Eutimie cel Nou de la Athos

Sfântul Cuvios Mucenic Eutimie cel Nou de la Athos, mucenic la Constantinopol, a fost unul dintre cei trei cuvioși mucenici athoniți, Acachie, Eutimie și Ignatie, care au pătimit sub stăpânirea otomană, în vremea când mulți creștini care cedaseră sub presiune se întorceau să-⁠și mărturisească credința în Hristos.

Acachie

Acachie, dat la nouă ani unui cizmar care îl bătea zilnic, a ajuns, vrând să scape de acest tiran văzut, în ghearele tiranului nevăzut. Slăbit de bătăi, a fost mângâiat de două femei otomane, a căror bunătate vicleană l-⁠a dus la lepădarea de Hristos. Nouă ani a trăit apoi într-⁠o casă bogată, în belșug, dar la optsprezece ani a plecat la Salonic și a părăsit credința musulmană.

Mama lui, binecuvântându-⁠l să plece pe Sfântul Munte, i-⁠a spus: „Pentru că te-⁠ai lepădat de Iisus Hristos de bunăvoie, tot așa trebuie să-⁠L mărturisești cu îndrăzneală înaintea turcilor”. Nevoindu-⁠se la Hilandar și la Iviron, a aflat de curând pătimiții Eutimie și Ignatie și a dorit să fie asemenea lor. Îmbrăcat în haine turcești, a venit la Poarta Otomană, a intrat pe treptele tribunalului și L-⁠a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Ignatie

Ignatie, pe numele de lume Ioan, a murit la 8 octombrie 1814 la Constantinopol; era probabil de neam bulgar, născut la Stara Zagora, ai cărui părinți, Gheorghe și Maria, s-⁠au mutat la Plovdiv. Încă din copilărie s-⁠a deosebit prin cucernicie și șase ani a trăit în Mănăstirea Rila, ascultând un bătrân. Se întorsese la Plovdiv când turcii strângeau oameni în armată ca să înăbușe răscoala din Serbia.

Tatăl lui a refuzat să lupte împotriva frăților de credință și a fost ucis cu cruzime, iar mama și cele două surori au fost silite să treacă la islam. Aflând, Ioan s-⁠a ascuns la o bătrână cucernică; surorile l-⁠au dat pe mâna turcilor, dar el a izbutit să scape. A stat o vreme la București, apoi a pornit spre Sfântul Munte și la Șumen l-⁠a întâlnit pe Eleuterie, un cunoscut din București, care trecuse la islam.

Lepădarea prietenului l-⁠a tulburat. Pe drum a fost prins de turci și, de frică, a făgăduit și el că trece la islam. La Athos a vizitat mai multe mănăstiri, a stat în schitul Sfintei Ana, apoi în schitul Ivironului, închinat Sfântului Ioan Botezătorul, unde i-⁠au fost îndrumători duhovnicul Nichifor și starețul Acachie. Aflând de mucenicia la Salonic a Sfântului Mucenic David, în 1813, și a prietenului Eleuterie, care primise monahismul cu numele Eutimie, mort mucenic la 22 martie 1814, Ioan a hotărât să pătimească pentru Hristos și să răscumpere astfel păcatul micimii de suflet. Starețul Acachie l-⁠a tuns în monahism cu numele Ignatie și l-⁠a binecuvântat spre mucenicie.

La 29 septembrie 1814 Ignatie a venit la Constantinopol cu monahul Grigorie, care îl însoțise mai înainte pe Eutimie. După câteva zile, într-⁠o marți, împărtășindu-⁠se cu Sfintele Taine, s-⁠a îmbrăcat în haine turcești și a mers la ședința tribunalului. Acolo și-⁠a smuls turbanul, l-⁠a aruncat la pământ și a spus că în tinerețe a mințit silit făgăduind să se lepede de credință, iar acum își retrage cuvântul și Îl mărturisește pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Judecătorul l-⁠a îndemnat să-⁠și schimbe hotărârea, dar el a mustrat cu îndrăzneală religia musulmanilor. L-⁠au închis în temniță, unde două zile au încercat să-⁠l facă, cu îndemnuri și chinuri, să se lepede de Hristos, dar mucenicul a rămas neclintit. Apoi a fost osândit și spânzurat. După trei zile monahul Grigorie i-⁠a răscumpărat moaștele și la 20 octombrie le-⁠a dus la Athos, unde le-⁠a așezat împreună cu moaștele mucenicului Eutimie în biserica nouă a schitului Sfântul Ioan Botezătorul.

Cinstitul cap al lui Ignatie se află la Mănăstirea rusă a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de pe Athos, iar părticele din moaștele lui se păstrează la schitul Sfântul Ioan Botezătorul și la Mănăstirea Iviron.

Cinstirea

Cinstirea lor este răspândită între monahii athoniți. Pomenirea lor se face în ziua muceniciei, la 1 mai, împreună cu cuvioșii mucenici Eutimie cel Nou și Acachie cel Nou, și în Soborul cuvioșilor athoniți. Viața lui Ignatie și slujba lui au fost scrise de monahul Onufrie Ivirianul și publicate pentru întâia dată la Atena în 1862. În cinstea lui Ignatie, a lui Eutimie cel Nou și a lui Acachie cel Nou s-⁠au alcătuit și o slujbă comună și un cuvânt de laudă. Sinaxarul îl pomenește pe Eutimie la 14 mai și în Soborul cuvioșilor athoniți, care în calendarul rus cade la 4 iulie, dar este o zi mutabilă.