Vulfilaic Stâlpnicul

Sfântul Vulfilaic Stâlpnicul (Walfroy, în latină Wulflaich) a fost un diacon longobard care a trăit în Galia în veacul al VI-⁠lea, singurul stâlpnic cunoscut la nord de Alpi. A murit în jurul anului 594 sau 600 la 21 octombrie, după o sursă. Este cinstit local ca apostol al Ardenilor și pomenit la 21 octombrie și la 17 noiembrie.

Viața lui se cunoaște din Istoria francilor a lui Grigore din Tours, care l-⁠a întâlnit la Yvois și l-⁠a însoțit la mănăstirea pe care o ridicase pe un deal. Vulfilaic și-⁠a povestit singur convertirea: ucenic al starețului Aredius din Limoges, a mers cu el la mormântul Sfântului Martin din Tours. Starețul a luat țărână de la mormânt într-⁠o capsulă ca moaște; când capsula a fost pusă într-⁠o cutie, cutia s-⁠a umplut de țărână. Minunea l-⁠a hotărât să întemeieze o mănăstire lângă Trier. Aflând că localnicii se închinau încă zeiței Diana (în ținutul Ardenilor, zeiței Arduinna), a ridicat un stâlp și a stat pe el cu picioarele goale. Iarna îngheța, spunea el, iar ploaia se făcea gheață în barba lui.

Predica lui a dat roade: locuitorii au dărâmat cu frânghii statuia zeiței și au spart-⁠o cu ciocane. Episcopii din ținut i-⁠au poruncit însă să coboare din stâlp, spunându-⁠i că nu se poate asemăna cu Sfântul Simeon Stâlpnicul din Antiohia și că clima nu îngăduie un asemenea chin. Deși nu era de acord, s-⁠a supus, iar episcopii au dărâmat stâlpul. S-⁠a așezat definitiv în ținutul Yvois, în jurul anului 585. Mormântul lui se află pe muntele Saint-⁠Walfroy, lângă Margut, unde un pelerinaj atrage și azi credincioși.