Ciprian Annikov

Sfântul Mucenic Ciprian Annikov, psalt, s-⁠a născut în 1875 în satul Zelenoe din ținutul Kozlov, gubernia Tambov, într-⁠o familie de țărani. Numele lui întreg era Ciprian Grigorievici Annikov. A primit doar învățătură de bază, a lucrat pământul și a fost cizmar, meșteșug pe care l-⁠a practicat vreme de douăzeci și cinci de ani. Se căsătorise cu Tatiana Ananieva.

Între 1915 și 1918 a slujit în armată. În 1929 familia, care avea o gospodărie bună, a fost dezmoșenită ca „culăcească” și izgonită în Kazahstan. În 1930 Ciprian a izbutit să se întoarcă la Moscova și s-⁠a angajat betonist la o fabrică de beton, unde a lucrat doi ani, în vreme ce soția a rămas în Kazahstan. Fiind credincios, îndeplinea slujba de psalt; în hotărârea de arestare din 1937 este numit „culac-⁠psalt”.

La 18 octombrie 1932 a fost arestat, probabil la Moscova, sub învinuirea de activitate contrarevoluționară și condamnat la zece ani de lagăr, după articolele 58-10 și 58-11 din codul penal. Și-⁠a ispășit pedeapsa la punctul de lagăr Novo-⁠Ivanovsk din Siblag. Avea atunci 62 de ani.

La 1 octombrie 1937 a fost arestat din nou, în lagăr, și interogat chiar în aceeași zi. Era învinuit că a luat parte la un grup contrarevoluționar condus de un alt deținut, Kroșecikin, cu care ar fi făcut propagandă împotriva puterii. Ciprian a respins hotărât învinuirea: nu a recunoscut nici grupul, nici propaganda. A spus că uneori citise împreună cu acela ziarele și că se rugase cu el în curtea din dosul barăcii. După arestare, șeful fermei a scris despre el un raport nefavorabil, în care îl învinuia că lucrează fără zel și că îndeamnă deținuții să nu iasă la muncă.

La 28 octombrie 1937 troica NKVD a regiunii Novosibirsk l-⁠a osândit la moarte, împreună cu arhiepiscopul Pavlin (Kroșecikin) și episcopul Arcadie (Erșov). A fost împușcat la 3 noiembrie 1937 și îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Sfântul Ciprian a fost numărat între sfinții noilor mucenici și mărturisitori ruși la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000. Este pomenit la 3 noiembrie, în ziua morții, după stilul nou, și odată cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși, la 7 februarie, și cu Soborul sfinților din Kuzbas, la 29 august.