Mihail Dmitriev

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Dmitriev, protoiereu, s-⁠a născut în 1873 în satul Makkaveevo din gubernia Reazan, în familia unui protoiereu, dintr-⁠un neam preoțesc vechi. După seminarul din Reazan a fost învățător la o școală parohială. În 1897 s-⁠a căsătorit și a fost hirotonit preot. În 1905 a cerut să fie numit în locul de slujire al tatălui său, în Makkaveevo, și până în 1913 a fost paroh al bisericii Acoperământului din satul natal. În 1913 a fost numit la biserica Acoperământului din satul Selișci, ținutul Kasimov, unde a slujit până la sfârșitul mucenicesc.

Biserica din Selișci era mică, din lemn, iar parohia era cea mai săracă din eparhie, încât eparhia plătea ea însăși părintelui Mihail leafa cea mai mică. Parohia cuprindea mai multe sate cu acoperișuri de paie și cu opaițe în case. Adevărat păstor și lucrător, părintele Mihail a pus cu energie temelie parohiei: a organizat construirea școlii parohiale și a fost conducătorul și profesorul ei de religie, a fost profesor și la școala zemstvei din Samuilovo și a izbutit să zidească în Selișci o biserică spațioasă din cărămidă. A introdus cântarea obștească în biserică și s-⁠a străduit mult să învețe poporul să cânte. Fiica lui Nina își amintea că tatăl ei iubea foarte mult cântarea bisericească, a mutat strana citețului de pe amvon jos, ca credincioșii să stea lângă ea și să cânte, a umblat prin sate și a adunat la repetiții pe toți cei dornici. Odată, în a doua zi de Paști, a intrat prin popor în altar episcopul Arcadie, întors din zece ani de exil, și după slujbă a plâns de impresia pe care i-⁠a făcut-⁠o cântarea obștească.

În fiecare joi părintele Mihail lua parte la convorbirile clerului din Kasimov. Predicator și misionar, cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură, mergea în satele din jur să discute cu baptiștii și sectanții și făcea extrase tematice din Scriptură, pe care le dădea și vecinilor săi de parohie. La hramul bisericii, de Acoperământul Maicii Domnului, preoții din Kasimov și din satele înconjurătoare se adunau să slujească împreună. Fiindcă parohia era săracă, părintele Mihail își lucra singur gospodăria: ara, semăna, secera, mulgea vaca, creștea albine și cumpăra toate noutățile tehnice. Dimineața devreme, înainte de slujbă, lucra pe câmpul lui, iar pe ascuns ajuta văduvele și neputincioșii satului; unii au aflat abia după moartea lui cine îi ajutase, pentru că ajutorul a încetat odată cu arestarea. În verile secetoase, când incendiile nimiceau case și sate întregi, a organizat în sat serviciul de pompieri, a ridicat un foișor de veghe, a înființat ture de pază și a luat parte la ele; când izbucnea un foc, lua toate gălețile din gospodărie și mergea să ajute, iar țăranii spuneau că dacă vine părintele, focul se stinge repede.

În 1924 a primit rangul de protoiereu și a fost protopop al primului district Kasimov. S-⁠a împotrivit cu tărie renovaționiștilor; a fost chemat de multe ori la OGPU și silit să semneze acordul scris cu renovaționismul. Odată nu a fost lăsat să plece dacă nu semnează, iar preotul a primit să se „gândească”. Curând a venit la el un om al OGPU și l-⁠a întrebat: „Ei, te-⁠ai gândit?”. „M-⁠am gândit... să nu semnez”, a răspuns părintele Mihail. Omul a alergat furios prin cameră, a scuturat revolverul în fața preotului și a strigat că îl poate omorî și nimeni nu-⁠i va face nimic, dar părintele a rămas neclintit și l-⁠au lăsat. De multe ori i s-⁠au făcut percheziții. La colectivizare, țăranii din Selișci declarați chiaburi au fost încărcați cu familiile pe barje și duși în preajma orașului Nijni Tagil; mulți au murit pe drum, iar parohia a rămas fără putere.

La sfârșitul lui 1929 a fost arestat împreună cu mulți clerici din Kasimov. La judecată au venit mulțimi de țărani ca să-⁠și apere păstorul. Cu toată sentința de vinovăție, preotul a fost eliberat curând, la stăruința multor mijlocitori. Dar nu avea mult de slujit în parohie. Persecuțiile nu au încetat: percheziții, căutarea de învinuiri, mărturii mincinoase, chemări la interogatoriu. În 1935 a fost iar arestat. La percheziție preoteasa Elisabeta Ivanovna a fost umilită; după șocul nervos nu a trăit mult și a murit în 1936. Părintele Mihail a fost închis la Kasimov, dar au intervenit iar enoriașii și a fost curând eliberat. După moartea preotesei, tot anul următor a slujit zilnic. În 1937 a primit răsplata bisericească de a purta mitra la slujbă, de la mitropolitul Serghie (Stragorodski), la cererea episcopului Arcadie (Ostalski), care îl vizitase după eliberarea din lagărul Solovki.

La sfârșitul anilor treizeci, prigoana s-⁠a întețit. Fiul cel mare îl îndemna să plece temporar la Moscova sau în alt loc, ca să scape de arestare, dar părintele Mihail a refuzat hotărât, spunând că nu-⁠și poate lăsa parohia într-⁠un timp atât de greu. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 septembrie 1937, după privegherea de sâmbătă, protoiereul Mihail a fost arestat și dus la închisoarea din Kasimov. La interogatorii a fost torturat din plin, dar nu a învinuit pe nimeni și nu s-⁠a recunoscut vinovat. Sentința de moarte a fost pronunțată de troica NKVD a regiunii Reazan în ziua de Sfântul Mihail. După povestea unui om din aceeași celulă, părintele Mihail nu se descuraja, îi susținea pe toți; apoi a fost chemat cu lucrurile și împușcat în noaptea de 1 spre 2 decembrie, în ziua icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor ce întristează” și a sfântului Filaret al Moscovei.

Este pomenit la 2 decembrie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 23 iunie, cu Soborul sfinților din Reazan.