Varvara Ostrovskaia

Sfânta Cuvioasă Varvara Ostrovskaia (Vassa), schimonahie, a fost, împreună cu soțul ei Sergiu (în lume Ștefan), părinții drepți ai Cuviosului Alexandru de Svir. Erau oameni din vechea Obonejskaia pătina a pământului novgorodean, unde trăiau de veacuri tribul kareli și veps, care primiseră ortodoxia încă din veacul al XI-⁠lea. În lume se numeau Ștefan și Vassa și locuiau în satul Mandery, pe râul Oiat, față în față cu vechea Mănăstire a Intrării în Biserică a Maicii Domnului din Ostrov. Se pare că s-⁠au născut la începutul secolului al XV-⁠lea, cel mai târziu în 1420. Ștefan era cucernic și temător de Dumnezeu, împărțea cu săracii din averea lui și iubea să facă fapte bune, iar Vassa nu rămânea în urmă.

Căsnicia lor a fost binecuvântată cu copii, dar a venit un timp când Dumnezeu nu le-⁠a mai dat bucuria unui prunc, deși îl doreau din tot sufletul. Rugându-⁠L pe Dumnezeu pentru un fiu, au făcut multe făgăduințe și au stăruit și mai mult în fapte bune. Într-⁠o noapte, ridicându-⁠se la rugăciune la miezul nopții, Vassa a cerut cu credință neclintită un fiu. Apoi soții au mers la mănăstirea Intrării Maicii Domnului din apropiere și au rămas mult timp acolo, rugându-⁠se. Într-⁠o noapte, în timp ce se rugau amândoi, au auzit un glas: „Bucurați-⁠vă, căsnicie bună. Iată, Dumnezeu v-⁠a dăruit un copil al mângâierii, căci prin nașterea lui va mângâia Bisericile Sale”. Aflând mai târziu că Vassa a zămislit, au înțeles că vedenia era adevărată și au hotărât să se ferească de viața conjugală pentru tot restul vieții. La 15/28 iunie 1448 s-⁠a născut copilul mult așteptat, numit Amos, după proorocul Amos, al cărui nume înseamnă „mângâiere”.

Amos a crescut, a învățat cu greu, dar a primit un glas la rugăciunea în fața icoanei Maicii Domnului: „Scoală-⁠te, nu te teme, și ce ai cerut vei primi”, și de atunci a progresat. De mic a ținut aspru trupul, mâncând doar pâine, nu până la saturare, și dormind puțin. Când i-⁠a venit vremea căsătoriei, părinții au vrut să-⁠i caute soție, dar el visa numai viața monahală. Aflând de la monahii veniți de la Valaam despre mănăstirea de pe insula Ladogăi, a plecat, cerând părinților binecuvântare să meargă în satul vecin, și a ajuns la Valaam, unde a fost tuns cu numele Alexandru, la douăzeci și șase de ani.

Ștefan și Vassa l-⁠au căutat și l-⁠au plâns ca pe un mort. După trei ani au aflat de la niște oameni din Karelia că Amos este monah la Valaam. Ștefan, bătrân, a pornit la Valaam, a cerut să-⁠l vadă, iar Alexandru, întristat, nu voia să iasă. Ștefan a amenințat că se va omorî la porțile mănăstirii. Alexandru a primit să-⁠l întâlnească și, văzându-⁠l, Ștefan a plâns și l-⁠a rugat să se întoarcă. Fiul i-⁠a spus să se ducă acasă în pace, să meargă la mănăstirea Maicii Domnului din Ostrov și să se tundă acolo, și că dacă nu o face nu-⁠i va mai vedea fața. Părintele a plecat supărat, dar, la rugăciunea fiului, s-⁠a întors și a spus că va face așa.

Întors acasă, Ștefan și-⁠a rânduit treburile, a lăsat gospodăria copiilor și s-⁠a dus la Mănăstirea Introducerii de la Oiat, unde a fost tuns cu numele Sergiu. Vassa, obișnuită să urmeze pe soțul ei în toate faptele bune, a luat tunderea în aceeași mănăstire cu numele Varvara. Nu au mai trăit mult după aceea. Au murit în pace în mănăstirea în care primiseră atâtea binefaceri. Cuviosul Alexandru nu i-⁠a uitat și, ca egumen, a trimis în Ostrov șapte ucenici ai lui, numind-⁠o „mănăstirea părinților mei”. Țarul Teodor Ioanovici, într-⁠un hrisov din 1597, a dăruit mănăstirea „unde se află părinții lui Alexandru Svirski făcătorul de minuni”.

Până la începutul veacului al XVIII-⁠lea mormintele erau în etajul de jos al bisericii Introducerii. În 1721, din porunca lui Petru I, moaștele, rămase doar oase, au fost cercetate de arhimandritul Chiril al Mănăstirii Svir și așezate în raclă nouă de lemn. Sfântul Sergiu purta un parama de fier de trei kilograme și jumătate, iar Sfânta Varvara își istovea trupul bătrân cu două cruci pe lanțuri de un kilogram. Locuitorii și pelerinii au cinstit din vechime pomenirea părinților Cuviosului Alexandru, iar la începutul veacului al XX-⁠lea în nișele clopotniței erau zugrăviți Sfântul Serghie de Radonej și Sfânta Mare Muceniță Varvara, cu numele cărora fuseseră tunși ei. Încă din veacul al XVII-⁠lea erau numiți făcători de minuni.

Este pomenită la 28 iunie, la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Novgorod și al celor din Sankt Petersburg, după stilul nou.