Antonina și Alexandru

Sfinții mucenici Antonina și Alexandru, din Alexandria, au suferit pentru Hristos, după tradiție, în anul 313. Povestea lor este cunoscută dintr-⁠o relatare legendară, iar istoricii cred că numele pot fi chiar născocite. Biserica Ortodoxă îi pomenește la 10 iunie (23 iunie pe stil nou); în Biserica Romano-⁠Catolică ziua lor este 3 mai.

Povestea mucenicilor

După tradiția pe care o dă izvorul sârbesc, Antonina, fecioară creștină din Alexandria, a fost dusă în fața judecătorului și supusă chinurilor. Când a fost aruncată în temniță, un ostaș creștin, Alexandru, trimis de un înger, a intrat la ea, deși până atunci nu se cunoșteau, și a acoperit-⁠o cu mantaua lui de ostaș. I-⁠a spus să plece capul și să iasă printre străjerii de la ușă. Astfel fecioara a scăpat, iar ostașul a rămas în temniță. Alexandru a fost atunci dus în fața judecătorului și chinuit pentru credința în Iisus Hristos. Aflând aceasta, Antonina s-⁠a înfățișat singură judecătorului și a fost pusă și ea la diferite chinuri. După izvorul sârbesc, li s-⁠au tăiat mâinile, trupurile goale au fost bătute, rănile arse cu lumânări, iar la sfârșit au fost aruncați într-⁠un foc aprins într-⁠o groapă, apoi acoperiți cu pământ. Izvorul sârbesc dă data morții lor ca 3 (16) mai 313.

Alt izvor, englez, povestește scena puțin altfel. Fecioara, care refuzase căsătoria, este dusă într-⁠o casă de desfrâu, ca pedeapsă pentru femeile ce nu se căsătoreau. Acolo intră Alexandru, ostaș creștin, care se prezintă ca un client, dar schimbă hainele cu ea și o lasă să fugă. Alexandru este descoperit curând și amândoi sunt arși de vii.

Despre izvoare

Relatarea cuprinde o istorie aproape identică cu cea a sfinților Teodora și Didim din Alexandria (mucenici pe vremea lui Dioclețian și Maximian), și această asemănare arată caracterul legendar al actelor. Se crede că „Antonina” și „Alexandru” pot fi nume născocite, ca să înlesnească repetarea poveștii pe cale orală; este însă cu putință, spun cercetătorii, ca legenda să păstreze umbra unei mucenicii adevărate, uitate de povestitori. Pomenirea ortodoxă la 10 iunie este alta decât data morții dată de izvorul sârbesc (3 mai), iar izvoarele noastre nu lămuresc de ce. Păstrăm povestea așa cum ne-⁠a ajuns, ca pe o pildă de curăție și de dragoste jertfelnică.