Poplie din Siria

Sfântul Cuvios Poplie din Siria a fost nevoitor, ctitorul unei mănăstiri, și a trăit în secolul al IV-⁠lea. Originar din cetatea Zeugma, de pe Eufrat, făcea parte dintr-⁠o familie senatorială.

Și-⁠a ales un loc pe un munte înalt, la treizeci de verste de cetate, unde și-⁠a clădit o colibă mică și apoi a împărțit săracilor tot ce primise de la părinți; a rămas să trăiască în fapte bune și în post, iar faima lui s-⁠a răspândit departe. La el au început să vină mulți dornici să-⁠i împărtășească nevoința; el le poruncea să-⁠și facă chilii strâmte și le vizita foarte des, urmărind cu strășnicie ca în ele să nu fie nimic mai mult decât strictul necesar. Pâinea găsită la monahi o cântărea la cântar și, dacă cineva avea mai mult decât măsura, îl numea pântecos, care poartă prea multă grijă de trupul său; pe cei la care găsea mâncare gătită îi numea mâncători de necurăție. Noaptea nu își căuta odihnă, ci umbla pe la chiliile ucenicilor și se oprea afară, la ușa fiecăruia. Dacă îl găsea pe cel dinăuntru rugându-⁠se, pleca în tăcere; dacă dormea, bătea cu mâna în ușă și îl mustra aspru pe monahul leneș.

Prin această legătură statornică cu ucenicii, mulți s-⁠au făcut asemenea lui în nevoință. Doi dintre ei, Teotecn și Aftoniu, au purtat grija frăției și au condus mănăstirea după plecarea cuviosului la Domnul. Sfântul Poplie și-⁠a încheiat în pace marea lui nevoință pe la anul 380. Este pomenit la 7 februarie, după stilul nou.