Filotei de la Dionisiu

Sfântul Cuvios Filotei de la Dionisiu, nevoitor athonit, s-⁠a născut în 1526 la Elateia. Din frica turcilor, părinții lui s-⁠au mutat la Hrisupolis din Macedonia, unde tatăl a murit curând. Copilul și fratele lui au fost prinși de turci și aruncați în temniță, dar Maica Domnului li s-⁠a arătat sub chipul mamei lor și i-⁠a scos din închisoare, ducându-⁠i la mănăstirea Maicii Domnului din Neapolis, în Asia Mică. Acolo frații au primit tunderea monahală și au ajuns ecleziarhi. Mama lor, Evdochia, intrase într-⁠o mănăstire de maici din același oraș și multă vreme nu a știut nimic de soarta copiilor. Când i-⁠a recunoscut într-⁠o zi, ei i-⁠au spus că tocmai ea îi scosese din temniță, iar mama s-⁠a încredințat de ocrotirea Maicii Domnului.

În 1551, după moartea mamei, Filotei a plecat la Muntele Athos, la 25 de ani, și a intrat în obștea Mănăstirii Dionisiu. Tânărul Filotei a fost urât de vrăjmașul binelui, care căuta mereu cum să-⁠l primejduiască, dar sfântul a rămas neclintit. Dorind liniște mai mare, s-⁠a prefăcut bolnav și surd și s-⁠a retras într-⁠o peșteră din afara mănăstirii, unde a ajuns ascet și biruitor al demonilor. Când boala prefăcută i-⁠a fost descoperită, a trebuit să-⁠și schimbe locul, ca oamenii să nu-⁠l cinstească, și a adunat în noua lui chilie trei ucenici. S-⁠a înălțat la o desăvârșire duhovnicească înaltă și a primit darul înainte-⁠vederii. A adormit în pace în Domnul în 1610, la optzeci și patru de ani. Înainte de moarte le-⁠a poruncit ucenicilor să nu-⁠i îngroape trupul, ci să-⁠l arunce în pădure, pradă fiarelor și păsărilor. Ei au împlinit voia starețului lor, dar Dumnezeu a slăvit moaștele cu o strălucire minunată. Un monah a luat craniul și l-⁠a dat ucenicilor lui.

Viața sa a fost scrisă de monahul Daniil de la Dionisiu, după un manuscris mai vechi, alcătuit de Agapie Landos în 1802, și tipărită la Veneția în 1872. Este pomenit la 21 octombrie (stil nou).