Sari la conținut

Sfântul Cuvios

Ștefan Savaitul

Imnograf la Lavra Sfântul Sava

Monah din Gaza, nepot al Sfântului Ioan Damaschin, imnograf, care a viețuit cincizeci de ani la mănăstirea Sfântul Sava.

Prăznuire
28 octombriestil vechi 10 noiembrie
Adormit
802secolul IX
Locul
Holy Lavra of Saint Sabbas

Viața

Cuviosul Ștefan Savaitul (725 - 794, 796, 802 sau 807 după izvoare), numit și Ștefan Imnograful sau Melodul, a fost un monah creștin din Iulis, din ținutul Gaza, nepot al Sfântului Ioan Damaschin și imnograf, care a petrecut jumătate de veac la mănăstirea Mar Saba. Se pomenește la 28 octombrie (10 noiembrie pe stilul nou), iar după izvorul grec și la 13 iulie, care apare și în izvorul sârb ca zi a lui.

Viața

Izvoarele nu se potrivesc asupra locului nașterii: cel englez și cel grec spun Iulis, în ținutul Gaza, cel sârb Damasc, unde ar fi fost fiul lui Teodor, fratele lui Ioan Damaschin. Anul morții e dat între 794 (izvorul sârb) și 807. Ștefan a dus viață aspră în lavra Sfântului Sava din Palestina. A fost introdus în monahism de unchiul său și, la zece ani, a intrat în aceeași obște monahală cu unchiul său, Sfântul Ioan Damaschin. Înainte de douăzeci și cinci de ani a simțit atât de puternic atragerea singurătății și a liniștii, încât a cerut egumenului obștii îngăduința de a trăi ca pustnic. Dată fiind marea iscusință în a da îndrumare duhovnicească, pe care o arăta încă de atunci, egumenul i-⁠a dat o îngăduință limitată, cu condiția să stea la dispoziția altora la sfârșit de săptămână, ca să dea sfaturi monahilor și vizitatorilor. Izvorul sârb spune că a trăit un timp ca nevoitor în pustie, unde a scris numeroase cântări și imne bisericești. Mai târziu a fost ales episcop, spun izvoarele grec și sârb.

Spre sfârșitul vieții, Ștefan a istorisit că felurite cetăți, între ele Gaza, patria lui, fuseseră jefuite și pustiite de sarazini (cum se numea califatul musulman, aflat sub dinastiile omeiazilor și abasizilor), lucru înregistrat în „Acta martyrum Sabaitarum”. În acea vreme au fost uciși și mulți monahi ai mănăstirii Sfântului Sava. Întâmplările vremii sunt povestite în scrierea lui Leonțiu din Damasc, „Viața Sfântului Ștefan Savaitul”.

Opera

Ștefan și Andrei cel Orb au fost printre primii care au alcătuit imne (idiomele) din Triod, cartea liturgică folosită în Postul Mare, cântate între Duminica Vameșului și a Fariseului și Duminica Floriilor. Aceste idiomele sunt stihiri, câte două pentru fiecare zi a săptămânii din Postul Mare: una se cântă la aposticha Vecerniei și una la aposticha Utreniei, fiecare cântată de două ori. Idiomelele sunt, după o judecată citată, „deosebit de bogate în cuprins dogmatic, rezumând toată teologia Marelui Post”.

În trecut, Ștefan Savaitul a fost adesea identificat cu autorul numit Ștefan din Teba, dar acesta din urmă trebuie să fi trăit cu multe veacuri mai înainte. O părticică din moaștele sfântului se află la mănăstirea Prousos din Evrytania.

Prăznuiți în aceeași zi 28 octombrie