Antonina

Sfânta Muceniță Antonina a fost o fecioară creștină din cetatea Crodamna (numită în izvoarele grecești și Cardamos sau Crodamos), din Asia Mică. A pătimit pentru Hristos în anul 313, împreună cu Sfântul Mucenic Alexandru, ostașul care a scăpat-⁠o de batjocură. Biserica o prăznuiește la 10 iunie.

Antonina era frumoasă la chip și la suflet. Trăia în înfrânare și curăție și își dăruia puterile și averea slujirii săracilor și celor necăjiți.

Viața ei creștinească a fost pârâtă dregătorului Fist (Festus), care a prins-⁠o și a cercetat-⁠o. I-⁠a cerut să se închine zeilor și i-⁠a făgăduit cinstea de preoteasă a zeiței Artemis. Antonina a mărturisit cu tărie pe Hristos și l-⁠a îndemnat chiar pe dregător să lase închinarea la idoli. Fist a poruncit să fie lovită peste față și aruncată în temniță. Acolo a stat în rugăciune, fără să mănânce și fără să bea, până când, după cum spune Viața ei, Domnul a îmbărbătat-⁠o și i-⁠a poruncit să primească hrană.

Văzând că nu o poate clinti și știind cât de mult își prețuia fecioria, dregătorul a poruncit să fie dată spre batjocură. Sinaxarul grecesc spune că a fost dusă într-⁠o casă de desfrâu și că, la rugăciunea ei, casa s-⁠a cutremurat, încât chiar femeile de acolo au alungat-⁠o. Fist a închis-⁠o din nou.

Atunci un ostaș creștin, Alexandru, a cerut să intre la ea, ca și cum ar fi vrut să o înduplece să facă voia dregătorului. Înăuntru i-⁠a dat mantia lui și a îndemnat-⁠o să fugă. Antonina s-⁠a temut la început, dar s-⁠a învoit și a ieșit nerecunoscută. Ostașii trimiși de Fist l-⁠au găsit în locul ei doar pe Alexandru. El nu a răspuns la nicio întrebare și a fost chinuit și bătut fără milă.

Antonina nu și-⁠a lăsat binefăcătorul să pătimească singur și s-⁠a înfățișat ea însăși înaintea dregătorului. Amândurora li s-⁠au tăiat mâinile, au fost unși cu smoală și aruncați într-⁠o groapă cu foc. După ce focul s-⁠a stins, groapa a fost acoperită cu pământ, ca nu cumva creștinii să le adune osemintele. Viața lor spune că Fist a amuțit la scurtă vreme după aceea și a murit după șapte zile de grea suferință.

Mucenicii au trecut la Domnul în anul 313. Viața lor din tradiția rusă dă ziua de 3 mai, iar în Prologuri pomenirea lor este așezată la 10 iunie. Moaștele lor au fost aduse mai târziu la Constantinopol și așezate în mănăstirea numită a lui Maximin, unde se făcea soborul lor. Viața lor a fost scrisă pe larg și de Sfântul Dimitrie al Rostovului.

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina sunt pomeniți la 10 iunie, în aceeași zi cu Sfântul Sfințit Mucenic Timotei, episcopul Prusei, iar Biserica le cântă tropar, condac și canon.