Lev Egorov

Sfântul Sfințit Mucenic Lev Egorov (în lume Leonid Mihailovici Egorov, 1889-1937) a fost arhimandrit al Lavrei Sfântului Alexandru Nevski din Petrograd, fratele mitropolitului Gurie și, împreună cu el, inițiatorul Frăției Alexandru Nevski, care a făcut lucrare misionară și de binefacere printre muncitorii și săracii orașului. A fost arestat de mai multe ori, condamnat în 1932 la zece ani de lagăr și împușcat în 1937 în lagărul Siblag. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a slăvit ca sfânt sfințit mucenic în iulie 2003.

Tinerețea și monahismul

Leonid Egorov s-⁠a născut la 26 februarie 1889 în Opecenski Posad, în gubernia Novgorod. A absolvit facultatea de istorie și filologie a Universității din Sankt-⁠Petersburg, unde a fost ucenicul profesorului Derjavin, la metodica limbii ruse. Apoi, în 1915, a intrat la Academia Teologică din Petrograd și a învățat trei ani. Nu a putut încheia studiile, pentru că Academia a fost închisă în 1918. La sfârșitul anului 1915 a fost tuns monah la Lavra Sfântului Alexandru Nevski, cu numele Lev, și hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. În același an, fratele lui, Vleaceslav, a fost tuns cu numele Gurie.

Frăția Alexandru Nevski

Încă din 1916, frații Egorov, cum au fost numiți curând de popor părinții Gurie și Lev, au dezvoltat, cu îngăduința conducerii eparhiale, împreună cu ieromonahul Inochentie (Tihonov), o lucrare misionară intensă. Ei „au mers la popor”, adică s-⁠au îndreptat spre muncitorii și săracii din zona bulevardului Ligovski. Lucrarea celor trei tineri ieromonahi a luat forme oarecum altele decât înainte de revoluție. Ei nu „mergeau la popor”, dar poporul venea la ei. Mitropolitul Ioan (Vendland) scria despre anul 1918: „Prin oraș s-⁠a răspândit faima «frăților Egorov»”. Odată, părintele Gurie s-⁠a înfățișat mitropolitului Antonie Hrapovițki, pe care nu-⁠l cunoscuse mai înainte. Când și-⁠a spus numele de familie, mitropolitul a exclamat: „A, frații Egorov, cum să nu vă cunosc, toată Rusia îi cunoaște pe frații Egorov”.

La începutul lui 1919, „frații Egorov” au organizat pe lângă lavră Frăția Alexandru Nevski, pentru care mitropolitul Veniamin (Kazanski) a dat biserica Crucii din casa mitropolitană a lavrei. Lucrarea pastorală a tânărului ieromonah a fost întreruptă de începutul campaniei de confiscare a valorilor bisericești și de schisma reînnoitoare organizată de puterea sovietică. La 16 iunie 1922 a fost arestat și apoi surghiunit. A făcut aproape doi ani de surghiun, mai întâi în gubernia Orenburg, apoi în regiunea Kazahstanului de Vest, lângă lacul Elton. În lipsa lui din Petrograd, în ciuda represiunilor, activitatea Frăției nu a încetat. În 1924 termenul surghiunului s-⁠a încheiat. Apoi ieromonahul Lev a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar din martie 1926 a îndeplinit sarcinile de protopop al metocurilor mănăstirești din Leningrad, de profesor de literatură rusă și de membru al consiliului pedagogic al Școlii teologico-⁠pastorale. În octombrie 1926 a fost numit paroh al bisericii icoanei Maicii Domnului Feodorovskaia din Leningrad. Treptat s-⁠a mutat acolo cea mai mare parte din frăție și, în 1930, două coruri ale ei.

Arestările și lagărul

În primăvara lui 1927 a fost arestat a doua oară. Atunci în Școala teologico-⁠pastorală învățau în jur de 70 de oameni, iar popularitatea ei a început să irite autoritățile, care au pus GPU să născocească „cazul Școlii teologico-⁠pastorale”. În cele din urmă cazul s-⁠a prăbușit. La 19 noiembrie 1927 toți arestații au fost eliberați sub angajament de a nu pleca, iar un an mai târziu, la 10 noiembrie 1928, cazul a fost închis. În ciuda existenței practic ilegale, Frăția a continuat sub conducerea arhimandritului Lev activitatea socială și de binefacere, strict interzisă de legile sovietice.

În noaptea de 17 spre 18 februarie 1932 au fost arestate 500 de persoane, între ele peste 40 de membri ai Frăției. Ancheta s-⁠a făcut în grabă. La 22 martie 1932, comisia itinerantă a Colegiului OGPU a dat sentința. Părintele Lev a fost condamnat la pedeapsa maximă, zece ani de lagăr. La 18 aprilie 1932 a intrat în secția Cernaia Rețka a lagărului siberian (Sibirski ITL, Siblag), în regiunea Siberiei de Vest. De la sfârșitul lunii a lucrat în mina din așezarea Osinniki, lângă Novokuznețk. Munca era extrem de grea. Autoritățile lagărului l-⁠au învinuit de agitație contrarevoluționară între deținuți, iar o comisie specială a OGPU a hotărât să fie mutat la izolatorul de pedeapsă pe doi ani, iar troica a mărit pedeapsa lagărului cu doi ani.

La sfârșitul lui martie 1936 a fost mutat din izolator la secția Ahpun a Siblag (stația Ahpun, azi Temirtau). Acolo a lucrat tot în mină, uneori câte 14 ore pe zi cărând vagonete cu rocă. În 1937 s-⁠a născocit împotriva lui un nou dosar penal. La 13 septembrie 1937, troica NKVD l-⁠a condamnat la pedeapsa supremă. A fost împușcat la 20 septembrie 1937. În dosar nu există date despre locul execuției și al îngropării. Rudelor li s-⁠a comunicat oficial că a murit în lagăr în 1942. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a slăvit ca sfânt sfințit mucenic în iulie 2003.