Rafail de Brooklyn

Sfântul Ierarh Rafail de Brooklyn a fost un păstor arab ortodox din Siria, trimis în America de Biserica Rusă, și a devenit în 1904 primul episcop ortodox hirotonit pe pământ american. Când a murit, în 1915, Misiunea Sirio-⁠Arabă număra treizeci de parohii și douăzeci și cinci de mii de credincioși.

Tinerețea și formarea

S-⁠a născut în 1860 în Siria, din părinți evlavioși, Mihail Hawaweeny și a doua lui soție Maria, fiica unui preot din Damasc. Data nașterii lui nu se știe cu exactitate; el însuși credea că se născuse în jurul praznicului Soborului Arhanghelilor Mihail și Gavriil (8 noiembrie, în stilul vechi). Pe atunci erau prigoane cumplite împotriva creștinilor: preotul lor de parohie, Sfântul Iosif al Damascului, și mulți din jurul lui fuseseră uciși ca mucenici, iar familia a fugit la Beirut, unde s-⁠a născut viitorul sfânt. În 1861, de Bobotează, a fost botezat cu numele Rafail, iar curând familia s-⁠a întors la Damasc.

După școala primară, tatăl nu și-⁠a mai putut permite studiile fiului, dar diaconul Atanasie Atallah (mai târziu mitropolit de Homs) a mijlocit la Patriarhul Ieroteu al Antiohiei ca Rafail să fie primit la cursurile pregătitoare ale patriarhiei. A fost un elev atât de bun încât în 1877 a fost ales ajutor de profesor, iar în anul următor a devenit profesor de arabă și turcă. La 28 martie 1879 patriarhul Ieroteu l-⁠a tuns monah, și Rafail a ajuns ipodiacon al patriarhului. Patriarhul Constantinopolului, Ioachim al III-⁠lea, a oferit o bursă pentru un student din Antiohia la Școala teologică din Halchi, iar Rafail a fost singurul ales. A fost hirotonit diacon la 8 decembrie 1885 și în iunie 1886 a obținut diploma de teologie. S-⁠a întors în țară, a impresionat pe patriarhul Gherasim al Antiohiei și l-⁠a însoțit în vizitele pastorale. Dorind să știe mai mult, a cerut binecuvântare să facă studii superioare în Rusia și a fost primit la Academia Duhovnicească din Kiev.

Patriarhul Gherasim l-⁠a numit apoi conducător al reprezentanței Bisericii Antiohiei la Moscova; a fost hirotonit preot de rectorul Academiei, episcopul Silvestru, și ridicat la rangul de arhimandrit de mitropolitul Ioanichie al Moscovei. În doi ani a redus datoria reprezentanței de la 65.000 la 15.000 de ruble și a adus în Rusia douăzeci și patru de studenți sirieni. Când Gherasim a părăsit scaunul pentru Ierusalim, Rafail a văzut aici prilejul să scoată Biserica Antiohiei de sub stăpânirea ierarhilor străini; a scris episcopilor și mirenilor influenți și a publicat articole în presa rusă. Nu a izbutit, ba a plătit pentru sinceritatea lui. În noiembrie 1891, mitropolitul Spiridon, grec din Cipru, a fost ales patriarh, iar mulți arabi socoteau că a cumpărat voturile. Rafail a refuzat să-⁠l pomenească în biserică și a fost suspendat; s-⁠a supus, dar a continuat să scrie în ziarele rusești, până când patriarhii au obținut de la țar interzicerea articolelor lui. A publicat atunci cărți. În cele din urmă a cerut iertare patriarhului, suspendarea i-⁠a fost ridicată, i s-⁠a îngăduit să treacă sub jurisdicția Bisericii Ruse, a predat limba arabă la Academia din Kazan până în 1895, când Societatea Ortodoxă Siriană de Binefacere din New York l-⁠a chemat să păstorească comunitatea arabă ortodoxă de acolo.

În America

A ajuns la New York la 2 noiembrie 1895 și a fost întâmpinat de o delegație de creștini arabi. În mai puțin de două săptămâni a găsit un loc potrivit în partea de jos a Manhattanului, a ridicat o biserică și a înzestrat-⁠o cu odoarele aduse din Rusia; episcopul Nicolae a sfințit-⁠o în cinstea Sfântului Nicolae. Aflând de comunitățile mici de creștini arabi răspândite prin America de Nord, rămase fără păstor, a pornit în călătorii pastorale: în vara lui 1896 a vizitat treizeci de orașe între New York și San Francisco, săvârșind cununii, botezuri, spovedanii și Liturghii, iar acolo unde nu era biserică, în casele credincioșilor. A rămas ferm în Ortodoxie, cerând ca orice unitate bisericească să se sprijine pe învățătura celor șapte Sinoade Ecumenice. În 1898 a tipărit prima carte din Lumea Nouă, un molitfelnic-⁠liturghier în arabă, „Cartea adevăratei mângâieri în rugăciunile dumnezeiești”. În 1898 și 1899 a făcut alte călătorii, ultima prin patruzeci și trei de orașe. La Johnstown, în Pennsylvania, a împăcat oameni a căror vrajbă amenința să rupă comunitatea arabă. Tot acolo a primit telegrama prin care mitropolitul Meletie era ales patriarh al Antiohiei; a spus poporului său că, pentru întâia oară după o sută șaizeci și opt de ani, un arab de neam fusese ales în fruntea Bisericii Antiohiei.

I s-⁠au oferit scaunul de Latakia, cel de episcop vicar al Beirutului, cel de Zahle și cel de Tripoli, dar a refuzat mereu, spunând că nu-⁠și poate lăsa turma din America și că vrea să ridice o biserică stabilă și un cimitir parohial. În 1901 a cumpărat o parte din cimitirul Olivet din Long Island, iar în 1906 a cumpărat și a transformat o clădire de biserică de pe Pacific Street, în Brooklyn, sfințită de episcopul Tihon.

Episcop al Brooklynului

În 1903 Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-⁠a ales în unanimitate episcop al Brooklynului, păstrându-⁠l totodată în fruntea Misiunii Sirio-⁠Arabe din America de Nord. În a treia duminică a Postului Mare din 1904 a fost hirotonit în catedrala Sfântul Nicolae din Brooklyn de episcopii Tihon și Inochentie, cu veșmintele dăruite de țarul Nicolae al II-⁠lea, fiind primul episcop ortodox hirotonit pe pământ american. La sfârșitul lui 1904 a hotărât să publice revista oficială a misiunii, „Al-⁠Kalimat” (Cuvântul), al cărei prim număr a apărut în ianuarie 1905. În iulie 1905 a sfințit terenul pentru Mănăstirea Sfântul Tihon și a binecuvântat orfelinatul din South Canaan, Pennsylvania, iar peste trei zile a prezidat adunarea clerului eparhial de la Old Forge, la care erau de față trei preoți care vor fi canonizați: Alexei Toth, Alexandru Hotovițki și Ioan Kocurov. Văzând că tinerii nu mai vorbesc araba, a susținut folosirea limbii engleze în slujbă și în învățământ și a recomandat molitfelnicul tradus de Isabella Hapgood. În 1911, la împlinirea a cincisprezece ani de slujire în America, arhiepiscopul Platon i-⁠a dăruit o icoană a Mântuitorului în ferecătură de argint.

La sfârșitul lui 1912 s-⁠a îmbolnăvit de insuficiență cardiacă, care avea să-⁠i fie cauza morții. A continuat călătoriile pastorale în 1913-1914. În 1915 s-⁠a îmbolnăvit din nou și a stat două luni acasă; la 14/27 februarie, la ora 12:40, s-⁠a mutat la Domnul. A fost chemat și n-⁠a răspuns; l-⁠au scuturat, dar plecase deja. A fost un pastor blând și milostiv, strict cu sine, învățat și autor de cărți; îi învăța pe greci și pe ruși în limba lor, vorbea bine engleza și scria cea mai mare parte din articolele revistei „Al-⁠Kalimat”. Este pomenit la 27 februarie (14 februarie în stilul vechi), după stilul nou; numele lui nu a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.