Grigorie Faddeev

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie Faddeev, preot, a strălucit prin mucenicia lui în ținutul Briansk. S-⁠a născut la 14 aprilie 1895 în satul Nevar din ținutul Dmitriev, gubernia Kursk, și a murit în lagăr la 26 decembrie 1937. A fost proslăvit prin hotărârea Sfântului Sinod din 12 octombrie 2007, în urma Sinodului arhieresc din 2000.

Pruncul părea slab, de aceea a fost botezat a doua zi, în biserica Botezului Domnului din sat. Tatăl lui, Ioan Andreevici, rămas văduv cu trei copii mici și cu mama bolnavă, s-⁠a recăsătorit cu o văduvă, Xenia Nikolaevna, care avea alți doi copii mici. Fiind om învățat, a dat examen ca extern și a devenit psalmist la biserica satului. Cu aceasta familia Faddeev a intrat în starea preoțească. Tatăl, fiu de bucătar iobag, nu avusese pământ și l-⁠a căpătat doar ca psalmist; își jurase să dea tuturor copiilor învățătură.

În 1906, la unsprezece ani, Grigorie a intrat la școala teologică din Rilsk, iar în 1910 la seminarul din Kursk, pe care l-⁠a terminat strălucit în 1916. Cei trei cei mai buni absolvenți aveau dreptul la studii gratuite la Academie, dar tatăl i-⁠a spus să-⁠și ajute frații, care erau șapte, să-⁠și termine studiile. Anii în care au învățat cei mici nu au fost ușori. La școala eparhială a învățat, odată cu sora lui, Elena, și Vera Ivanțova, fiica unui preot din satul Bîcikî, viitoarea lui soție.

S-⁠au căsătorit, iar Grigorie a fost hirotonit preot la biserica Arhanghelului Mihail din Krivets, ținutul Tim; la cererea enoriașilor din Nevar, consiliul eparhial l-⁠a mutat în satul natal. Tânărul preot s-⁠a apucat cu însuflețire să rânduiască viața parohiei. Om cu ureche muzicală, a organizat un cor mixt, pe care l-⁠a pregătit un deceniu, iar apoi două coruri, unul de adulți și unul de copii. Îi punea pe micii coriști să explice ce au înțeles din ce cântau și se bucura de răspunsul corect, iar pe cel greșit îl îndrepta cu dragoste. Astfel copiii învățau bine multe din Sfânta Scriptură.

Apropiații îl țineau minte ca om bun, atent și binevoitor. El și soția lui se pricepeau la homeopatie și, într-⁠o vreme fără asistență medicală în sate, îi ajutau gratuit pe consătenii bolnavi. Odată a îngrijit mult timp pe cel mai apropiat vecin, care se arsese rău. În 1922-1923, când s-⁠a desființat orfelinatul din Kuznețovka, a luat în familie o fată de la azil, pe care a pregătit-⁠o pentru școala medie; ea s-⁠a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit în 1926. A mai primit în casă o femeie bolnavă și fără ajutor, prietena mamei sale răposate, a îngrijit-⁠o și a îngropat-⁠o ca pe o rudă.

Din vremea colectivizării au început zile negre. „Chiaburii” au fost obligați să predea o cantitate uriașă de grâne într-⁠un timp foarte scurt, iar în sat erau patru astfel de familii: preotul Grigorie, tatăl și doi frați morari. În 1929 a fost osândit de tribunalul popular la doi ani de închisoare și trei ani de expulzare din regiune, pentru nepredarea grâului. Familiile osândiților au fost scoase în stradă; el avea deja trei copii și o soție însărcinată. Vara anului 1930, sora lui, învățătoarea Tatiana, a mers să-⁠i aducă pe tată și pe frate, istoviți de păduchi și foame. Tatăl a fost eliberat fără restricții, iar preotul, fără dreptul de a locui în regiunea Kursk. S-⁠a stabilit în orașul Sevsk, regiunea Briansk. Un timp a trăit în satul Hlebtovo, la șapte kilometri de Nevar, și venea pe ascuns noaptea să-⁠și vadă rudele; mulți din Nevar mergeau de Paști la Hlebtovo, unde sfințea pască. Pe ascuns a botezat într-⁠o noapte, în ajunul praznicului Icoanei Maicii Domnului cu Trei Mâini (25 iulie), copiii nebotezați ai satului.

În 1930 a fost numit preot la biserica Icoanei Maicii Domnului Căutarea celor pierduți din satul Șvedcikovî Dvori, ținutul Sevsk. S-⁠a împotrivit mișcării reînnoitoare și a stat aproape de protoiereul Varlaam Popov, protopopul din Sevsk. Datorită predicii lui, colhoznicii veneau la biserică în brigăzi întregi. În 1936 i s-⁠a cerut să predea nouăzeci de kilograme de carne, iar psalmista bisericii, monahia Xenia (Agafonova), a strâns bani de la enoriași și a plătit carnea pentru el. I s-⁠a propus, fiind om învățat, să părăsească preoția pentru slujba de stat, dar a refuzat cu hotărâre.

La 28 iulie 1937 a fost arestat. Dimineața, când se pregătea să slujească Liturghia, a fost chemat la sfatul sătesc și nu s-⁠a mai întors. În noaptea dinainte, la casa lui din Sevsk, se făcuse percheziție și se luaseră Sfintele Daruri, numirea de la episcopul Brianskului, rasa, epitrahilul, manșetele, Mineiul lunii august, Molitfelnicul, Biblia și alte cărți. Monahia Xenia a adunat la 3 august credincioșii din sat, care au hotărât să trimită la Sevsk o delegație cu cererea de eliberare. Preotul nu a recunoscut acuzațiile inventate de agitație antisovietică. La 16-17 septembrie 1937, troica a osândit la zece ani de lagăr. Toamna, soția a primit o veste de la el: scria că ajunsese în lagăr după un drum greu, cu alți cincizeci de oameni, și că era foarte frig. Scrisoarea se încheia cu cuvintele: „Vera, ai grijă de copii, să ajungă oameni adevărați. Rămas bun, nu ne vom mai vedea”.

Calendarul spune pe scurt că a fost împușcat la 26 decembrie 1937, dar în februarie 1991 fiica lui, Elena Ivașkova, a primit de la arhiva Ministerului de Interne din Komi răspunsul că el își ispășea pedeapsa la Uhtijemlag și a murit la 26 decembrie 1937 de dizenterie, locul îngropării nefiind cunoscut. A fost reabilitat la 27 iulie 1988.

Este pomenit la 26 decembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 11 februarie, în Soborul sfinților din Komi, la 1 august, în Soborul sfinților din Kursk, și la 3 octombrie, în Soborul sfinților din Briansk (stil nou).