Vladimir Lozina-⁠Lozinski

Sfântul Preot Mucenic Vladimir Lozina-⁠Lozinski (1885-1937) a fost jurist, poet și protoiereu al catedralei din Novgorod, mărturisitor în lagărul de la Solovki și mucenic, împușcat la 26 decembrie 1937. A fost proslăvit în anul 2000 între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Este pomenit la 26 decembrie (13 decembrie după calendarul vechi).

Familia și tinerețea

S-⁠a născut la 26 mai 1885 în orașul Duhovșcina, gubernia Smolensk, în familia unor medici de ținut. Tatăl, Constantin Lozina-⁠Lozinski, venea dintr-⁠o veche familie nobiliară din Podolia, iar mama, Varvara Karlovna, era fiica unui general-⁠locotenent, erou al Războiului Crimeii. În 1888 mama sa s-⁠a îmbolnăvit de tifos îngrijind bolnavi și a murit. Familia s-⁠a mutat la Sankt Petersburg, unde tatăl a devenit medic la uzina Putilov. Vladimir era un copil neobișnuit de bun și lipsit de egoism, cu o noblețe firească.

În 1904 a absolvit gimnaziul și a intrat la facultatea de drept a Universității din Petersburg. Din 1910 a lucrat la Senat și a absolvit în 1912 Institutul Arheologic. Când a început Primul Război Mondial a vrut să meargă pe front, dar nu a fost primit din pricina sănătății, și a condus transportul răniților de la gări la spitale. Vorbea bine limbi europene și scria versuri, unele în franceză.

Hirotonia și prima suferință

După venirea bolșevicilor la putere a lucrat ca statistician la calea ferată. Familia lui locuia într-⁠o casă a bisericii, vecină cu biserica Sfânta Ecaterina. La începutul terorii roșii, protoiereul Alexandru Vasiliev, egumenul acelei biserici, și slujitorii ei au fost împușcați, iar atunci Vladimir a hotărât să devină preot. În 1920 a fost hirotonit preot și a slujit la biserica Universității, apoi ca egumen al ei, mutată într-⁠un apartament și sfințită în cinstea Tuturor Sfinților. A fost scurt timp al doilea preot la biserica Sfinții Cosma și Damian, cu episcopul Manuil. În 1923 a absolvit Institutul teologic din Petrograd.

În 1924 a fost arestat în dosarul Frăției Spasski, dar a fost eliberat la cererea rudelor, pe motiv de boală sufletească gravă. Nimeni dintre cunoscuți nu l-⁠a socotit nebun, iar depozițiile lui la anchetă erau chibzuite și prudente, ale unui om cu pregătire juridică care nu voia să trădeze pe nimeni. În februarie 1925 a fost arestat din nou, sub învinuirea de complot monarhist și de slujire de parastase cu pomenirea familiei țarului, și a fost condamnat la moarte, pedeapsa fiind schimbată în zece ani de închisoare. A fost închis în lagărul Solovki.

Solovki și surghiunul

Personalitatea părintelui Vladimir a rămas întipărită în amintirea celor închiși cu el. Elegant, cu o barbă mică și frumoasă, se deosebea după înfățișare de tipul obișnuit al clerului rus. Noblețea purtării lui nu dispărea nici când cântărea pește sărat la un chioșc de alimente, ducea pachete sau spăla toalete. Taina lui înnăscută și mai ales dragostea adâncă de om care strălucea în el îl făceau al lor printre ceilalți. Un contemporan spunea că era atât de luminos și de bun, încât părea întruchiparea unei curății fără păcat, pe care nimic nu o poate păta.

În noiembrie 1928, lagărul a fost înlocuit cu cinci ani de surghiun în Siberia. După pușcăria de tranzit din Leningrad a fost trimis în satul Piianovo, la 150 de kilometri de Bratsk, unde își făcea surghiunul și episcopul Vasile (Zelentov).

Novgorod și mucenicia

Eliberat din surghiun, a slujit din 1934 la Novgorod, sub arhiepiscopul Venedict. Din 1935 a fost egumenul catedralei Sfântul Arhanghel Mihail. Era numit de contemporani vesel și neobișnuit de tare cu duhul, un nevoitor care trăia uitând de sine și de trupul său, pentru aproapele și iubirea de cei suferinzi, iar puterea lui sufletească, în trupul istovit, uimea.

La 14 mai 1936 a fost arestat și trimis la examinare la spitalul de boli psihice, unde a fost găsit sănătos. La 8 decembrie 1937 a fost arestat din nou, învinuit că ar fi făcut parte dintr-⁠un grup antisovietic cu un nume născocit. N-⁠a recunoscut vinovăția și nici existența grupului. La 19 decembrie a fost condamnat la moarte de troika NKVD din regiunea Novgorod și la 26 decembrie 1937 a fost împușcat.

Cinstirea

A fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei la Sinodul arhieresc jubiliar din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica. A rămas în urma lui o mică moștenire poetică.