Gavriil al Imeretiei

Sfântul Ierarh Gavriil al Imeretiei, în lume Gherasim Kikodze, a fost episcop al Imeretiei în Georgia, născut la 15 noiembrie 1825 în satul Bahvi din ținutul Ozurgheti, în Guria, în familia preotului Maxim Kikodze, și răposat la Kutaisi la 25 ianuarie 1896.

Studiile și încercarea

A învățat la Tbilisi și la seminariile din Pskov și Sankt Petersburg, iar în 1849 a absolvit Academia Teologică din Sankt Petersburg cu titlul de magistru. În același an s-⁠a căsătorit și s-⁠a întors în Georgia, unde a fost numit rector al seminarului din Tbilisi. În 1854 a fost hirotonit diacon și apoi preot. În 1856 o epidemie i-⁠a răpit soția și cei cinci copii. După această durere, cu binecuvântarea exarhului Isidor, s-⁠a tuns monah la Mănăstirea David Gareji, iar în 1858 a fost așezat egumen acolo.

Păstorirea

În același an a fost hirotonit episcop de Gori, iar la 2 iulie 1860 a fost mutat la Imereti, unde a păstorit până la sfârșitul vieții. Din 1869 a avut în grijă și eparhia Abhaziei. A lucrat neobosit pentru întărirea credinței, a umblat mereu prin sate, a predicat și a ajutat pe cei nevoiași. Pentru el nu era deosebire între cei care îi cereau ajutorul: bătrân sau tânăr, prinț sau sărac, rudă sau străin. Nu îngăduia fărădelegea și destrăbălarea. Simplitatea lui se vedea în haine, în locuință și în hrană, încât vizitatorii îl luau uneori drept slugă. Era milostiv și împărțea ajutoare văduvelor și orfanilor. A încercat să înființeze o rețea de școli primare pentru toți, a găzduit mulți tineri și le-⁠a plătit studiile, iar la mesele pe care le dădea pentru ei îi povățuia spre gânduri bune și iubire de smerenie. Trăia după cuvântul: „Nimic nu este al meu; totul este al lui Dumnezeu.” Din jurnalele lui se știe câți săraci a îngropat, câți goi a îmbrăcat și câți bolnavi a ajutat cu medicamente; iarna trimitea adesea, fără să se știe cine, lemne și bani familiilor aflate în foamete.

Ultimii ani

Cu toate acestea, primea scrisori care îl învinuiau de nedreptate, ambiție și vânzare de bunuri bisericești. Apărarea limbii georgiene l-⁠a pus adesea în conflict cu exarhul rus Evsevie, iar autoritățile rusești l-⁠au socotit nesigur și l-⁠au pus sub supraveghere. În 1885 secretarul său, publicistul Evstati Mcedlidze, a fost ucis, iar episcopul a primit scrisori de amenințare. A hotărât să plece din Georgia, dar n-⁠a plecat niciodată. În ultimii ani a avut grele chinuri sufletești și vedenii înfricoșătoare, și repeta fără încetare rugăciunea: „Doamne, miluiește-⁠mă pe mine, păcătosul.” În clipa morții a spus: „Pomenește-⁠mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.”

A răposat la Kutaisi, iar iarna era neobișnuit de aspră: drumurile erau troienite, așa că moaștele nu au putut fi duse la Gelati. Au rămas în catedrala orașului, care a fost distrusă în vremea comunistă. Timp de patruzeci și șase de zile întreaga Georgie l-⁠a plâns, iar trupul nu s-⁠a stricat. Potrivit voii sale, averea i-⁠a fost împărțită văduvelor, orfanilor și săracilor. Cuvântul lui de despărțire, în care iartă păcatele păstoriților și cere iertare pentru ale sale, a fost tipărit ca mărturie. Este pomenit la 25 ianuarie (stil nou; 7 februarie pe stil vechi).