Mitrofan Chi Sung

Sfântul sfințit mucenic Mitrofan Ji Cijun (Mitrofan Ci Sung, Zhang Chi-⁠chung, 1855-1900) a fost primul preot ortodox de neam chinez și unul dintre primii mucenici chinezi ai Ortodoxiei. A fost ucis la Beijing la 10 iunie 1900, în timpul răscoalei boxerilor, împreună cu soția lui și cu alte rude. Este unul dintre cei 222 de mucenici chinezi, cinstiți mai întâi local de Sfântul Sinod al Bisericii Ruse în 1902, iar la 3 februarie 2016 Soborul arhieresc al Bisericii Ruse a binecuvântat cinstirea în toată Biserica a sfântului sfințit mucenic Mitrofan și a mucenicilor care au suferit alături de el. Este pomenit la 10 iunie.

Tinerețea

Misiunea Duhovnicească Rusă din Beijing, întemeiată în 1685, propovăduia creștinismul poporului chinez, și mulți chinezi au devenit ortodocși, dar înaintea lui Mitrofan niciun chinez nu fusese preot ortodox. S-⁠a născut la 10 decembrie 1855 (după calendarul chinez, a zecea zi a lunii a douăsprezecea), cu un nume han obișnuit, Chang Yangji. Și-⁠a pierdut tatăl de mic și a fost crescut de bunica sa, Ecaterina, și de mama sa, Marina, care era învățătoare la o școală de fete. La botez a primit numele grecesc Mitrofan. Era socotit un om foarte liniștit și smerit, „de fire blândă, foarte prudent și tăcut, iubitor de pace și neprovocator; când avea parte de vreo ofensă, chiar foarte grea, nu căuta să se îndreptățească”.

A fost învățat la misiunea rusă din Beijing de învățatul (jujen) Lun Iuan, care l-⁠a pregătit pentru o viitoare slujire preoțească, la îndemnul arhimandritului Paladie (Kafarov), conducătorul Misiunii XV (1865-1878), care îl încuraja. Mitrofan ezita, socotindu-⁠se nevrednic. În 1874 arhimandritul Paladie l-⁠a numit catehet. Noul conducător al misiunii, arhimandritul Flavian (Gorodețki), din 1879, a susținut ideea ca Mitrofan să primească preoția, deși el însuși o refuza. Silit de Flavian și convins de învățătorul Lun Iuan, Mitrofan a ascultat și a fost hirotonit preot de Sfântul Nicolae (Kasatkin) al Japoniei, după izvorul rus în iulie 1882 la Tokio (după izvorul englez, în 1880, la douăzeci și cinci de ani).

Sub Flavian, părintele Mitrofan a ajutat la traducerea cărților în chineză, iar până în 1896 a slujit în biserica misiunii. Nu era iubitor de câștig, și de aceea mulți i-⁠au abuzat încrederea. A răbdat multe ofense și batjocuri de la ai lui și de la străini și în 1896 a căzut într-⁠o tulburare liniștită a minții, după care a trăit mai bine de trei ani în afara incintei misiunii, cu jumătate din leafa de înainte.

Mucenicia

Viața lui, relativ liniștită, a fost curmată când în 1900 a izbucnit răscoala boxerilor în nord-⁠estul Chinei. Boxerii erau o societate secretă care practica arte marțiale și voia să nimicească înrâurirea străină în China; s-⁠au ridicat întâi împotriva dinastiei Qing, apoi s-⁠au unit cu ea ca să atace pe cei socotiți dușmani. În timpul răscoalei au ucis cu cruzime sute de creștini și străini, prin spintecare, ardere de vii și decapitare, mulți fiind siliți să-⁠și lepede credința. În seara de 1 iunie 1900 (17 ale lunii a cincea) clădirile Misiunii Duhovnicești Ruse au fost arse, iar mulți ortodocși chinezi, scăpând de primejdie, s-⁠au adunat în casa părintelui Mitrofan, între ei și foști dușmani ai lui, pe care nu i-⁠a disprețuit. Văzând că unii sunt tulburați, i-⁠a întărit cu cuvinte de încurajare. El însuși mergea de câteva ori pe zi să privească biserica arsă. La 7 iunie, după izvorul englez, fiul lui Isaia, ostaș, a fost decapitat lângă porțile Pingzemen.

La 10 iunie, seara, pe la ora zece (după felul chinezesc de numărat), soldați chinezi și boxeri au înconjurat locuința preotului Mitrofan, în care se aflau până la șaptezeci de ortodocși chinezi. O parte au izbutit să părăsească casa, iar preotul, cu multe femei și copii, a rămas și a fost chinuit. Boxerii i-⁠au străpuns pieptul „ca pe niște faguri” și a murit în curtea casei, sub un curmal; avea patruzeci și patru de ani. Era de față soția lui Tatiana, din familia Li, și trei fii: Isaia, Serghei și Ioan. Fiul Ioan, în vârstă de șapte ani, a avut cel mai greu sfârșit: l-⁠au tăiat peste umeri și i-⁠au retezat nasul, urechile și degetele de la picioare; fusese ascuns de Maria, logodnica lui Isaia, în latrină, dar a fost găsit cerând apă vecinilor, care l-⁠au refuzat; l-⁠au batjocorit, numindu-⁠l „er mao zi” („străin de rangul al doilea”), iar el a răspuns că este doar ucenicul lui Dumnezeu. Întrebat dacă îl dor rănile, a spus că nu suferă pentru Hristos. Când a fost prins din nou de boxeri, a mers liniștit spre moarte, iar un bătrân a încercat să mijlocească pentru el, spunând că nu e vina copilului că a fost crescut creștin, dar în zadar. Maria, de nouăsprezece ani, logodnica fiului Isaia, rămăsese să-⁠i ajute pe alții să scape; fusese îndemnată de cumnatul ei Serghei să fugă, dar a refuzat. Soția părintelui, Tatiana, a scăpat întâi de măcel cu ajutorul Mariei, dar a fost prinsă mai târziu și decapitată lângă porțile Andingmen. Fiul Serghei, care a scăpat din măcel, singurul supraviețuitor din toată familia, a ajuns arhipreot (protoiereu).

Cinstirea

Vecinii au dus trupul sfântului sfințit mucenic la locul unde fusese azilul misiunii, iar mai târziu ieromonahul Avraamie (Ceasovnikov) l-⁠a luat, și în 1903, când s-⁠a ținut prima oară sărbătoarea mucenicilor chinezi, rămășițele lui au fost puse, împreună cu ale altora, sub altarul bisericii mucenicilor a Misiunii Ruse din Beijing.