Augustin

Fericitul Augustin (născut la 13 noiembrie 354, mort la 28 august 430) a fost episcop al Hipponei, în Africa de Nord, și unul dintre cei mai mari dascăli ai Bisericii de limbă latină. Biserica îl pomenește pentru drumul lui lung de la rătăcire la pocăință, pentru cei treizeci și cinci de ani de slujire ca episcop și pentru scrierile prin care a apărat credința împotriva donatiștilor, a maniheilor și a pelagienilor. Cele mai cunoscute sunt Confesiunile și Despre cetatea lui Dumnezeu.

Tinerețea și căutarea

S-⁠a născut la Tagaste, în Numidia, într-⁠o familie în care mama, Sfânta Monica, era creștină, iar tatăl, Patriciu, încă păgân. A învățat retorica la Cartagina, iar lectura dialogului Hortensius al lui Cicero i-⁠a trezit dragostea de înțelepciune. Scripturile i s-⁠au părut însă simple și le-⁠a pus deoparte.

Aproximativ nouă ani a stat printre maniheii, ca ascultător, adică în treapta cea mai de jos a acestei secte. Din legătura cu o femeie din Cartagina i s-⁠a născut fiul Adeodat. A predat retorica la Tagaste și la Cartagina, apoi la Roma, iar la sfârșitul anului 384 a primit catedra de retorică din Milano, unul dintre cele mai înalte posturi universitare ale lumii latine. Rămas dezamăgit de episcopul maniheu Faust, s-⁠a apropiat mai întâi de scepticism și apoi de neoplatonism.

Întoarcerea la Hristos

La Milano a ascultat predicile episcopului Ambrozie, sub a cărui îndrumare a început să citească Sfintele Scripturi. Evlavia mamei sale și prietenul Simplician l-⁠au îndemnat spre credință. Hotărârea a venit la sfârșitul verii lui 386, după ce a aflat despre viața Sfântului Antonie cel Mare. Povestește în Confesiuni că a auzit glasul unui copil spunând „ia și citește” și că a deschis scrisorile Apostolului Pavel.

Sfântul Ambrozie l-⁠a botezat în noaptea Învierii, 24 spre 25 aprilie 387, împreună cu fiul său Adeodat. Pe drumul spre casă, la Ostia, Sfânta Monica a trecut la Domnul. Întors în Africa, Augustin și-⁠a vândut averea, a dat banii săracilor și a făcut din casa părintească o așezare monahală pentru el și câțiva prieteni. Biserica Ortodoxă în America adaugă că a primit tunderea monahală.

Preot și episcop

În 391 a fost hirotonit preot la Hippo de episcopul Valeriu. În 395 a fost făcut episcop ajutor, iar după moartea lui Valeriu a rămas episcop al cetății. A continuat și ca episcop o viață monahală în casa episcopală. Se păstrează peste trei sute cincizeci de predici socotite autentice, iar tradiția spune că a ținut mii. Predicile erau notate de stenografi.

Prietenul și ucenicul său Possidius, episcop de Calama, i-⁠a scris viața. Îl descrie ca pe un om care mânca puțin, muncea neobosit, ocolea bârfa și chibzuia cu grijă averea scaunului episcopal. Același Possidius numără în jur de o mie de scrieri.

Scrierile și lupta pentru credință

Confesiunile, scrise în anii 397 și 398, sunt o mărturisire de mulțumire și de pocăință, în care tâlcuiește și întrebări despre timp, voință și rău. Despre cetatea lui Dumnezeu, în douăzeci și două de cărți, a fost scrisă după jefuirea Romei de către vizigoți, în 410, ca să întărească încrederea creștinilor zdruncinată de acest eveniment. Mai sunt cunoscute Enchiridionul, cele șaptesprezece cărți împotriva pelagienilor și multe tratate și scrisori.

Împotriva donatiștilor, care făcuseră din Africa o Biserică dezbinată, a susținut că tainele rămân valide indiferent de vrednicia slujitorului. Împotriva lui Pelagiu a apărat nevoia harului. Spunea, după cum se povestește, că mai bine să-⁠i critice cineva gramatica decât să nu fie înțeles.

Trecerea la Domnul

Vandalii, ajunși în Africa, au asediat Hippo în primăvara anului 430, iar Augustin s-⁠a îmbolnăvit. În zilele de pe urmă a cerut să i se atârne pe pereți psalmii de pocăință, ca să-⁠i poată citi, și a plâns mult. A poruncit ca biblioteca bisericii să fie păstrată cu grijă. A murit la 28 august 430. Vandalii au ridicat asediul, s-⁠au întors apoi și au ars orașul, dar au lăsat în picioare catedrala și biblioteca lui.

Moaștele și cinstirea

După tradiția păstrată de Beda, trupul său a fost dus la Cagliari, în Sardinia, de episcopii alungați de Hunerik. Către anul 720 a fost mutat la Pavia, în biserica San Pietro in Ciel d'Oro, de către episcopul Petru, unchiul regelui longobard Liutprand. Moaștele se află și azi acolo, iar o părticică se păstrează în Mănăstirea Sfântul Meletie din Attica, Grecia.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 15 iunie, alături de Fericitul Ieronim, iar Apusul îl pomenește la 28 august. În tradiția ortodoxă i se spune „fericit”, nu „sfânt”.