Firmilian

Sfântul Ierarh Firmilian a fost episcop al Cezareei Capadociei în secolul al III-⁠lea, ucenic al lui Origen, cărturar și una dintre cele mai de seamă figuri episcopale ale vremii sale. A luat parte la marile dispute ale mijlocului secolului, despre botezul ereticilor, despre căderea în vremea prigoanei lui Deciu și despre erezia lui Pavel din Samosata, și a murit la Tars în jurul anului 268 sau 269. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 28 octombrie.

Viața

Nu se știe unde și când s-⁠a născut, dar era capadocian, dintr-⁠o familie nobilă și cu învățătură lumească aleasă. Grigorie de Nyssa spune că Grigorie Taumaturgul, pe când era încă păgân, după ce și-⁠a încheiat studiile, l-⁠a întâlnit pe Firmilian, capadocian de neam ales, asemănător lui ca fire și dar, așa cum s-⁠a dovedit în viața lui de mai târziu, când a împodobit Biserica Cezareei. Cei doi tineri au mers la Alexandria să învețe la Origen, de la care cel puțin Grigorie a primit botezul; Firmilian a fost mai degrabă crescut din copilărie în credința creștină. Se pare că a fost hirotonit preot la Cezareea.

Pe la 230 a ajuns episcop al Cezareei Capadociei, un scaun care, după felul în care îl pomenește Dionisie al Alexandriei („Firmilian și toată Capadocia”), era deja mitropolie. Potrivit lui Eusebiu, în anii 232-235, pe când Origen se afla la Cezareea Palestinei, din pricina nemulțumirii episcopului său că fusese hirotonit preot acolo, Firmilian l-⁠a chemat în ținutul său spre folosul Bisericilor. Origen a stat un timp la el, iar Firmilian a ținut legătura cu el prin scrisori și mergea adesea să-⁠l asculte. Avea un renume asemănător cu al lui Dionisie al Alexandriei și al lui Ciprian al Cartaginei, iar contemporanii săi îl socoteau poate cea mai însemnată figură a vremii, după patruzeci de ani de episcopat plini de înrâurire.

Sinoadele și disputele

Firmilian a prezidat sinoade care au tratat întrebările ce frământau Biserica: montanismul, schisma lui Novatian, erezia lui Pavel din Samosata și botezul ereticilor. Era potrivnic liniei aspre a lui Novatian, iar Dionisie scrie că, în 252, episcopii Ciliciei, Capadociei și Palestinei l-⁠au chemat la un sinod la Antiohia, ca să dezaprobe novațianismul; la sinodul din Antiohia al anului 251, el a avut un rol în alegerea lui Dimitrian ca episcop. În vremea lui Alexandru Sever a luat parte și la sinodul de la Iconiu, cu episcopii Galatiei și ai Ciliciei, care a hotărât să boteze din nou pe montaniști.

În răsăritul Bisericii se obișnuia să se boteze din nou cei care primiseră botezul de la eretici. Când a izbucnit disputa, Ciprian, care voia sprijin în Răsărit împotriva papei Ștefan I, i-⁠a trimis la sfârșitul verii lui 256, prin diaconul Rogațian, o scrisoare cu actele disputei. Papa Ștefan a rupt comuniunea cu Elen de Tars, cu Firmilian și cu toată Cilicia și Capadocia, după cum amintește Dionisie într-⁠o scrisoare către papa Sixt al II-⁠lea. Răspunsul lui Firmilian a ajuns la Cartagina pe la mijlocul lui noiembrie. Este o scrisoare lungă, mai aspră decât a lui Ciprian, păstrată într-⁠o traducere latină făcută sub îndrumarea acestuia, foarte literală, plină de expresii grecești. Din ea reiese că Firmilian a socotit botezul dat în afara Bisericii fără valoare, pentru că cei care sunt în afara Bisericii și nu au Duhul Sfânt nu pot primi pe alții în Biserică și nu pot da ce nu au: „Mulți dintre noi, adunându-⁠ne la Iconiu, am cercetat cu mare grijă problema și am hotărât că orice botez rânduit în afara Bisericii trebuie respins în întregime.”

Firmilian i-⁠a spus lui Ciprian că scrierile lui le-⁠a primit ca ale sale și le-⁠a învățat pe de rost prin citiri repetate, că obiceiul de a boteza din nou poate fi nou la Cartagina, dar în Capadocia există de la început și că poate răspunde lui Ștefan opunând tradiție tradiției. Amenințarea cu afurisirea nu a făcut decât să-⁠l mânie, iar el socotea ridicol ca Ștefan să ceară doar rostirea formulei treimice și vedea în blândețea lui față de eretici o jignire adusă apostolilor. Nu a primit nici ideea că Roma păstrează neschimbate tradițiile apostolice, căci diferă de Ierusalim în privința Paștilor, și a negat autoritatea lui Ștefan de a-⁠i afurisi: „M-⁠am mâniat pe bună dreptate pe prostia vădită a lui Ștefan, care se laudă cu scaunul lui și se pretinde urmaș al lui Petru... Tu te-⁠ai tăiat singur; adevăratul schismatic este cel care se face dezertor din comuniunea unității bisericești. Căci socotind că pe toți îi poți afurisi, te-⁠ai tăiat de la comuniunea tuturor numai pe tine.” Stilul scrisorii este mai aprig decât se cuvine unui episcop, pentru că Ștefan scrisese și lui Firmilian și lui Elen. Dionisie al Alexandriei a mijlocit prin scrisori și a obținut o amânare. Disputa a avut și o latură teologică: Ștefan o socotea o chestiune de credință, iar Ciprian și Firmilian, o chestiune de disciplină locală. Papii următori nu au urmat politica aspră a lui Ștefan.

Pavel din Samosata și sfârșitul

Firmilian a prezidat în 266 un sinod la Antiohia, care a cercetat cazul lui Pavel din Samosata. A fost convins că Pavel se va îndrepta, dar a fost nevoie de un alt sinod. Pornise către această adunare când moartea l-⁠a ajuns la Tars, în jurul anului 269. Sfântul Vasile cel Mare, urmașul său la Cezareea, pomenește părerea lui despre botezul ereticilor, fără a o primi, și spune despre doxologie că așa a crezut și Firmilian, după cuvintele pe care le-⁠a lăsat.

Scrierile

Din scrierile lui s-⁠a păstrat doar scrisoarea către Ciprian, în traducere latină, printre scrisorile acestuia. Mai scrisese, ca mulți episcopi, scrisori în chestiuni bisericești și scrisori către Origen. Sfântul Ieronim nu-⁠l pomenește în lucrarea sa despre bărbații iluștri. Se amintește și o știre a istoricului armean Movses Horenaț că el ar fi scris o istorie a prigoanelor lui Dioclețian, dar nu este de crezut, fiindcă Firmilian nu era contemporan cu acest împărat. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 28 octombrie, iar în Apus nu este cinstit.