Arsenie Autorianul

Sfântul Arsenie Autorianul a fost Patriarh al Constantinopolului de două ori, în anii 1254-1260 și 1261-1265, în vremea Imperiului de la Niceea și a celor dintâi Paleologi. Monah iubitor de liniște, ridicat aproape fără voia lui în scaunul patriarhal, a apărat cu neclintire drepturile tânărului împărat Ioan al IV-⁠lea Lascaris și l-⁠a afurisit pe împăratul Mihail al VIII-⁠lea Paleologul după ce acesta l-⁠a orbit pe copil. Pentru aceasta a fost caterisit și exilat, iar înlăturarea lui a dat naștere unei lungi dezbinări în Biserică, numită schisma arsenită. A murit în exil în 1273 și a fost cinstit ca sfânt curând după moarte.

Neamul și călugăria

S-⁠a născut pe la 1200 la Constantinopol, într-⁠o familie bizantină de vază. Tatăl său, numit în izvoare Alexie Autorianul sau Teodor (Alexie) Agallianos, era judecător al dromului, unul dintre înalții dregători ai justiției imperiale, iar mama sa, Irina, era din neamul nobil al Kamaterilor. Familia era înrudită cu Patriarhul Mihail al IV-⁠lea Autorianul. La naștere a primit numele Gheorghe.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în 1204, viața lui s-⁠a legat de Imperiul de la Niceea, în Asia Mică. A crescut și a învățat într-⁠o mănăstire de la Niceea și a intrat în monahism cu numele Ghenadie. Tatăl său s-⁠a călugărit și el la sfârșitul vieții, cu numele Arsenie; după moartea tatălui, Ghenadie i-⁠a luat numele monahal, sub care a rămas cunoscut.

A fost egumen al unei mănăstiri, după unele izvoare al mănăstirii Oxeia, pe una dintre Insulele Prinților din Marea Marmara, deși nu era hirotonit. Apoi s-⁠a dăruit vieții de pustnic într-⁠o mănăstire din Bitinia și, după unele tradiții, a stat o vreme și în Sfântul Munte. Mai târziu s-⁠a așezat într-⁠o mică mănăstire pe o insulă a lacului Apolloniada din Bitinia. În 1253-1254 a făcut parte dintr-⁠o solie trimisă de împăratul Ioan al III-⁠lea Duca Vatatzes la Papa Inocențiu al IV-⁠lea, în vederea refacerii unității bisericești, apoi s-⁠a întors la viața sa monahală.

Primul patriarhat

După moartea Patriarhului Manuel al II-⁠lea, în 1254, se vorbea de cărturarul Nichifor Blemmide ca urmaș, dar acesta nu a avut sprijinul necesar. Împăratul Teodor al II-⁠lea Lascaris l-⁠a impus pe monahul Arsenie, chiar împotriva voii ierarhilor din sinod, iar în noiembrie 1254 a fost ales patriarh. Nefiind cleric, a fost hirotonit într-⁠o singură săptămână diacon, preot și patriarh. Cronicarii îl descriu ca virtuos și vrednic de cinste, dar nu foarte învățat. Primii ani ai patriarhatului au trecut în liniște, în bună înțelegere cu împăratul.

Apărătorul copilului împărat

În august 1258 Teodor al II-⁠lea a murit, lăsând împărat pe fiul său de șapte ani, Ioan al IV-⁠lea Lascaris, sub tutela lui Gheorghe Muzalon. Unii istorici de mai târziu spun că și patriarhul a fost numit tutore, dar cronicarii contemporani îl pomenesc doar pe Muzalon. La câteva zile după moartea împăratului, Muzalon și frații lui au fost uciși în timpul unei slujbe de pomenire, iar la o adunare a nobililor prezidată de patriarh, Mihail Paleologul a fost numit regent.

Arsenie s-⁠a străduit să apere drepturile copilului. A cerut ca Ioan și Mihail să-⁠și jure credință unul altuia și a stăruit ca, la încoronarea amândurora, Ioan să fie încoronat cel dintâi. Paleologul vedea în aceasta o piedică în calea uzurpării și a pus presiune asupra patriarhului, amenințându-⁠l chiar și pe tânărul împărat. Arsenie nu a găsit sprijin la episcopi: în afară de doi, toți socoteau că Mihail trebuie încoronat primul. La încoronarea de la sfârșitul anului 1258 sau începutul lui 1259, patriarhul a cedat și i-⁠a încoronat pe Mihail și pe soția lui, iar Ioan a primit doar o coroană deosebită, fără încoronare deplină. A cerut totuși de la Mihail jurământul că nu se va ridica împotriva lui Ioan.

După ceremonie, Arsenie s-⁠a retras în mănăstirea lui Pashasie, păstrându-⁠și titlul de patriarh, dar fără să-⁠și mai împlinească slujirea. În februarie sau martie 1260 a fost înlocuit cu fostul mitropolit al Efesului, Nichifor al II-⁠lea.

Al doilea patriarhat

După moartea lui Nichifor, Mihail al VIII-⁠lea a primit întoarcerea lui Arsenie, care în mai sau iunie 1261 a reluat scaunul patriarhal. La 25 iulie 1261 oștile bizantine au recucerit Constantinopolul de la latini, iar patriarhul a putut reveni în cetate. La sfârșitul verii lui 1261 l-⁠a încoronat din nou pe Mihail în Sfânta Sofia, dar la ceremonie nu a fost de față Ioan, ci numai Mihail, soția lui și fiul lor cel mare.

La sfârșitul lui decembrie 1261, din porunca lui Mihail, tânărul Ioan al IV-⁠lea, de vreo zece sau unsprezece ani, a fost orbit și închis, ca să nu mai poată domni. Arsenie a socotit fapta o crimă grea și l-⁠a afurisit pe împărat, oprindu-⁠l să intre în Sfânta Sofia. A refuzat să ridice afurisirea fără o pocăință adevărată și, după unele izvoare, cerea chiar ca Mihail să renunțe la tron. Împăratul a încercat să-⁠l înspăimânte, amenințând că se va adresa papei, dar patriarhul nu a cedat.

Caterisirea și exilul

În cele din urmă Mihail al VIII-⁠lea a adunat un sinod, care l-⁠a caterisit pe Arsenie sub acuzația, vădit mincinoasă, că ar fi luat parte la un complot împotriva împăratului. Spre sfârșitul lui mai 1265 a fost trimis în exil pe insula Proconnesos din Propontida (insula Marmara). Mai mulți ierarhi i-⁠au luat apărarea, între care Constantin de Neocezareea, Alexie de Euhaita și Teodor de Heracleea, precum și Patriarhul Nicolae al II-⁠lea al Alexandriei.

Arsenie nu a ridicat niciodată afurisirea împăratului. A trecut la Domnul în exil, la 30 septembrie 1273. S-⁠a păstrat și testamentul său.

Schisma arsenită

Caterisirea și exilul unui patriarh iubit de popor au tulburat adânc Biserica. Când noul patriarh, Iosif I, l-⁠a dezlegat pe împărat de afurisire, mulți clerici, monahi și credincioși au refuzat să-⁠l recunoască și au rămas credincioși lui Arsenie. Dezbinarea dintre „arseniți” și „iosifiți” a durat zeci de ani, până la împăcarea vestită de Patriarhul Nifon I, în 1310 (după alte izvoare în 1315).

Scrierile

Lui Arsenie i se atribuie o culegere a canoanelor, alcătuită după hotărârile sinoadelor și scrierile Părinților, numită „Synopsis canonum”. Unii cercetători o socotesc lucrarea altui Arsenie, monah athonit; atribuirea depinde de faptul dacă patriarhul a viețuit sau nu în Sfântul Munte.

Cinstirea

Cinstirea lui ca sfânt a început curând după moarte, iar pentru el s-⁠a alcătuit o slujbă. În 1284, sub împăratul Andronic al II-⁠lea, moaștele sale au fost aduse de la Proconnesos la Constantinopol, în biserica Sfânta Sofia. Moaștele nestricate ale Sfântului Arsenie erau mult cinstite și atrăgeau numeroși pelerini. Numele lui este trecut în calendarul Bisericii Greciei; izvoarele dau ca zile de pomenire 11 octombrie sau 28 octombrie.