Avenir al Indiei

Sfântul Cuvios Avenir al Indiei a fost, după tradiție, rege în India, țară care primise credința creștină prin predica Sfântului Apostol Toma. A fost închinător la idoli și prigonitor aprig al creștinilor, dar a ajuns să se boteze, prin pilda și prin osteneala fiului său, Sfântul Ioasaf. Este pomenit la 2 decembrie.

Prințul Ioasaf

Multă vreme regele nu a avut copii. În cele din urmă i s-⁠a născut un fiu, numit Ioasaf. La nașterea lui, înțeleptul astrolog al curții a prevestit că prințul va primi credința creștină pe care o prigonea tatăl lui. Regele, vrând să împiedice împlinirea prevestirii, a poruncit să se zidească pentru fiul lui un palat aparte și a rânduit ca prințul să nu audă niciun cuvânt despre Hristos și învățătura Lui. Ajuns la vârsta tinereții, prințul a cerut voie tatălui să iasă dincolo de palat și a văzut atunci că există suferințe, boli, bătrânețe și moarte. Aceasta l-⁠a dus la gânduri despre deșertăciunea vieții și a rămas în grele gânduri.

În acea vreme se nevoia într-⁠o pustie îndepărtată înțeleptul pustnic Cuviosul Varlaam. Printr-⁠o descoperire dumnezeiască a aflat de tânărul chinuit în căutarea adevărului. Ieșind din pustie, Varlaam a plecat în India în chip de negustor, a ajuns în orașul unde se afla palatul prințului și a spus că aduce o piatră scumpă care vindecă bolile. Adus la prințul Ioasaf, Varlaam i-⁠a înfățișat învățătura creștină în pilde, apoi din Sfânta Evanghelie și din cuvintele Sfinților Apostoli. Din învățăturile lui Varlaam, tânărul a înțeles că piatra scumpă este credința în Domnul Iisus Hristos, a crezut în El și a dorit să primească Sfântul Botez. După ce l-⁠a botezat, Varlaam i-⁠a poruncit post și rugăciune și s-⁠a întors în pustie.

Împotrivirea regelui

Regele, aflând că fiul lui a devenit creștin, s-⁠a mâniat și s-⁠a întristat. La sfatul unui dregător, a rânduit o dispută de credință între creștini și păgâni, la care a venit, în chip de Varlaam, vrăjitorul Nahor. Nahor trebuia să se recunoască învins în dispută și astfel să-⁠l abată pe prinț de la creștinism. Printr-⁠o vedenie în vis, Ioasaf a aflat de înșelăciune și l-⁠a amenințat pe Nahor cu o moarte cumplită dacă va fi învins. Înfricoșat, Nahor nu numai că i-⁠a biruit pe păgâni, dar a crezut și el în Hristos, s-⁠a căit, s-⁠a botezat și s-⁠a retras în pustie. Regele a încercat și în alte feluri să-⁠și abată fiul de la creștinism, dar prințul a biruit toate ispitele. Atunci, la sfatul dregătorilor, Avenir i-⁠a dat fiului jumătate din împărăție. Ioasaf, ajuns rege, a restabilit creștinismul în țara sa, a zidit biserici din nou și, în cele din urmă, și-⁠a adus la creștinism tatăl, pe regele Avenir. Curând după botez, regele Avenir s-⁠a mutat la Domnul.

În pustie

Sfântul Ioasaf a lăsat împărăția și a plecat în pustie în căutarea învățătorului său, bătrânul Varlaam. Doi ani a rătăcit prin pustie, răbdând nevoi și ispite, până a găsit peștera cuviosului Varlaam, care se nevoia în tăcere. Bătrânul și tânărul au început să se nevoiască împreună. Când s-⁠a apropiat vremea morții lui Varlaam, el a slujit Liturghia, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine și l-⁠a împărtășit și pe Ioasaf, apoi a trecut la Domnul, după ce petrecuse în pustie șaptezeci de ani din cei o sută trăiți. După ce l-⁠a îngropat pe bătrân, Ioasaf a rămas în aceeași peșteră, continuând nevoința pustnicească. A stat în pustie treizeci și cinci de ani și s-⁠a mutat la Domnul la vârsta de șaizeci de ani. Urmașul lui Ioasaf la domnie, Varahia, la îndemnul unui pustnic, a găsit în peșteră moaștele nestricate și binemirositoare ale celor doi nevoitori, le-⁠a dus în țara lui și le-⁠a îngropat în biserica ridicată de cuviosul prinț Ioasaf.