Dimitrie Troițki

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Troițki, preot (1905-1937), a slujit la biserica din satul Pereterie, regiunea Tver. S-⁠a născut la 20 iulie 1905 în familia funcționarului de la administrația accizelor Ivan Troițki, și a primit cununa muceniciei prin împușcare la 3 noiembrie 1937. A fost slăvit în 2000. Este pomenit la 3 noiembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 18 iulie, în Soborul sfinților din Tver.

Părinții cucernici i-⁠au crescut pe copii în credință și în dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, și toți cei patru fii ai lor au devenit preoți. Cel mai mic era Dimitrie. Trei ani a învățat la școala primară din Kașin, apoi a intrat la școala duhovnicească, care, în pofida revoluției, și-⁠a continuat existența și doar în 1921 a fost redenumită școală sovietică de gradul al doilea, pe care a absolvit-⁠o în 1923. Tatăl lui murise până atunci, iar frații preoți l-⁠au ajutat să se instruiască. Tânăr ca vârstă, dar bărbat prin tăria sufletului, la douăzeci de ani a fost hirotonit preot la biserica din satul Pereterie, raionul Sonkovo. Tânărul preot își dădea seama că a început să slujească în vremuri de prigoană neîntreruptă, dar aceasta nu-⁠l înfricoșa. La fiecare slujbă ținea predică, pregătindu-⁠se cu grijă, trăia durerile și necazurile enoriașilor, se străduia ca focul credinței să ardă nestins în sufletele lor, în mijlocul întunericului ateismului de stat, îi susținea pe cei deznădăjduiți și voia să-⁠i învețe să se îngrijească mai întâi de cele duhovnicești, apoi de cele materiale, să se teamă mai mult de păcat decât de prigoane. Pentru această slujire sinceră, enoriașii au îndrăgit tânărul preot, în care au văzut un păstor ortodox. Viața bisericească din parohie a înviat, oamenii alergau mai des la spovedanie și la împărtășanie și se străduiau să dea copiilor lor educație creștină. Aceasta nu plăcea puterii atee, care a început să caute un pretext să-⁠l alunge din parohie: în 1930 l-⁠a arestat pentru că păstra cincizeci și unu de ruble în argint și l-⁠a osândit la trei ani de lagăr. A fost trimis la construcția canalului Marea Albă-⁠Baltica. După eliberare s-⁠a întors la aceeași biserică din Pereterie. Nu și-⁠a schimbat convingerile; dimpotrivă, încercarea i-⁠a folosit și i-⁠a întărit credința, iar puterea a început iar să caute un prilej de arestare.

Prigoana

În 1936 prigoana a reînceput cu o nouă putere: majoritatea arhiereilor au fost lipsiți de înregistrare, iar multor preoți întorși din detenție li s-⁠a refuzat înregistrarea. Părintele a fost arestat și învinuit de încălcarea regulilor evidenței stării civile. Judecata din Sonkovo l-⁠a osândit la șase luni de muncă corecțională. Preotul nu s-⁠a învoit cu învinuirea, a făcut recurs prin tribunalul regional și a fost eliberat. Întors la slujire, părintele, știind că suferințele nu s-⁠au sfârșit și vor continua odată cu înmulțirea prigoanelor, a folosit orice prilej pentru luminarea enoriașilor și pentru integrarea lor în Biserică. A trăit și a lucrat ca păstor ortodox și ca creștin, cât timp i-⁠a dat Domnul vreme. În prima duminică a Postului Mare din 1936, în vremea Pasiei, părintele, într-⁠o predică despre pocăință, a chemat pe toți, oricine ar fi ei, la pocăință: pe cei pregătiți să înșele, să jignească sau să vândă pe aproapele din lăcomie, pe cei ce judecă pe aproapele, pe cei ce părăsesc Biserica pentru lume, pe părinții care privesc nepăsători viciile copiilor, pe copiii neascultători, pe cei tineri care leapădă tainele Bisericii, pe hulitorii numelui lui Hristos. Și a dat pildă de pocăință pe Petru, pe femeia desfrânată, pe fiul risipitor, pe vameș, pe tâlharul cel înțelept. În sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a vorbit în predică despre nevoia și folosul pe care fiecare creștin îl are de a merge la biserică și de a-⁠și înălța rugăciunile, amintind cum, când dușmanii înconjuraseră Constantinopolul, locuitorii nu s-⁠au înfricoșat, ci au alergat la biserică și Maica Domnului le-⁠a acoperit cu omoforul Ei.

Arestarea și moartea

În septembrie 1937 a fost arestat în sfârșit, învinuit de agitație contrarevoluționară și de corupere a tineretului. Printre învinuiri figurau scrisori către cunoscuți, în care scria că materialiștii nu prețuiesc sufletul și ruinează temeliile duhovnicești ale familiei, și un caiet cu poezii religioase, cu portretul lui Stalin pe copertă, pe care îl folosise pur și simplu drept copertă. Anchetatorul l-⁠a acuzat și că, prin îndrumări moral-⁠religioase, îi îndemna pe școlari să nu asculte pe învățători și că îi sperie cu cuvântul lui Dumnezeu, din pricina căruia ar fi lipsit de la școală și ar fi rămas în urmă la învățătură, și că se plângea că puterea persecută slujitorii cultului ca pe vremea lui Ivan cel Groaznic. Părintele a negat toate acestea și a spus că spovedaniile se țineau duminica, când școlarii nu aveau școală, iar în scrisori a avut în vedere doar punctul de vedere religios. În actul de acuzare, anchetatorul, mărturisind fără voie credința și nevoința de mărturisitor a preotului, a scris că este prin convingeri un bisericesc contrarevoluționar desăvârșit, cu toate fibrele conștiinței și faptelor adversar al construcției socialiste; că după întoarcerea din lagăr nu și-⁠a lăsat convingerile și a început iar să slujească; că în predici făcea agitație contrarevoluționară ca să-⁠i abată pe tineri de la școală și să-⁠i atragă la biserică; că profitând de miopia conducerii colhozului a fost primit să lucreze la colhoz și în 1936 a câștigat o sută de zile-⁠muncă; că, interogat ca învinuit, Troițki nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 1 noiembrie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte, iar la două zile după sentință, la 3 noiembrie 1937, a fost împușcat.