Serafim Zagorovski

Sfântul Cuvios Mărturisitor Serafim Zagorovski (în lume Nikolai Mihailovici Zagorovski, 1872-1943) a fost preot căsătorit din Harkov, apoi, în lagăr, monah tuns în taină și ieromonah, mărturisitor al credinței în vremea prigoanei sovietice. S-⁠a născut la Ahtîrka, în Ucraina, a slujit ani de zile în Harkov, a purtat arestări, surghiun și lagăr și a adormit în 1943 la Przemyśl, în drum spre Apus. Este cinstit ca sfânt local în Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Familia și tinerețea

Nikolai s-⁠a născut la 27 iulie 1872 la Ahtîrka, în familia diaconului Mihail Feoctistovici Zagorovski și a Praskoviei Andreevna, născută Romenskaia. Avea un frate, Mihail, care a ajuns preot și a murit tânăr, și o soră, Ana. A absolvit seminarul teologic din Harkov. Îi plăcea limba ucraineană și cântecele alcătuite în ea, scria versuri și juca minunat în piesele de școală, dovedind un talent aparte de artist comic. A fost chemat chiar la o trupă de teatru ucraineană, dar mama l-⁠a oprit să se gândească la aceasta și l-⁠a întărit în dorința de a sluji Biserica.

La vremea potrivită s-⁠a căsătorit cu o fată învățată, care terminase școala eparhială. Au avut un fiu, Vladimir, și o fiică, Lidia, căsătorită Bobrișceva. În 1894 Nikolai a primit preoția. Între 1894 și 1898 a slujit în satul Poličkovskaia, în ținutul Bogoduhov, iar între 1898 și 1907 în satul Malîjino din același ținut. Ca să le dea copiilor o educație bună, a trecut la slujire în Harkov. Acolo, în 1908-1909, a slujit la biserica Sfântul Serafim, iar între 1909 și 1922 la biserica Sfântului Teodor Stratilat de lângă spitalul Alexandrovski.

Obștea de maici

La Harkov, sub îndrumarea lui, a început să se organizeze o obște monahală de maici. În anii 1910, arhiepiscopul Antonie (Hrapovițki) al Harkovului a binecuvântat deschiderea unei mănăstiri de maici cu hramul icoanei Maicii Domnului „Căutarea celor pierduți”, al cărei duhovnic urma să fie părintele Nikolai. Revoluția a trecut-⁠o în ilegalitate. În iunie 1918 a fost arestat, dar eliberat curând. În 1922-1923 a slujit la biserica Nașterii Domnului din oraș.

Prigoana

La 17 martie 1923, ajuns între timp protopop, a fost arestat pentru că se împotrivise reînnoitorilor. Până la anunțarea sentinței a stat în închisoarea Holodnogorsk. Autoritățile noi l-⁠au izgonit din Harkov pe trei ani. Apoi a locuit la Petrograd, unde și-⁠a întocmit o biserică în casă și a slujit în ea. Prin scrisori a continuat să îndrume mănăstirea tainică de maici din Harkov, pe care o numea „Pustnicia Liniștită”, după icoana făcătoare de minuni „Căutarea celor pierduți”.

După publicarea în 1927 a „Declarației” de loialitate a Bisericii Ruse față de puterea sovietică, de către mitropolitul Serghie (Strigorodski) și Sinodul de lângă el, părintele Nikolai s-⁠a numărat printre cei care nu au putut primi acest document. A continuat să slujească în biserica ascunsă din locuința lui, i-⁠a sprijinit pe iosifleni și a fost între cei care nu pomeneau.

La 17 ianuarie 1930 a urmat o nouă arestare, cu condamnare la cinci ani de lagăr. O parte din această pedeapsă a petrecut-⁠o în lagărul Solovki, unde a fost tuns în taină monah, cu numele Serafim. Cealaltă parte s-⁠a petrecut în condițiile Extremului Nord. Pe drum, într-⁠o noapte petrecută lângă o capelă veche, a descoperit, la trezire, că dormise sub icoana „Căutarea celor pierduți”, ceea ce l-⁠a îmbărbătat și l-⁠a întărit. Din tot convoiul de deținuți, el singur a ajuns la locul de ședere, ceilalți murind de istovire. În surghiun a venit la părintele Serafim o novice pe care o povățuia, Uliana Nozdrina, care a căpătat de la pază îngăduința ca părintele să fie lăsat să ia masa la ea.

În 1935, după eliberarea din lagăr, a fost trimis la așezare în Extremul Nord, de unde a continuat, prin scrisori, să conducă obștea de maici. După surghiun s-⁠a stabilit la Oboian, în regiunea Kursk de azi, aproape de Harkov. Întoarcerea la Harkov nu era cu putință, iar la Oboian, aflase dintr-⁠o convorbire în tren cu soția altui preot surghiunit, exista în taină o mănăstire de maici. De teama urmăririi, portărița a refuzat să-⁠i primească pe părintele Serafim și pe Uliana. El a cerut totuși să fie anunțată stareța. Maica stareță a ieșit curând și i-⁠a primit pe călători. S-⁠a aflat că în ajun văzuse în vis pe Sfântul Serafim de Sarov, care îi spusese să-⁠l primească pe Serafim de la Harkov, care avea să sosească la ea.

Sfârșitul

În timpul ocupației naziste a Ucrainei, a putut să se mute la Harkov, unde a slujit în casa lui și a continuat să conducă tainica mănăstire de maici cu hramul icoanei „Căutarea celor pierduți”. În 1943, la retragerea armatei germane, părintele Serafim a plecat spre Apus cu familia fiicei și cu Uliana. La 13 octombrie 1943, în ajunul sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, a fost lovit de un atac cerebral, urmat în aceeași zi de moarte. A fost îngropat la Przemyśl. La 30 decembrie 1992 a fost reabilitat de Procuratura regiunii Harkov.

Canonizarea și cinstirea

În 1981, Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate l-⁠a canonizat ca Sfânt Mărturisitor. Unul dintre viitorii ei arhierei a fost tuns monah în cinstea lui. La 22 iunie 1993, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a hotărât canonizarea lui locală în eparhia Harkov, în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Slobojanșcinei. Slujba proslăvirii a avut loc în vremea vizitei la Harkov, la 3-4 iulie 1993, a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Vladimir al Kievului, în catedrala Bunei Vestiri din oraș.