Simeon al Novgorodului

Sfântul Simeon (în monahism Samson) a fost monah al mănăstirii Hutîn și arhiepiscop al Novgorodului și Pskovului, ales prin sorți în 1415 și adormit la 15 iunie 1421. A fost canonizat ca ierarh. Izvoarele noastre nu dau ziua lui de pomenire în calendarul bisericesc.

Alegerea și hirotonia

La 11 august 1415 a fost ales prin sorți, dintre monahii mănăstirii Hutîn, ca să fie sfințit pentru scaunul Novgorodului. La 15 martie 1416 mitropolitul Fotie al Kievului și al întregii Rusii l-⁠a hirotonit, în catedrala Arhanghelului din Moscova, diacon monah, la 21 martie ieromonah, iar la 22 martie episcop al Novgorodului și Pskovului, ridicat la rangul de arhiepiscop. La hirotonie au luat parte, împreună cu mitropolitul Fotie, cinci arhierei: Grigorie de Rostov, Mitrofan de Suzdal, Antonie de Tver, Timotei de Sarai și Isaac de Perm, în vremea marelui cneaz Vasile Dmitrievici. La 16 aprilie 1416 a fost primit cu cinste în Novgorod de posadnic, de tisiațki și de clerul Sfintei Sofii.

Zidiri și pace în cetate

În același an a zidit pe cheltuiala lui două biserici de piatră la Novgorod: una a Sfântului Petru, mitropolitul Moscovei, pe porțile curții arhierești, și alta a Sfântului Atanasie al Alexandriei, în kremlin, în spatele Sofiei. În 1417, în vremea unei ciume, a făcut procesiuni în jurul Novgorodului și a sfințit o biserică de lemn, ridicată într-⁠o zi, a Sfintei Marii Mucenițe Anastasia Izbăvitoarea de otrăvuri, numită „Sfânta Nostasia”. În 1418 a fost întâi mijlocitor între popor și boieri, apoi făcător de pace, oprind lupta de pe podul peste Volhov între partea comerțului și partea Sofiei. În toamna aceluiași an, după încheierea păcii dintre novgorodeni și Pskov, a mers acolo o lună ca să judece și a rostit o învățătură despre datoria de a da cinste și de a asculta de „sfântul și de părinții duhovnicești”, de a nu fura lucrul altuia, a nu se bucura de nenorocirea altuia, a nu se mândri și a nu face rău Bisericii, și de a nu se amesteca în nimic din ce ținea de episcopie de la început în pământ, ape, judecăți, sigilii și toate obligațiile bisericești.

A scris și o epistolă mănăstirii Snetogorsk de la Pskov, despre păzirea rânduielii de obște și despre faptul că egumenul și bătrânii nu pot fi judecați de judecători lumești. Spune că a auzit că în mănăstire se trăiește „nu călugărește”, fără duhovnic, fără ascultare față de egumen și de bătrâni, și că unii monahi ies din mănăstire și aduc oameni și judecători lumești împotriva egumenului și a bătrânilor. Poruncește ca cei care strică rânduiala să fie izgoniți fără să li se dea înapoi ce au adus. Cneazului, posadnicului și judecătorului le interzice să se amestece în neînțelegerile mănăstirii și spune că averea monahilor răposați o moștenește obștea monahală, nu un om lumesc sau o rudă.

Pacea și sfârșitul

La 25 februarie 1419 a binecuvântat pe cneazul Constantin Dmitrievici, primit de novgorodeni, care se certase cu fratele său, marele cneaz Vasile Dmitrievici, iar în 1421, împreună cu posadnicii, tisiațkii și boierii, l-⁠a petrecut din Novgorod, dăruindu-⁠l. În 1419 a cutreierat ținutul Kareliei după ce norvegienii îl pustiiseră și stricaseră mai multe biserici și mănăstiri, iar pentru împăcarea karelilor cu norvegienii și pentru răspândirea creștinismului între păgâni a făcut mai multe călătorii spre nord. În 1420 a ajutat pe novgorodeni să încheie pace veșnică cu Livonia la Narva, pe vechile condiții din vremea lui Alexandru Nevski, privind hotarele și negoțul. A adormit la 15 iunie 1421 și a fost îngropat în pridvorul Martirie al catedralei Sfânta Sofia din Novgorod. Moaștele lui se odihnesc sub pământ, nedescoperite. Din scrierile lui se păstrează epistola către Snetogorsk, învățătura pentru Pskov și o învățătură despre rugăciune.