Terențiu și Neonila

Sfinții Mucenici Terențiu și Neonila din Siria au pătimit împreună cu cei șapte copii ai lor în vremea prigoanei împăratului Deciu, între anii 249 și 251. Sunt cinstiți de Biserica Ortodoxă și de Vechii-⁠credincioși, iar pomenirea lor este la 28 octombrie.

Neonila a trăit în Siria în veacul al III-⁠lea, a fost creștină și s-⁠a măritat cu binecredinciosul Terențiu. În familie s-⁠au născut șapte copii: Sarvil, Fot, Teodul, Ierax, Nit, Vil și Evnichia, pe care Terențiu și Neonila i-⁠au crescut în cucernicia creștină. În jurul anilor 249-251 au fost prinși de soldații romani. La judecată, binecredincioșii Terențiu și Neonila, împreună cu copiii, au mustrat pe păgâni și au vestit limpede credința lor în Iisus Hristos și în Învierea Lui, pentru care au fost osândiți la moarte. De trei ori s-⁠a încercat uciderea familiei, în chipuri felurite. Prima oară au fost spânzurați și răzuiți, cu rănile stropite cu oțet și arse cu foc. În vremea chinurilor, sfinții mucenici Terențiu și Neonila și copiii lor s-⁠au rugat cu smerenie și s-⁠au sprijinit unii pe alții.

Viața sfinților spune că, după puțin timp, soldații au văzut că toți membrii familiei creștine erau slobozi din lanțuri, iar rănile chinurilor le dispăruseră. Soldații romani au fost uluiți și au născocit alt fel de a-⁠i omorî. Toți au fost aruncați într-⁠o groapă cu fiare sălbatice, dar fiarele nu au atins familia Neonilei. A treia oară familia a fost aruncată într-⁠un cazan cu smoală clocotită, dar nici aceasta nu a vătămat familia cucernică. Atunci soldații romani le-⁠au tăiat capul tuturor membrilor familiei: mai întâi tatăl, Terențiu, apoi Neonila, apoi toți cei șapte copii.