe” (2007) se arată îndoiala asupra versiunii sexului feminin și toată articolul folosește masculinul: „Dosifei de la Kitaev (de la Kiev)”.

Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei) din 27 iulie 1993, cuviosul Dosifei de la Kiev, monah rasofor, a fost canonizat împreună cu cuvioșii Teofil, Alexie și Parfenie și cu nebunul pentru Hristos Paisie, ca sfânt cinstit local, cu pomenirea la 25 septembrie (stil vechi) / 8 octombrie (stil nou). Prin hotărârea Sinodului Arhiereilor al Bisericii Ortodoxe Ruse din 3 februarie 2016, i s-⁠a stabilit cinstirea în toată Biserica, sub nume feminin, ca Dosiftea (Tiapkina), cuvioasa închisă din Kiev. Piatra de mormânt convențională așezată la începutul anilor 1990 deasupra locului probabil al mormântului, lângă biserica Sfânta Treime, cu inscripția „Monahul rasofor Dosifei”, a fost înlocuită mai devreme cu alta cu nume feminin. Moaștele cuvioasei se găsesc sub lespede, în partea de nord a bisericii parohiale Sfânta Treime din pustia Kitaev. În biserica din peșteră a Soborului Maicii Domnului, ridicată pe locul nevoințelor Dosifteei și ale altor nevoitori, este amenajată așa-⁠numita „chilie a Dosifteei”, unde oricine îi poate cinsti pomenirea. Sursa rusă dă ca zile de pomenire 23 iunie (Soborul sfinților din Riazan), 27 iulie și 8 octombrie, iar cea ucraineană 25 septembrie (stil vechi) / 8 octombrie (stil nou).