Iuda Chiriac

Sfântul Sfințit Mucenic Iuda Chiriac (Cyriacus, Quiriacus, Kyriakos) este pomenit în tradiția hagiografică ca un evreu din Ierusalim care a ajutat-⁠o pe împărăteasa Elena să afle Crucea Domnului, apoi a ajuns episcop al Ierusalimului și a pătimit mucenicia în prigoana lui Iulian Apostatul, în jurul anului 360. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 28 octombrie, iar în izvoare engleze la 14 aprilie; Biserica Catolică la 4 mai (după alt izvor 1 mai). Este ocrotitorul orașului Ancona, în Italia. Nu trebuie confundat cu Iuda Chiriac, episcop legendar al Ierusalimului, ucis în 133.

Povestirea aflării Crucii Povestirea aflării Crucii de către Iuda apare în prima jumătate a veacului al V-⁠lea; în evul mediu era foarte iubită în toată Europa și a fost tradusă în multe limbi. Cele mai vechi versiuni sunt în siriacă, greacă și latină. Cel mai vechi text siriac păstrat, din jurul anului 500, e „de mare preț pentru istoria legendei despre inventio crucis”. Sozomen (pe la 440) amintește că se spunea că locul Sfântului Mormânt a fost arătat de un evreu care locuia în Răsărit, care avea știrea din niște documente moștenite de la tatăl lui, deși el însuși pune la îndoială povestea; Grigorie de Tours (573-591) spune că Elena a aflat Crucea cu ajutorul lui Iuda; Liber Pontificalis spune că Iuda a fost botezat în aceeași zi cu aflarea Crucii. Pe urmă povestea a fost cea mai iubită de creștinii din Apus. „Legenda de aur” a lui Iacob de Voragine (secolul al XIII-⁠lea) o reia.

După această istorie, împărăteasa Elena a venit la Ierusalim să afle Crucea Domnului. A poruncit să fie adunați locuitorii cetății și ai împrejurimilor. Pe atunci s-⁠au găsit cam trei mii de iudei. Unul, numit Iuda, al cărui străbun fusese Sfântul întâi-⁠mucenic Ștefan (după Legenda de aur, printre strămoșii lui, frații tatălui, erau Ștefan și Nicodim), a spus: „Știu și cred că vrea să ne folosească să-⁠i spunem despre lemnul pe care părinții noștri l-⁠au răstignit pe Iisus. Dar vedeți ca, dacă vreunul dintre noi află, să nu mărturisească. Și dacă cineva o face, toate sărbătorile părinților noștri vor înceta și legea va fi desființată”. Iuda a spus că tatăl lui îi poruncise ca atunci când vor căuta Crucea să o arate, iar dacă nu, să dea poruncă fiilor lui. Evreii nu au fost de acord ca Iuda să arate locul Crucii, iar Elena a poruncit să fie dați focului. Înspăimântați, l-⁠au predat pe Iuda, spunând că el cunoaște cel mai bine legea. Dar la rugămintea Elenei de a arăta locul Crucii, Iuda a spus că nu știe nimic. Atunci Elena a poruncit să fie aruncat într-⁠o fântână uscată, șapte zile, fără mâncare, până va spune adevărul. Când au trecut cele șapte zile, Iuda a strigat din fântână că primește să arate locul unde e ascunsă Crucea lui Hristos. Ieșind din fântână, a mers la acel loc și s-⁠a rugat să-⁠i fie trimis un semn. După aceea s-⁠a auzit un glas puternic și s-⁠a ridicat un miros puternic de tămâie minunată, încât Iuda s-⁠a luminat și a spus: „Cu adevărat Tu ești Hristos, Mântuitorul lumii”. Izvorul sârb spune că de bucurie a bătut din palme. A săpat apoi cam douăzeci de coți, a aflat trei cruci ascunse și le-⁠a adus în cetate la împărăteasă. Crucea Domnului a fost recunoscută astfel: când treceau pe acolo cu un mort pe năsălie, Iuda a pus pe el pe rând cele trei cruci, iar mortul s-⁠a sculat când a fost pusă crucea pe care fusese răstignit Iisus Hristos. Alături era un om îndrăcit, iar demonul a ieșit din el la porunca lui Iuda. După aceea Iuda a primit botezul de la episcopul locului. Când episcopul a murit, împărăteasa Elena s-⁠a adresat lui Eusebiu, episcopul Romei, care era cu ea, și acesta a pus mâinile pe Iuda și l-⁠a făcut episcop în Ierusalim. Ea i-⁠a schimbat și numele și l-⁠a numit Chiriac. Apoi împărăteasa s-⁠a îngrijit să caute cuiele Crucii. L-⁠a chemat pe Chiriac, rugându-⁠l să arate locul cuielor. Chiriac, cu mulți frați și credincioși, a mers la locul unde se aflase Crucea. Ajuns acolo, a început să citească o rugăciune și, când a sfârșit, s-⁠a arătat un semn, o străfulgerare, „și cuiele au ieșit din pământ ca aurul curat, strălucitor, încât toți cei ce au văzut au crezut” și au spus că Iisus cel răstignit este Dumnezeu. Chiriac a adus cuiele Elenei, care a poruncit să se facă din ele zăbale pentru calul împăratului Constantin, ca să fie nebiruit față de toți vrăjmașii. După aceea a ridicat o mare prigoană împotriva poporului iudeu și a poruncit să fie izgoniți din Iudeea. Acest izvor adaugă că listele vechi ale episcopilor Ierusalimului din primele veacuri nu cuprind numele Chiriac și că istoricii nu întăresc știrea că ar fi fost episcop al Ierusalimului. După părerea bollandistului Daniel Papebroch, Chiriac s-⁠ar putea identifica cu episcopul Iuda (secolul al II-⁠lea), pomenit în „Istoria bisericească” și „Cronica” lui Eusebiu al Cezareei. Un alt izvor spune că Ioan din Nikiu a scris, în secolul al VII-⁠lea, că Crucea a fost găsită pentru Elena de un oarecare Ablavius, „creștin plin de râvnă, unul dintre oamenii cei mai de vază ai imperiului”.

Mucenicia După viața lui, în timp ce se pregătea de război cu perșii, împăratul Iulian Apostatul, auzind de Chiriac, a venit la Ierusalim și l-⁠a chemat la judecată. Împăratul a poruncit să fie adusă Ana, mama lui Chiriac, și a încercat să-⁠i convingă pe ea și pe fiul ei să jertfească lui Zeus. Chiriac a refuzat și a fost chinuit; apoi a fost aruncat în temniță, unde mama lui a venit după două zile. Potrivit Faptelor mucenicești, scrise întâi în greacă, apoi traduse în latină și siriacă, a stat de vorbă cu împăratul și a fost supus, cu mama lui, la chinuri cumplite. Pare să fi existat o încurcătură cu un alt sfânt, numit tot Chiriac, mort în același veac.

Ancona și Provins Împărăteasa Galla Placidia ar fi dăruit Anconei moaștele lui Iuda Chiriac, aduse de la Ierusalim pentru biserica zidită de ea acolo. Capul sfântului se află însă la Provins: Henric I de Champagne l-⁠a adus de la Ierusalim și a zidit în oraș o biserică în care să-⁠l pună. Biserica există și azi, ca biserică colegială Saint-⁠Quiriace, deși lucrările din secolul al XII-⁠lea nu s-⁠au sfârșit niciodată, din lipsă de bani în vremea lui Filip cel Frumos; în secolul al XVII-⁠lea i s-⁠a adăugat o cupolă, iar vechile familii din orașul de sus au fost numite „copiii cupolei”. Catedrala San Ciriaco de pe Monte Guasco din Ancona este închinată sfântului. Se spune că stă pe locul unui templu al Venerei, pomenită de Catul și de Iuvenal ca zeiță ocrotitoare a locului. A fost sfințită în 1128 și terminată în 1189. Este o clădire romanică frumoasă, din piatră cenușie, în formă de cruce greacă, cu o cupolă dodecagonală în centru, puțin modificată de Margaritone d'Arezzo în 1270. Trupul lui Chiriac stă întins, vizibil, în mormântul său.