Iov de la Pocaev

Sfântul Cuvios Iov de la Pocaev, în lume Ivan Zalizo, în marea schimă Ioan, a fost monah și egumen la Pocaev, născut în jurul anului 1551 lângă Kolomyia, în Galiția, și adormit la 28 octombrie 1651, la peste o sută de ani. Este cinstit ca apărător al Ortodoxiei și ca autor al unei culegeri de învățături, „Albina de la Pocaev”. Biserica îl pomenește la 28 octombrie, ziua adormirii, la 28 august, aflarea moaștelor în 1659, și în a treia duminică după Rusalii, în Soborul sfinților din Galiția.

Părinții lui cucernici, Ioan și Agapia, din neamul Zalizo, „fier”, i-⁠au pus numele Ivan, după Sfântul Ioan Botezătorul. Viețile lui Rastko Nemanjić, ale lui Ioan Damaschin și „Scara” lui Ioan Scărarul i-⁠au fost pildă de viață virtuoasă. După biograful și ucenicul său, Dosoftei, mic în ani, era desăvârșit în înțelepciune și se deosebea de ceilalți copii prin dorințele lui înalte, iar cuvântul, știința și faptele lui nu se contraziceau. La zece ani a plecat pe ascuns de acasă la mănăstirea Schimbării la Față din Ugornik și a cerut egumenului să-⁠l primească să slujească frații. La doisprezece ani a primit tunderea cu numele Iov, după Iov cel Mult-⁠Pătimitor. La treizeci și unu de ani a primit hirotonia de preot.

La stăruința prințului Constantin Ostrozski, apărătorul Ortodoxiei, a fost mutat la mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci de lângă Dubno, în ținutul Rivne, așezată după regula Sfântului Teodor Studitul. Acolo a fost douăzeci de ani egumen și a scris cărți de teologie. La Ostroh, în tipografia prințului, a fost tipărită de Ivan Fiodorov, în timpul lui, Biblia de la Ostroh, întâia Biblie tipărită în slavona bisericească. Opera lui, „Cartea Cuviosului Iov de la Pocaev, scrisă cu propria lui mână”, cuprinde optzeci de învățături, convorbiri și predici, precum și extrase din Sfinții Părinți, și a fost tipărită în rusă în 1881 sub numele „Albina de la Pocaev”. În scrierile lui a apărat Ortodoxia împotriva ereziilor protestante, mai ales a socinienilor, scriind despre Sfânta Treime, dumnezeirea lui Hristos, Maica Domnului, botez, și a criticat învățăturile romano-⁠catolice, în special azima, în vremea persecuțiilor de după Unirea de la Brest, din 1596, când mulți ortodocși din Polonia erau lipsiți de drepturi și siliți să treacă la catolicism. El a răspuns copiind și răspândind cărți ortodoxe.

Din pricina faimei care creștea, s-⁠a retras în 1604 ca pustnic în peșterile din munții Pocaev, lângă Kremenets, și a fost ales egumen. Era liniștit, scurt la vorbă, iar de pe buzele lui nu se auzea decât Rugăciunea lui Iisus. Zile și săptămâni în șir se retrăgea în peștera lui încuiată, atât de îngustă că abia se intra în ea, și atât de mică că nu se putea sta nici așezat, nici în picioare, nici întins. Din lungile îngenuncheri, genunchii îi erau răniți, iar în piatră s-⁠au săpat urme. Ucenicul Dosoftei povestește că a văzut o lumină supranaturală ieșind din adâncul peșterii, strălucind două ceasuri spre cealaltă parte a bisericii, și a căzut la pământ înspăimântat. Iov a introdus rânduială aspră și alte reforme. În vremea lui, mănăstirea a trebuit să se apere de atacurile lui Andrzej Firlej, castelanul din Belz, care a dat în judecată pe monahi pentru o danie a bunicii lui, cu întinse pământuri și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În 1623 Firlej a atacat mănăstirea și a luat icoana, ținând-⁠o până în 1641, când a fost înapoiată de o hotărâre a judecății. A construit zidurile mănăstirii, catedrala Sfânta Treime și alte șase biserici, și a înființat tipografia din Pocaev. În 1628 a luat parte la Sinodul de la Kiev, ținut pentru apărarea Bisericii Ortodoxe împotriva uniației. După 1642 a primit marea schimă, cu numele Ioan.

A adormit în 1651 și a fost proslăvit curând după aceea. După moartea lui s-⁠a arătat de trei ori în vedenie mitropolitului Kievului, Dionisie Balaban, poruncindu-⁠i să dezgroape moaștele sale. Moaștele lui au fost aflate nestricate în 1659. La 28 august 1833, din hotărârea Sfântului Sinod, au fost deschise a doua oară pentru cercetare.