Ilarion al Peșterilor

Cuviosul Ilarion al Peșterilor a fost schimonah în Lavra Peșterilor din Kiev, în secolul al XI-⁠lea, ucenic și tovarăș de nevoință al Cuviosului Teodosie al Peșterilor. Era cunoscut ca aspru nevoitor, care își petrecea zilele și nopțile în rugăciune cu lacrimi și în post. Se spune că, în chilia lui Teodosie, copia cu pricepere cărțile bisericești, zi și noapte, în timp ce dascălul său cânta psalmi și toarcea lână.

Moaștele lui se odihnesc nestricate în Peșterile Îndepărtate. Unii cercetători socotesc că sfântul Ilarion schimonahul este chiar Ilarion, al cincilea mitropolit al Kievului, pus în scaun în 1051 de soborul episcopilor ruși, la dorința marelui cneaz Iaroslav; el ar fi condus Biserica Rusă până în 1055 sau, după alte știri, până în 1067. Un catalog al arhiereilor ruși de la Biblioteca Sfânta Sofia din Novgorod spune despre Ilarion că a fost așezat în Mănăstirea Peșterilor și a fost, prin virtuțile lui, sfânt și făcător de minuni. Moartea lui se așază în anul 1066.

Este pomenit la 21 octombrie (stil nou), la 28 august în Soborul cuvioșilor din Peșterile Îndepărtate și în a doua duminică din Postul Mare.