Teodosie al II-⁠lea cel Tânăr

Sfântul Binecredincios Împărat Teodosie al II-⁠lea cel Tânăr s-⁠a născut la 10 aprilie 401, fiul împăratului Arcadie și al Eliei Evdochia. A fost proclamat august la 10 ianuarie 402, înainte de a împlini nouă luni. După moartea tatălui său, la 1 mai 408, a rămas singurul conducător al imperiului, dar până în 414 a condus în locul lui regentul Antemiu. Prin testamentul lui Arcadie, tutore a fost numit regele persan Iezdegherd I, pe care Arcadie îl rugase să-⁠și pună toată puterea și înțelepciunea spre păstrarea tronului pentru fiul său. Din 414 puterea s-⁠a concentrat în mâinile surorii mai mari a lui Teodosie, Pulheria, proclamată augusta și coîmpărăteasă.

Educația

Teodosie a primit o învățătură strălucită. Știa greaca și latina, matematică, astronomie și istorie, desena și își ilustra singur cărțile pe care le copia, iar pentru frumusețea scrisului i s-⁠a dat porecla Caligraful. Citea mult, adesea noaptea, la lumina unei lămpi pe care o construise el însuși. Sora lui îl sfătuia cum să se poarte la ieșirile împărătești, cum să se îmbrace, să șadă și să meargă, dar îi călăuzea și evlavia, învățându-⁠l să se roage necontenit și să cinstească preoții. În 421 Pulheria l-⁠a căsătorit cu Evdochia, fiica filosofului Leontie, o femeie înzestrată cu minte, frumusețe și vorbire aleasă, pe care Teodosie a iubit-⁠o fierbinte. Cu toate darurile lui, Teodosie a rămas în istorie ca un conducător slab de voință și mediocru, supus mereu celor apropiați, la început surorii, apoi soției, iar după 441 și aproape până la moarte favoritului său, famenul Hrisafie. Totuși, domnia lui îndelungată a avut o anumită forță, prin faptul că în guvernul lui s-⁠au aflat sfetnici destul de capabili.

Evlavia

Dintre distracțiile obișnuite, Teodosie prefera vânătoarea, iar în exercițiile militare nu avea înclinație, deși era voinic. Împăratul a fost foarte evlavios și plin de râvnă pentru credință, iubea cântarea bisericească. În palat, a rânduit o orânduire asemenea celei mănăstirești: se scula dis-⁠de-⁠dimineață și cânta cu surorile antifoane spre slava lui Dumnezeu, știa pe de rost Sfânta Scriptură și o discuta cu episcopii. Odată, în hipodrom, în loc de întrecerile așteptate de popor, a făcut o mare moliftă, pe care a dirijat-⁠o el însuși. Nimeni nu l-⁠a văzut mâniat. Cineva dintre apropiați l-⁠a întrebat de ce nu pedepsește niciodată cu moartea pe cel ce îl ocărăște.

Dezbinările religioase

În anii domniei lui, statul a fost zguduit de dezbinări religioase. În 428 a chemat la Constantinopol, ca patriarh, pe vestitul predicator Nestorie, de neam persan, egumenul unei mănăstiri din Antiohia. Patriarhul Chiril al Alexandriei a obținut de la Teodosie convocarea unui Sinod Ecumenic ca să osândească învățăturile lui Nestorie, la Efes, în 431. Nestorie a fost mazilit și trimis înapoi în Siria. O altă ceartă gravă a izbucnit peste cincisprezece ani între teologul Eusebiu și patriarhul Flavian al Constantinopolului, pe de o parte, și ereziarhul monofizit Eutihie, pe de alta. Eutihie a fost osândit la un sinod local din capitală în 448, dar Eusebiu și Flavian nu s-⁠au bucurat mult: din inițiativa și sub președinția patriarhului Dioscor al Alexandriei, prieten cu favoritul Hrisafie, s-⁠a adunat la Efes sinodul din 449, care l-⁠a reabilitat pe Eutihie și i-⁠a osândit pe Flavian și pe Eusebiu. Prigoana împotriva păgânilor din imperiu a continuat fără ușurare.

Domnia

În 438 a fost publicat, din porunca împăratului, Codul teodosian, care a adunat materialul legislativ din edictele împăraților romani, iar în 425 a înființat la Constantinopol o școală care ar fi numită azi universitate de stat. A purtat lucrări mari de construcție în capitală și în alte orașe. În domnia lui imperiul a avut de purtat multe războaie, cu succese felurite. Regentul Antemiu a respins în 412 atacul hunilor și a început ridicarea noilor întărituri ale capitalei; ele au fost sporite în anii patruzeci, după un cutremur, de prefectul Cir din Panopolis, cu un șanț adânc. Cu jumătatea apuseană a imperiului s-⁠au păstrat relații bune, întărite în 437 prin căsătoria împăratului apusean Valentinian al III-⁠lea cu fiica lui Teodosie, Evdochia. Către sfârșitul domniei, în 442, Atila a cerut tribut și predarea celor refugiați, iar în urma răspunsului împăratului și-⁠a pornit hoardele asupra imperiului și a zdrobit armata romană în trei bătălii.

Sfârșitul

Împăratul Teodosie a murit pe neașteptate la 28 iulie 450: în timpul unei vânători, calul l-⁠a aruncat în râul Likos, și-⁠a vătămat șira spinării și a doua zi a murit. Numele lui nu este cuprins în Mineiul actual al Bisericii Ruse. Se pomenește la 11 august (stil nou).