Nicolae de Elisavetgrad

Sfântul sfințit mucenic Nicolae Vinogradov (1 august 1868 până la decembrie 1931) a fost protoiereu al eparhiei Kirovograd (Elisavetgrad), arestat la 15 ianuarie 1931 și mort după chinuri în închisoare. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană ca sfânt cinstit doar local, în eparhia Kirovograd: Sfântul Sinod a hotărât aceasta la 17 august 2021, iar slujba canonizării a avut loc la 6 februarie 2022, în catedrala Nașterea Maicii Domnului. Se pomenește (după fișa noastră) la 15 iunie.

Viața

S-⁠a născut la 1 (14) august 1868 în familia unui slujitor al bisericii. După școala bisericească a intrat în 1878 la școala duhovnicească din Chișinău, iar în 1883 la seminarul din Chișinău, unde s-⁠a arătat elev disciplinat și răspunzător. În iunie 1889 s-⁠a căsătorit cu Alexandra Ivanovna Fialkovskaia, fiica unui preot; au avut cinci copii. La 3 (16) iunie 1890 a fost hirotonit preot și a început slujirea la biserica Nașterea Maicii Domnului din Arbuzinka, ținutul Elisavetgrad, gubernia Herson. Anul următor a fost mutat la biserica Înălțării din satul Sosheostrovskoe, ținutul Tiraspol, unde a predat și religia în școala din sat. În 1900 a fost mutat la Lelekovka, în 1903 a ajuns conducătorul școlii de învățători de gradul doi din satul Glodosî, slujind și la biserica Acoperământului de acolo. Munca lui pe tărâmul învățăturii a fost de mai multe ori răsplătită cu mulțumiri.

În 1912 a fost numit paroh al bisericii Sfinții Petru și Pavel de la cimitirul din Elisavetgrad (azi Kropivnițki) și învățător de religie la școala Gogol. La 14 (27) iulie 1917 a fost întărit protopop al ținutului Elisavetgrad. În anii grei de după revoluție, împreună cu episcopul Pavel (Kolosov) al Elisavetgradului și cu alți ajutori ai arhiereului, a purtat o luptă aprigă împotriva mișcării reînnoitoare, refuzând să se supună „Bisericii vii” și poruncilor „mitropolitului” ei Evdochim. În 1926 a fost tras la răspundere pentru strângerea de știri despre nevoințele și minunile fericitului stareț Daniil din Elisavetgrad, învinuit de „speculare a neștiinței religioase a maselor, prin organizarea de rugăciuni pe un mormânt socotit sfânt”, dar autoritățile au renunțat curând la învinuire și l-⁠au achitat.

Mucenicia

La 15 ianuarie 1931 a fost arestat și aruncat în închisoarea orașului Zinoviev (Elisavetgrad). Era chemat la interogatorii de noapte și „influențat” în fel și chip, în nădejdea că nu va rezista, va recunoaște vina, va pârî pe alții sau se va lepăda. Despre chinurile lui mărturisesc, la reînhumarea din 2018, rotulele sparte, coastele rupte, mâinile tăiate și ceafa zdrobită pe care le-⁠au arătat rămășițele lui. În decembrie 1931, după alte chinuri aspre și condiții de viață neomenești, a mers la Golgota lui, murind mucenicește, după ce și-⁠a dus crucea până la capăt. Trupul a fost răscumpărat de enoriașii bisericii Petru și Pavel și îngropat în taină pe vechiul cimitir Kuscevski din oraș. În 1997, cu binecuvântarea arhiepiscopului Vasile, pe mormânt au început să se slujească parastase, și s-⁠a pus o cruce de lemn. La 15 iunie 2018 rămășițele au fost mutate la mănăstirea de bărbați Elisaveta din Kropivnițki. Sinodul a hotărât canonizarea locală la 17 august 2021, iar la 6 februarie 2022 s-⁠a făcut slujba canonizării.