Nina Cuznețova

Sfânta Muceniță Nina Cuznețova a fost o nevoitoare din orașul Lalsk, din gubernia Vologda, mirean cu viață de rugăciune și de primire de străini, și a murit într-⁠un lagăr din regiunea Arhanghelsk la 14 mai 1938.

Viața

S-⁠a născut la 28 decembrie 1887 în orașul Lalsk din gubernia Vologda, într-⁠o familie evlavioasă, a lui Alexei Cuznețov, un subofițer de poliție, și a Anei. A fost singurul lor copil, iubit peste măsură. Părinții visau s-⁠o mărite, dar Nina iubea din copilărie doar rugăciunea, mănăstirile și cărțile duhovnicești. În Lalsk erau opt biserici, deși orașul abia avea o mie de locuitori. Tatăl, văzând atracția fiicei, a socotit nechibzuit să stăruie pentru calea familiei și să-⁠i stea în cale: i-⁠a dat o magazie drept chilie, în care a făcut el însuși rafturi, și i-⁠a cumpărat cărți duhovnicești de la mănăstiri și de la prăvăliile bisericești. Așa a adunat Nina o bibliotecă bogată; nu avea mai mare mângâiere decât citirea. Se ruga mult, știa multe rugăciuni pe de rost și citea Psaltirea din memorie. În rugăciune și muncă sufletul ei creștea în curăție și virtuți și tindea spre desăvârșire. Atunci a început să primească, după porunca Evangheliei, străini și oameni lipsiți. Părinții s-⁠au împăcat cu calea ei și vedeau ei înșiși că venea vremea prigoanei.

În 1932 puterea i-⁠a arestat pe Alexei și pe Ana, care erau bătrâni și, neputând îndura greutățile închisorii, au murit curând. Voiau s-⁠o aresteze și pe Nina, dar în ziua arestării părinților a lovit-⁠o paralizia, așa că au lăsat-⁠o acasă. Toată viața apoi s-⁠a mișcat cu greu și aproape nu putea folosi mâna dreaptă; când trebuia să se închine, se ajuta cu stânga. Din pricina bolii grele i-⁠au lăsat casa și averea, de care a dispus cât se poate de bine. Casa era mare, cu bucătărie uriașă unde pe laviță încăpeau până la douăzeci de oameni, iar pe cuptor cinci, și avea o odaie mare tot plină de oameni, mai ales femei ai căror bărbați fuseseră arestați și avutul luat. Toate veneau la Nina și găseau adăpost și hrană.

După închiderea Mănăstirii Coriajma la începutul revoluției, frăția ei s-⁠a mutat la Lalsk și acolo s-⁠a alcătuit o mănăstire de doisprezece monahi. Sub biserică, într-⁠o fostă magazie, au făcut o sobă, au tăiat două ferestre și au împărțit-⁠o în două chilii; slujeau în catedrala din Lalsk și păstrau rânduiala monahală. Egumen era Pavel (Hotemov), de neam zârian. El a învățat carte de la un învățător binefăcător, iar când era adolescent, niște femei care mergeau pe jos în pelerinaj la Kiev l-⁠au luat cu ele; călătoria a ținut un an și acolo, la moaștele din peșterile Lavrei, a înțeles ce este calea monahală de mântuire. „Mă rog în fiecare zi pentru femeile care m-⁠au dus la Kiev”, spunea el. Părintele Pavel știa pe de rost peste șase sute de nume pe care le pomenea la Liturghie și venea în biserică cu mai multe ceasuri înainte, să facă proscomidia. Întrebat ce este mănăstirea, răspundea: „Mănăstirea este catisma a șaptesprezecea și varza acră în fiecare zi.” Postea foarte aspru. După ce și această mănăstire a fost închisă, o parte din frați, între ei egumenii Pavel și Nifon, au găsit adăpost în casa fericitei Nina.

Ea ținea cu strășnicie „rânduiala” ei de nevoință. Dormea patru ceasuri pe zi, iar la două noaptea se ridica mereu la rugăciune cu monahii. Nu bea niciodată ceai sau lapte, nu mânca zahăr nici ceva gustos; hrana ei era numai pesmeți muiați în apă, deși în casa ei samovarul nu se scotea de pe masă și mereu erau oaspeți. Ea nu stătea la masă niciodată, ci în colț, lângă sobă, pe un buștean. Nu dormea niciodată în pat, ci întinsă într-⁠un colț al casei, sub lighean, trăgându-⁠și pătura peste cap. La toate slujbele era în biserică, se așeza undeva pe strană și părea că doarme, dar de îndată ce cineva se poticnea în text, spunea ce urma, căci știa slujba pe de rost. Părintele Pavel, cu vederea slabă, deschidea ușa altarului și o întreba: „Nina, ce zaceală din Apostol și din Evanghelie se citește?” Ea răspundea și nu greșea niciodată.

Arestarea și moartea

În noiembrie 1937 a fost arestată, dar nu s-⁠au găsit învinuiri. Jumătate de lună au ținut-⁠o în închisoarea din Lalsk fără să o întrebe nimic. Mulți oameni au fost siliți să mintă împotriva nevoitoarei, dar a consimțit doar unul, adjunctul președintelui sovietului din Lalsk, care a spus că Cuznețova este o bisericească activă, care se opune închiderii bisericilor și se ostenește fără încetare pentru deschiderea altora: „În vara lui 1936, când sovietul voia să închidă biserica din Lalsk, Cuznețova a organizat o campanie care a zădărnicit măsura, a strâns semnături și a ținut adunări ale credincioșilor în casa ei. În august 1937 sovietul a început să adune semnăturile locuitorilor care voiau închiderea bisericii, dar Cuznețova a adunat iar credincioșii în casa ei și a zădărnicit măsura. Când a fost arestat citețul Melentiev, a început îndată să se ostenească pentru el.” La mijlocul lui noiembrie 1937 i s-⁠a adus învinuirea și a fost interogată. A spus că în casa ei locuiește preotul Pavel Fiodorovici Hotemov și că vin și alți credincioși pentru treburi bisericești; a negat că ar fi spus că „puterea aceasta nu va ține mult, vine războiul și totul va fi ca înainte”. Nu s-⁠a recunoscut vinovată. A doua zi după interogatoriu a fost trimisă la închisoarea din Kotlas. La 23 noiembrie 1937 troica NKVD a condamnat-⁠o la opt ani de lagăr de muncă. A fost trimisă într-⁠un lagăr din regiunea Arhanghelsk, unde a stat puțin; la 14 mai 1938 a murit.

Este pomenită la 14 mai, la 21 octombrie, în soborul sfinților din Viatka, la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.