Martirie Kirihenko

Cuviosul Martirie Kirihenko de la Glinsk (mort în 1865), în lume Matei, a fost un monah al Pustiei Glinsk cunoscut pentru postul, tăcerea și lepădarea lui de sine. Născut în jurul anului 1800 într-⁠o familie cucernică din ținutul Kursk, a intrat în pustie în 1831, pe vremea egumenului Filaret, a fost primit novice în 1835 și tuns monah în 1840, cu numele Martirie. Prima lui ucenicie a fost la bucătărie, lângă fericitul bătrân Teodot, care i-⁠a fost pildă de lepădare de sine.

Nevoința lui

Martirie a trăit în sărăcie desăvârșită: nu avea nicio haină în plus, nu voia să vadă bani și nu primea nimic de la fratele său bogat, în afară de lumânări de ceară pentru rugăciune; îi cerea să-⁠și facă milosteniile în alte locuri, ca monahul să rămână necunoscut. A refuzat cu totul preoția. Ținea ochii închiși și capul plecat la slujbă, nu spunea cuvinte deșarte și știa Psaltirea pe dinafară, citind-⁠o în gând la orice lucru. Dormea șezând pe un cojoc, între o icoană și o scândură cu cărți, iar metaniile nu le număra niciodată, ca să nu fie ispitit de mândrie.

Cea mai lungă parte a vieții și-⁠a petrecut-⁠o ca morar, la o moară îndepărtată, unde își mutase slujbele și privegherile în timpul nopții. Într-⁠o iarnă un novice a observat că, în loc să-⁠și îndrepte casa, bătrânul lăsa să intre frigul; invitat la rugăciunea lui, novicele s-⁠a ostenit atât în metanii, încât s-⁠a dezbrăcat de sudoare, și bătrânul i-⁠a spus zâmbind să facă așa ori de câte ori îi e frig. Posti cu asprime: o zi sau două fără hrană erau obișnuite, în Postul Mare petrecea săptămâni cu pâine și apă, iar odată a stat cincisprezece zile fără mâncare, apoi a spus că mai mult nu se poate. Chelarului care îl întreba de ce nu mai venea după merinde i-⁠a răspuns doar: „Este departe”. Uneori îi ospăta pe frați cu clătite coapte la moară.

În vara lui 1863, în turnul în care locuia, a fost atacat noaptea de draci, care i-⁠au lăsat vânătăi pe trup și i-⁠au rănit brațul drept. A povestit duhovnicului, Porfirie, cu simplitate, nedumerit de ce îl atacă vrăjmașul. În același an, ieroschimonahul Macarie s-⁠a mutat în același turn și cei doi bătrâni își schimbau cuvinte duhovnicești.

Sfârșitul

Slăbind, nu și-⁠a schimbat rânduiala; la ultimul Post Mare a îngăduit doar apă caldă și o lingură de miere miercurea. În noaptea Paștilor a ascultat slujba de pe pridvorul catedralei, sprijinit de zid, iar a doua zi de Paști a fost împărtășit și a murit cu rugăciunea pe buze, la 5 aprilie 1865. Chipul lui s-⁠a luminat, iar schiarhimandritul Iliodor a spus că o asemenea sfârșire mărturisește o viață plăcută lui Dumnezeu. A fost îngropat la Glinsk. Este pomenit la 22 septembrie, după stilul nou, în Soborul cuvioșilor părinți din Glinsk.