Landelin

Cuviosul Landelin din Crespin a fost un sfânt din veacul al VII-⁠lea, mort în jurul anului 686 în Belgia de azi, cinstit în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică. Este pomenit la 15 iunie.

S-⁠a născut într-⁠o familie nobilă din Vaux, lângă Bapaume, în 623-625, și a fost crescut în învățătură și cucernicie sub grija Sfântului Aubert, episcopul Cambrai-⁠ului. Din pricina ademenirii și a pildei unor rude, care i-⁠au măgulit patimile, a început să umble, fără să-⁠și dea seama, pe calea largă a lumii, și din viața de plăceri și de petreceri a ajuns la mari neorânduieli, ba chiar tâlhar, căpetenie a unei cete de tâlhari sub numele Maurosus. Moartea bruscă a unuia dintre tovarășii lui l-⁠a făcut să se gândească la calea lui, și s-⁠a întors la creștinism. Episcopul Aubert l-⁠a pus într-⁠o mănăstire aspră, ca să facă pocăință câțiva ani; după trei pelerinaje la Roma, a hotărât să devină monah. Mai târziu l-⁠a hirotonit diacon, iar, la treizeci de ani, preot, și l-⁠a numit să predice poporului.

Landelin a cerut însă îngăduința de a se retrage în singurătate la Laubach, numit azi Lobbes, un loc pustiu pe malul Sambrei. Câțiva oameni au venit la el și i-⁠au urmat felul de viață, locuind la început în chilii separate, și au dat naștere marii mănăstiri de la Lobbes, în jurul anului 654. După ce a pus temelia acestei case, Landelin și-⁠a lăsat ucenicul, pe Sfântul Ursmar, să isprăvească zidirea și l-⁠a pus întâiul egumen; el a întemeiat-⁠o, în jur de 650, ca să repare răul făcut ținutului în care mai înainte pricinuise rele. A întemeiat și mănăstirea Crespin și i se atribuie întemeierea mănăstirii Aulne. Când numărul monahilor a crescut și viitorul obștii a fost asigurat, Landelin a renunțat la egumenie ca să se dedice nevoințelor aspre. A murit în anul 686, la Crespin. Un cercetător italian, Paolo Serra, a legat de el o cataramă merovingiană din veacul al VII-⁠lea, numită „cataramă Landelinus”.