Daria de la Sezenov

Sfânta Cuvioasă Daria de la Sezenov, numită și Daria din Lebedian, a fost bătrână duhovnicească și întemeietoare a Mănăstirii Sezenov din Rusia. Pe numele ei de familie Daria Dmitrievna Kutukova, s-⁠a născut în 1772 (după alte izvoare 1782) în satul Pikovo, ținutul Ranenburg, gubernia Riazan, în familia țăranului de stat Dmitri Gavrilovici Kutukov. A adormit la 28 iulie 1858, în vârstă de optzeci și cinci de ani. Este pomenită la 23 iunie, în Soborul sfinților din Riazan, la 10 august, în Soborul sfinților din Tambov, și la 23 septembrie, în Soborul sfinților din Lipețk.

Tinerețea

Fetița a crescut vioaie, veselă și sociabilă, dar când a ajuns la vârsta măritișului a spus că nu vrea să se mărite. La nunta fratelui ei mai mic, a plecat, sub pretext că are un braț scrântit, în satul Nijnee Lomovoe, de pe celălalt mal al râului, la o rudă, ca aceasta să-⁠i găsească o bună vindecătoare de oase. La trecătoare, a dat pelerina și cerceii celor ce o însoțeau, le-⁠a spus să ceară de la tatăl ei binecuvântarea și a trecut pe celălalt mal. De atunci nu s-⁠a mai auzit nimic despre ea. A mers la bătrânul Ilarion, care a binecuvântat-⁠o să meargă la mănăstirea de maici din Muntele de Cretă. Stareța acesteia, Agafia, bătrână de înaltă viață, avusese un vis: venea la ea o porumbiță blândă și neprihănită, pe care trebuia s-⁠o primească cum se cuvine. Cei șapte ani petrecuți acolo, Daria a slujit surorile cu mare smerenie, la trapeză, scoțând din cuptor, după spusele vieții ei, oalele încinse cu mâinile goale, și ținând tăcere. Pentru a locui la mănăstire era nevoie de pașaport. Primindu-⁠l, a pornit pe la locuri sfinte, căutând o viață mai aspră. Rătăcirile ei s-⁠au sfârșit când tatăl i-⁠a ridicat, la treizeci și cinci de ani, o chilie în satul Golovinșcina, unde, timp de doisprezece ani, a copt prescuri pentru bisericile din jur.

Sezenovo

În 1817 Daria l-⁠a întâlnit pe nebunul pentru Hristos Ioan, în chilia bătrânului ieroschimonah Agapit de la Mănăstirea Zadonsk, care i-⁠a poruncit să-⁠l ducă pe Ioan la părintele Ilarion. Ilarion a refuzat să-⁠l ia pe Ioan în slujba lui, spunând că nu Ioan, ci el trebuie să-⁠i slujească, pentru că Ioan e mai bătrân. Apoi a sosit la Ilarion cneazul Feodor Nikolaevici Nesvițki, stăpânul satului Sezenovo, pe care bătrânul l-⁠a convins să-⁠l găzduiască pe Ioan în moșia lui. Cneazul nu a îndrăznit să-⁠l refuze, pentru că văzuse în vis că Dumnezeu voiește ca Ioan să locuiască la Sezenovo. Daria, care locuia la Golovșcino, îl vizita pe închis și primea de la el sfaturi duhovnicești. În 1828 și-⁠a ridicat nu departe de chilia lui o chilie mică și, de dragul lui Dumnezeu, a început să-⁠i slujească. Cu învățăturile lui înțelepte, închisul a pregătit-⁠o pentru marea nevoință la care Dumnezeu o adusese la Sezenovo: să fie ziditoare de biserici și maică bună nu numai pentru viitoarele maici, ci și pentru mirenii care veneau la ea după sfat.

Cu un an înainte de moartea lui, în 1838, cuviosul Ioan a început zidirea unei biserici de piatră cu șapte altare, în numele icoanei Maicii Domnului de la Kazan. După moartea lui, Daria a continuat. Dar oameni răi au izgonit-⁠o de la Sezenovo cu tot felul de uneltiri și ea a plecat la pustia de maici Borisov din ținutul Belgorod. Cei care o izgoniseră, invidioșii, care luaseră asupra lor zidirea, nu au putut-⁠o continua și au fost siliți să-⁠i ceară să se întoarcă. Nevoitoarea s-⁠a apucat iar de lucru, iar biserica cu șapte altare a fost ridicată în trei ani. Chilia lui Ioan a prefăcut-⁠o în biserica Schimbării la Față. A început zidirea bisericii Nașterii lui Hristos. Din grija ei s-⁠a săpat o fântână, a cărei apă avea putere tămăduitoare.

La 1 octombrie 1849, cu încuviințarea împăratului, s-⁠a deschis o obște de maici, numită Sezenovo-⁠Ioanovskaia. Ca stareță a fost aleasă Cuvioasa Daria. Iar la 11 aprilie 1853, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, obștea a fost prefăcută în Mănăstirea de maici Ioan-⁠Kazan. Prima stareță a mănăstirii, din pricina bătrâneții Dariei, a fost aleasă credincioasa ei ajutoare, Eufimia Morgaciova, călugărită cu numele Serafima, făcută în 1855 ighumenă. Daria, lepădând povara conducerii, nu a încetat să se ostenească pentru mănăstire până la moarte. Avea un caracter ferm și hotărât și era blândă și primitoare cu toți. Pentru nevoințele ei a primit de la Domnul darul înainte-⁠vederii.

Adormirea și cinstirea

Cu trei ani înainte de moarte a poruncit să se taie un măr care creștea la dreapta bisericii Schimbării la Față, prevestind că acolo va fi mormântul ei. După o boală scurtă, Cuvioasa Daria și-⁠a încheiat nevoințele la 28 iulie 1858, în al optzeci și cincilea an al vieții. Voiau s-⁠o îngroape sub biserică, ca ziditoare de biserici, dar nu au primit încuviințarea. Au îngropat-⁠o chiar în locul arătat de ea. În 1864, în locul bisericuței Schimbării la Față s-⁠a ridicat o biserică de piatră cu două etaje, în numele Sfintei Treimi, sub care s-⁠a aflat și mormântul ei. Potrivit voii ei, după moarte au fost deschise în mănăstire un adăpost pentru copii și o școală de fete. În 1930 mănăstirea a fost închisă. La 25-26 iulie 2005, în biserica din peșteră a catedralei Sfintei Treimi, au fost găsite rămășițele a două schelete, iar cu binecuvântarea episcopului Nicon al Lipețkului ele au fost reîngropate acolo. Pe locul mănăstirii se fac lucrări de restaurare și funcționează o mică obște de maici. Cuvioasa Daria a fost slăvită în 1988, în Soborul sfinților din Tambov, și în 2002, în Soborul sfinților din Voronej și Lipețk.