Efrem al Serbiei

Sfântul Efrem (Jefrem) al Serbiei a fost de două ori patriarh sârb de Peć, în 1375-1379 și în 1389 până în 1390 sau 1392 (după izvoare), și autor de cântări. S-⁠a născut în jurul anului 1311 (după un izvor, 1312) lângă Târnovo și a murit în 1399 sau 1400. Biserica Ortodoxă Sârbă îl pomenește la 15 iunie (28 iunie după calendarul nou). A fost proclamat sfânt de patriarhul Sava al V-⁠lea, în 1406 sau 1407, după ce s-⁠au arătat semne de sfințenie.

Începuturile și viața de sihăstrie

S-⁠a născut într-⁠o familie de preot, de neam bulgar, lângă orașul bulgar Târnovo; istoriografia îl socotește bulgar, iar un alt izvor spune că era din Tesalia. Izvoarele bulgare subliniază originea bulgară, dar observă că în Evul Mediu, în gândirea creștină obișnuită, acest fapt avea alt sens; mulți dintre arhipăstorii sârbi sunt cunoscuți și ei ca fiind de neam bulgar. Încă din copilărie a năzuit spre viață duhovnicească și nevoitoare. Când părinții au vrut să-⁠l însoare, a fugit pe Muntele Athos la vârsta de douăzeci și trei de ani, în jurul anului 1335, și s-⁠a călugărit. Povestea vieții lui spune că a visat cum Dumnezeu i-⁠a arătat că dorința de a fi monah se va împlini și a plecat spre locul arătat în vis, unde a găsit un sihastru pe nume Vasile, cu care s-⁠a rugat și a postit. Când părinții au aflat unde este și au încercat să-⁠l convingă să se întoarcă acasă, a fugit iarăși pe Athos. A trăit întâi la Hilandar, apoi la Zograf, apoi în munți, ca sihastru isihast.

În jurul anului 1347 a părăsit Athosul și a ajuns egumen pe o insulă a râului Marița, lângă Plovdiv (izvorul sârb spune că a trecut, cu câțiva ucenici, într-⁠o mănăstire din apropiere de Plovdiv din pricina năvălirii turcilor). După alte izvoare s-⁠a întors în Serbia și s-⁠a așezat pentru scurtă vreme în Cheile Ibarului. Apoi a venit în Serbia, la Mănăstirea Patriarhiei de Peć, de unde, după Sinodul de Paști de la Skopje, a primit binecuvântarea patriarhului Ioanichie al II-⁠lea să se așeze în „pustnicia de la Decani”, într-⁠un schit deasupra mănăstirii Visoki Dečani, într-⁠o biserică-⁠peșteră. După moartea țarului Ștefan Dușan, patriarhul Sava al IV-⁠lea i-⁠a zidit o chilie la Ždrelo (Rugova), nu departe de Patriarhia de Peć.

Patriarh

Când au început tulburări în stat și în Biserică, la rugămintea cneazului Lazăr și a lui Gheorghe Balšić, Sinodul s-⁠a adunat la Peć în 1375 și, după lungi deliberări, miercuri, 3 octombrie 1375, l-⁠a ales patriarh pe pustnicul Efrem, în locul răposatului Sava. Când i s-⁠a spus alegerea, a plâns, pentru că nu voia să fie patriarh, și a încercat s-⁠o respingă, dar Sinodul nu și-⁠a schimbat hotărârea. Vremurile erau grele: neînțelegerile din stat se răsfrângeau în Biserică. Așa cum unii mari boieri nu se supuneau cu bucurie cneazului Lazăr, tot așa unii arhierei și clerici nu se supuneau patriarhului Efrem, în pofida vieții lui înalte de nevoință. Împovărat de greutăți, și obișnuit cu singurătatea, a lăsat tronul în 1379 și l-⁠a dat lui Spiridon, nou ales patriarh (izvorul englez spune că a făcut-⁠o ca să ferească Biserica de amestecul feudalilor), iar el s-⁠a retras la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Prizren, ctitoria țarului Dușan, sau, după izvorul bulgar, a avut acolo scaunul patriarhal și apoi s-⁠a întors la pustnicie.

După moartea lui Spiridon în 1389, cneazul Lazăr l-⁠a rugat să primească din nou slujba. A condus Biserica Sârbă în vremea grea de după înfrângerea de la Kosovo, până ce Sinodul s-⁠a putut aduna din nou și a ales patriarh pe Daniil al III-⁠lea (izvorul englez spune că a renunțat în 1392; cel sârb, că a condus până la 1390, iar în unele pomeniri până la alegerea noului patriarh) și apoi s-⁠a retras la Ždrelo. Izvorul bulgar socotește că mare merit al său este că a reușit, cu ajutorul lui Isaia al Serresului și al lui Nicodim de la Tismana, să ridice schisma pusă de Biserica Constantinopolului asupra Patriarhiei sârbe, ridicată la rang de patriarhie la sinodul bisericesc și popular de la Skopje.

Moartea și cinstirea

Izvoarele nu se potrivesc asupra datei morții: seara de 14 iunie 1400, îngropat a doua zi la Patriarhia de Peć, în prezența patriarhului Sava V, după izvorul englez; 15 iunie 1399 lângă Peć după cel sârb; 1399 sau 1400 după cel bulgar. Moaștele se păstrează la Patriarhia de Peć. Episcopul Marcu de Peć a scris Slujba și Viața Sfântului Efrem. Pomenirea se face împreună cu Sfinții Lazăr și Spiridon.

Opera de cântări

Cunoscut în istoria literaturii ca monahul Efrem, a scris Canonul de rugăciune către Iisus Hristos, Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stihiri de rugăciune către Preasfânta Născătoare și către Domnul, Stihirile Crucii-⁠Născătoarei și Stihiri fără acrostih (între 1355 și 1371). În vremuri grele, de pericol turcesc, monahul Efrem a scris versuri dramatice, pline de teme isihaste, de ton de pocăință și de rugăciune și de credință ferită în ajutorul lui Hristos și al Maicii Domnului, sperând în lumină după întunericul care se lăsase peste Serbia. Opera lui, păstrată într-⁠un manuscris din secolul al XIV-⁠lea de la Hilandar, a fost descoperită în întregime și editată de D. Bogdanović în 1970. Independent de el, P. Matejić, în 1975, a socotit că nu e vorba de patriarhul sârb, ci de un monah-⁠scriitor din Târnovo, care aparține literaturii bulgare.