Vasile al Reazanului

Sfântul Ierarh Vasile al Reazanului a fost episcop al Reazanului și al Muromului, cinstit de Biserica Rusă ca ierarh. Date ale vieții lui sunt nesigure: a murit în 1294 sau 1295, după alte socoteli între 1356 și 1360. Este pomenit la 3 iulie (ziua adormirii) și la 10 iunie (ziua mutării moaștelor).

După tradiție, a fost tuns monah la Murom și apoi hirotonit episcop al Muromului. Este pomenit în Letopisețul lui Lavrentie. După pustiirea cetății Murom de către necredincioși, a venit din Kiev la Murom binecredinciosul cneaz Gheorghe Iaroslavici, care a înnoit biserica Bunei Vestiri și al doilea lăcaș, al Sfinților Patimitori Boris și Gleb, și a pus în ele, ca mai înainte, un episcop, pe nume Vasile, bărbat drept și cucernic.

„Povestea despre episcopul Vasile”, alcătuită pe la mijlocul veacului al XVI-⁠lea, spune că a făcut o minune pe când era episcop al Muromului. Mulțimea, din cursele diavolului, l-⁠a învinuit pe Vasile de purtare rușinoasă („O, episcope, nu se cuvine să ai fecioare în casa ta, pe pat”) și a hotărât să-⁠l izgonească din Murom, iar unii voiau chiar să-⁠l omoare. Episcopul Vasile, după rugăciune, a ieșit la Oka, a întins pe apă mantia episcopală, a stat pe ea cu icoana Maicii Domnului în mâini și așa, în șase ceasuri, a fost purtat împotriva curentului până la Vechiul Reazan. Preoții, cneazul cu boierii și poporul au ieșit pe malul Okăi să-⁠l întâmpine pe sfânt și apoi l-⁠au primit cu bucurie. Scaunul a fost mutat de la Murom la Vechiul Reazan. După pustiirea Vechiului Reazan de către tătari, sfântul Vasile s-⁠a mutat la Pereiaslavl-⁠Reazanski, adică la Reazanul de azi. După tradiție, și aici a venit pe Oka și pe Trubej, pe mantia lui, cu aceeași icoană a Maicii Domnului de la Murom, până la biserica Sfinților Boris și Gleb, și aici a întemeiat o nouă episcopie. Slujirea lui a ținut numai zece ani. La 3 iulie 1295 (după alte izvoare, între 1356 și 1360) a adormit. Trupul lui a fost îngropat în catedrala Boris și Gleb.

Predania despre sfântul Vasile este încâlcită și anacronică. Cu numele Vasile se cunosc doi episcopi ai Reazanului, unul de la sfârșitul veacului al XIII-⁠lea, altul de la mijlocul celui al XIV-⁠lea, al doilea și al patrulea în lista arhiereilor reazaneni. Se socotește mai probabil că a trăit în prima jumătate sau la mijlocul veacului al XIV-⁠lea. Vremea începutului cinstirii lui nu se știe. N-⁠a fost canonizat între sfinții Muromului la soboarele din 1547 și 1553, dar cinstirea lui locală a venit probabil din slăvirea soborului sfinților făcători de minuni ai Muromului. În 1568, prin schimbarea locului bisericii Boris și Gleb, mormântul sfântului Vasile, aflat înăuntrul ei, a ajuns în afară. La 10 iunie 1609, arhiepiscopul Reazanului și al Muromului, Teodorit, a aflat moaștele sfântului și le-⁠a mutat într-⁠un loc ferit de dușmani, catedrala Adormirii (azi a Nașterii lui Hristos) din Reazan; au fost puse sub spud, în stranele din stânga. De atunci numele lui „se pomenește în toate bisericile eparhiei Reazanului”. În anii 1630, deasupra moaștelor din catedrala Adormirii s-⁠a ridicat un mormânt de piatră și deasupra lui s-⁠a pus icoana „Rugăciunea lui Vasile”, în care sfântul plutește pe râu pe mantia întinsă pe apă, cu icoana Maicii Domnului în mâna dreaptă și cu toiagul în stânga. În 1712, sub mitropolitul Ștefan Iavorski, deasupra locului întâiului mormânt, lângă biserica Boris și Gleb, s-⁠a făcut o capelă de piatră. În 1753, mormântul din catedrala Adormirii a fost prefăcut în raclă cu chipul sfântului. Printr-⁠un ucaz din 1814, Sfântul Sinod a îngăduit să se prăznuiască sfântul Vasile la 21 mai, împreună cu făcătorii de minuni ai Muromului; printr-⁠un ucaz din 1881 s-⁠au statornicit zilele de 3 iulie (adormirea) și 10 iunie (mutarea moaștelor). Azi moaștele lui se află în catedrala Nașterii lui Hristos din Reazan.