Pavel de Tobolsk

Sfântul ierarh Pavel (în lume Petru Koniuskevici, 1705-1770) a fost mitropolit al Tobolskului și al Siberiei, născut la Sambor, în Galiția, și mort la Kiev. Este cinstit în Biserica Ortodoxă Rusă ca sfânt ierarh, cu pomenirea la 10 iunie (în soborul sfinților Siberiei) și la 4 noiembrie. Cinstirea lui a fost întărită în etape: în 1984 a fost proslăvit în Soborul sfinților Siberiei, în 2001 trecut în Soborul sfinților Galiției, la 14 mai 1999 canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), iar în 2008 canonizat și de Biserica Rusă. Nu trebuie confundat cu mitropolitul Pavel care a păstorit în secolul al XVII-⁠lea.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut în 1705 la Sambor, în Galiția, în familia unor orășeni înstăriți, care se trăgeau din satul Koniuski din Carpați (azi Luki, lângă Sambor). A învățat la școala frăției din Sambor și apoi la Academia teologică din Kiev, fiind lăsat după absolvire să predea poetica. Avea un caracter blând, dar ferm, și era foarte stăruitor în muncă. Iubea mult slujba și cântarea bisericească. La douăzeci și opt de ani, în 1733, a primit tunderea monahală la Lavra Peșterilor din Kiev, cu numele Pavel, iar în anul următor a fost hirotonit ierodiacon. A predat curs de poetică la Academia din Kiev (1738-1740), apoi, întors la Lavră, a fost trezorier al tipografiei. Ieromonah fiind, l-⁠a însoțit pe egumenul Lavrei la Sankt Petersburg, unde a fost observat și trimis predicator la Academia slavo-⁠greco-⁠latină din Moscova (1741-1743).

În 1744 a fost ridicat la rangul de arhimandrit și numit egumen al mănăstirii Sfântului Gheorghe (Iuriev) din Novgorod. A stat în slujba de egumen cincisprezece ani și a ridicat mai multe clădiri în mănăstire (între ele sacristia, păstrată și azi, și gardul părții de răsărit).

Mitropolit al Tobolskului

La 23 mai 1758 a fost hirotonit la Sankt Petersburg episcop de Tobolsk și al Siberiei, cu ridicare la rangul de mitropolit. A ajuns la Tobolsk abia la 20 noiembrie. În păstorire a înnoit seminarul din Tobolsk, a chemat să predea acolo trei călugări învățați de la Kiev și a făcut din el un însemnat centru de educație și cultură al Siberiei. A purtat grijă de zidirea bisericilor, dând întâietate celor de piatră (în vremea lui s-⁠au ridicat în eparhie cam douăzeci de biserici de piatră și multe de lemn), a deschis multe parohii. A înnoit biserica Botezului Domnului, arsă cu o lună înainte de sosirea lui, împreună cu biserica de lemn a Sfântului Zaharia. În 1761 s-⁠a sfințit la Tobolsk biserica de piatră a Înălțării Sfintei Cruci, în 1762 biserica Nașterii Maicii Domnului la mănăstirea de maici, iar o clopotniță de piatră la biserica Bunei Vestiri. La Mănăstirea Znamenski, ucraineanul Mihail Mitkevici a încheiat în 1767 zidirea clopotniței și a unei biserici de piatră. În 1764, în vremea lui, au fost aflate moaștele Sfântului Inochentie al Irkutskului (proslăvit în 1805). Strict în conducere, era darnic cu săracii, orfanii și văduvele; a fost un predicator de frunte și un teolog, care vorbea cu încăpățânare ucraineana tuturor.

Plecarea din scaun

Mitropolitul Pavel nu era mulțumit de politica Ecaterinei a II-⁠a de secularizare a averii bisericești și a scris Sinodului o scrisoare aspră. Pe de altă parte, asprimea lui, aproape de cruzime, a stârnit un val de plângeri. Activitatea sa a stârnit nemulțumirea unor preoți locali, care au avut sprijinul procurorului șef al Sinodului, I. Melissino. Adevărata pricină a nemulțumirii „de sus” era faptul că s-⁠a opus consecvent amestecului puterii laice în treburile Bisericii și intenției de a seculariza pământurile ei; mitropolitul Ilarion (Ohienko) îl socotea „de același gând cu mitropolitul Arsenie (Matsievici) în apărarea sfintei Biserici Ortodoxe”. În 1767 a fost chemat la Sinod; din pricina bolii a întârziat la Tobolsk până la 11 ianuarie 1768. Sosit la Moscova în aprilie, a trimis Sfântului Sinod, înainte de judecată, cerere de pensionare la Lavra Peșterilor din Kiev, care i-⁠a fost aprobată prin porunca împărătesei din 7 mai (se spune că fusese osândit să fie scos din treapta arhierească, dar împărăteasa n-⁠a întărit hotărârea Sinodului). La 29 iunie a ajuns la Lavra Peșterilor, unde a stat până la moarte. În toamna lui 1770 și-⁠a făcut testamentul, prin care tot ce mai avea „în deplină minte și din voia lui” dăduse deja săracilor. A murit la 4 noiembrie 1770, după lungă boală, „cu toată rânduiala creștinească”, după cum a arătat sinodului arhimandritul Lavrei. A fost îngropat în cripta de sub catedrala Adormirii a Lavrei, în paraclisul Sfântului Ștefan.

Cinstirea

Din 1910 a început pregătirea canonizării, dar nu a fost dusă la capăt. De aceea, în 1912, rămășițele lui au fost mutate într-⁠o raclă nouă, de bronz aurit, cu scene din viață. În 1914-1918 s-⁠a ridicat întrebarea canonizării, iar Soborul din 1917-1918 a hotărât să se adune date suplimentare, dar lovitura bolșevică a împiedicat. După distrugerea catedralei Adormirii în 1941, moaștele au stat aproape șaizeci de ani sub ruinele ei; cu prilejul cercetărilor arheologice conduse de Gleb Ivakin s-⁠a găsit între numeroase morminte în sarcofage de ardezie din secolul al XV-⁠lea și mormântul mitropolitului Pavel. Azi moaștele odihnesc în Peșterile Îndepărtate ale Lavrei, lângă biserica subterană a Bunei Vestiri și aproape de moaștele sfântului sfințit mucenic Vladimir. La 20 martie 1994, în Duminica Ortodoxiei, s-⁠a sfințit la Sambor piatra de temelie a unei biserici în cinstea lui, azi una din cele mai frumoase biserici ortodoxe din Ucraina. Se spune că după moartea sfântului s-⁠au făcut multe minuni la mormântul lui: bolnavii primeau vindecare, după cum arată însemnările din cronicile Lavrei. Din 2013 există Premiul literar Kuzbass al Sfântului Pavel, mitropolitul Tobolskului.