Arsenie Capadocianul

Cuviosul Arsenie Capadocianul, în lume Teodor Annițalihos, născut în Farasa din Capadocia, a fost preot și arhimandrit, părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie Aghioritul, și a adormit la Corfu la 10 noiembrie 1924. Patriarhul Ecumenic Dimitrie l-⁠a trecut în rândul sfinților la 11 februarie 1986. Biserica îl pomenește la 10 noiembrie.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut în jurul anului 1840 în Kephalochori, unul dintre cele șase sate creștine din ținutul Farasa din Capadocia, o veche vatră a creștinismului ortodox. Tatăl lui, Eleuterie, era învățător, iar mama, Varvara, din neamul Frangopulu. Au murit amândoi când era foarte mic, iar el și fratele lui, Vlasie, au fost crescuți de sora mamei. A învățat la Nigde, unde l-⁠a găzduit sora tatălui, învățătoare, apoi la Smirna, la rude. Pe lângă greacă și învățătura bisericească, a învățat armeana, turca și puțină franceză. Pe la douăzeci și șase de ani a intrat în mănăstirea Sfântului Înaintemergător din Flavianai, lângă Cezareea, unde a fost tuns monah cu numele Arsenie. Mitropolitul Paisie al II-⁠lea l-⁠a hirotonit diacon și l-⁠a trimis în Farasa și în satele vecine, ca preot, iar el învăța în taină copiii greci, în vremea când turcii împiedicau în fel și chip învățătura grecilor. În 1870 a fost hirotonit preot și arhimandrit. Apoi a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă, de unde îi vine porecla turcească, Hagi Efendi.

Păstorul din Farasa Rămas călugăr în mijlocul lumii, ducea o viață aspră: miercurea și vinerea își petrecea zilele în zăvorâre și rugăciune întețită. Aceasta nu-⁠l împiedica să ia parte la viața sătenilor, pentru care era învățător, preot, cu grijă de mai multe biserici, și povățuitor al vieții creștine. A fost îndrumătorul duhovnicesc al ținutului Farasa mai bine de cincizeci de ani. A ajutat mult oamenii, împreună cu primarul din Farasa, tatăl Sfântului Paisie. Cum în Farasa nu era doctor, mulți veneau la el și după vindecare trupească: se spune că îi vindeca pe cei bolnavi care veneau, creștini și musulmani. Dragostea nemăsurată a poporului l-⁠a silit uneori să se prefacă nebun. Patriarhii Constantinopolului și Ierusalimului i-⁠au propus scaune episcopale, dar n-⁠a primit. A primit însă să fie exarh al Sfântului Mormânt la Ierusalim, ajutând pe pelerini, și exarh al ținutului său. L-⁠a botezat pe Paisie, dându-⁠i numele lui, deși părinții voiau să-⁠l pună după bunic, și a rămas apoi părintele lui duhovnicesc.

Surghiunul și sfârșitul În 1924, potrivit schimbului de populație dintre Grecia și Turcia, grecii din Asia Mică au fost siliți să plece în Grecia, iar Arsenie a plecat cu turma lui, sfătuind și încurajându-⁠i pe drum. A ajuns în octombrie în Castelul din Corfu, unde a continuat slujirea preoțească. După vreo două săptămâni s-⁠a îmbolnăvit și a fost dus la spital, unde a adormit la 10 noiembrie 1924, la optzeci și patru de ani, după cum prevestise încă din Turcia, la patruzeci de zile după sosire. A fost îngropat în cimitirul orașului, la biserica Sfântul Gheorghe.

Moaștele Înconjurat de cinstire în viață, după sosirea în Grecia, din pricina risipirii turmei lui, a fost uitat o vreme. Ucenicul lui duhovnicesc, monahul Paisie Eznepidis, i-⁠a aflat moaștele în octombrie 1958 și le-⁠a dus la Konitsa, unde mai trăiau greci din Farasa, iar în 1970 la mănăstirea de maici Sfântul Ioan Teologul din Souroti, lângă Tesalonic, unde se păstrau într-⁠un cufăr simplu lângă altar. Minunile de la moaște au atras atenția asupra sfântului. În 1971, Paisie a scris viața lui. A fost canonizat de Patriarhul Dimitrie și sinodul său la 11 februarie 1986 și este cinstit în Patriarhia Ecumenică și în Biserica Greciei. Moaștele se află la mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Souroti; o parte se cinstește și la biserica greacă a Proorocului Ilie din Frankfurt.