Ilarion de la Troekurovo

Cuviosul Ilarion de la Troekurovo (în lume Ilarion Metodievici Fomin, în monahism, în taină, Ilarie) a fost pustnic și zăvorât al Bisericii Ruse, născut dintr-⁠o familie de țărani și mort la 5 aprilie 1853. Este cunoscut mai ales ca părintele Ilarion, deși a fost tuns în ascuns cu numele Ilarie. Datele noastre îi dau pomenirea la 10 iunie.

Tinerețea și fuga

Izvoarele noastre nu se potrivesc asupra anului nașterii: unul spune 1758, altul 1774. S-⁠a născut în satul Zenkino, în ținutul Ranenburg, într-⁠o familie de țărani. Încă din tinerețe se arăta înclinat spre tăcere, rugăciune și înfrânare. Părinților nu le plăceau aceste porniri și, în 1777, l-⁠au însurat, dar el a fugit din casa părintească chiar în ziua nunții, la Kiev. Mai târziu s-⁠a întors în patrie și a trăit în satul Golovinșcina, la un preot, de la care a învățat carte, apoi s-⁠a așezat la vreo patru verste de sat, în așa-⁠numita Râpă a Boilor, într-⁠o peșteră săpată de el însuși.

Anii de rătăcire

După șase ani a fost izgonit din Râpa Boilor și de atunci au început cei patruzeci de ani de rătăcire prin sate. S-⁠a gândit să se așeze la mănăstirea Dmitriev din Skopin, la pustia Petru și Pavel de la Ranenburg, la pustia Korennaia din gubernia Kursk, unde a primit tunderea în taină cu numele Ilarie. Peste tot a fost urmărit, ba din pricina pârilor frăției mănăstirești, ba din uneltirile soției lui, și a fost arestat de câteva ori. Abia în 1824 părintele Ilarion s-⁠a așezat în liniște în satul Troekurovo, ținutul Lebedian, gubernia Tambov, și acolo s-⁠a nevoit în zăvorâre mai bine de treizeci de ani.

Ucenicii și sfârșitul

Viața lui virtuoasă și ostenitoare i-⁠a adunat peste tot cinstitori și urmași, cu toate că el căuta să rămână necunoscut. La Troekurovo, văduvele și fecioarele au alcătuit o obște întreagă, în fruntea căreia a ajuns părintele Ilarion. Cu banii adunați a cumpărat pământ în satul Mogilki și a căpătat dreptul de a întemeia o obște de maici la Troekurovo, dar n-⁠a apucat să o vadă înființată de-⁠a binelea: obștea de maici Ilarionovskaia a fost deschisă în 1857. Cu șase ani înainte de moarte și-⁠a pierdut vederea și a murit la 5 aprilie 1853. Izvoarele noastre nu dau data canonizării, deși îl numesc cuvios.