Gavriil Gorodkov

Sfântul Ierarh Gavriil Gorodkov, arhiepiscop al Reazanului, a fost un păstor blând și neobosit, cărturar și iubitor de săraci, care a dus Biserica din Reazan prin ani grei de foamete și holeră. S-⁠a născut la 17 aprilie 1785 și a trecut la Domnul în ajunul Paștilor, la 7 aprilie 1862.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut în satul Gorodkovici din ținutul Spassk, gubernia Reazan, în familia paracliserului Ioan Iacovlevici Gorodkov și a soției lui, Evdochia Filippovna, și la botez a primit numele Gheorghe. Părinții trăiau în sărăcie și erau cunoscuți pentru blândețea, simplitatea și frica de Dumnezeu. Tatăl, potrivit amintirilor sfântului, nu învățase în școlile seminariilor, ci în școala lui Hristos, în bună credință și evlavie. În 1795 a fost hirotonit preot la biserica Adormirii din satul lor.

Din copilărie nu avea sănătate puternică, dar în trupul lui slab locuia un duh puternic, iar blândețea și milostivirea se împleteau în el cu o voință fermă și cu hărnicie neobișnuită. Încă de mic a cunoscut munca grea, ajutând pe tatăl său la biserică și la câmp.

În 1808 Gheorghe a terminat seminarul din Reazan și primise un loc de preot la catedrala din Kasimov, unde i s-⁠a propus căsătoria cu fiica protoiereului Policarp Kistrusski. Dar în 1809 s-⁠a deschis Academia Duhovnicească din Sankt Petersburg, iar el, între cei mai buni, a fost ales pentru primul curs. A plecat în decembrie 1808, dând cuvânt miresei că se va întoarce, dar înainte de jumătatea cursului logodnica a fost dată de tatăl ei după altul, iar Gheorghe, care se gândea de mult la viața monahală, s-⁠a încredințat încă o dată de calea aleasă.

La academie a avut ca rector pe arhimandritul Filaret Drozdov și ca inspector pe arhimandritul Filaret Amfiteatrov, cu care a legat o prietenie caldă, păstrată în scrisori până la sfârșitul vieții. După șase ani a terminat academia cu rezultate foarte bune și, la 24 august 1814, a fost numit profesor la seminarul din Reazan, unde a trăit ca un sihastru desăvârșit, ducând, deși nu era monah, o viață aspră de nevoință.

Monahul, rectorul și episcopul

Dorind să slujească Domnului în treapta monahală, a cerut tunderea, iar episcopul Teofilact a trimis în numai o săptămână Sfântului Sinod o rugăminte pentru tunderea lui Gheorghe Gorodkov și numirea lui ca arhimandrit la Mănăstirea Sfânta Treime din Reazan. La 13 octombrie 1815 a fost îmbrăcat în schima îngerească cu numele Gavriil, după Arhanghelul Bunei-⁠Vestiri, nume cu adevărat proorocesc, pentru că toată viața s-⁠a dăruit vestirii Cuvântului lui Dumnezeu, prin cuvânt și prin viața întreagă. La 16 octombrie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 22 octombrie, de praznicul icoanei Maicii Domnului de la Kazan, ieromonah. De la 27 decembrie 1815 a început să conducă mănăstirea. În 1816 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, în 1817 numit rector al seminarului din Orel și egumen al Mănăstirii Adormirii de acolo. Pilda lui de viață i-⁠a ajutat pe mulți elevi să-⁠și aleagă drumul; unii au devenit monahi, rectori de academii și chiar arhierei, între ei Ioan Alexeevici Borisov, vestitul Sfânt Inochentie, arhiepiscop al Hersonului și Tavridei. În 1818 a fost mutat ca rector al seminarului din Nijni Novgorod și i s-⁠a dat în grijă mănăstirea Makariev, apoi Mănăstirea Peșterilor din Nijni Novgorod.

La 20 mai 1828, în catedrala Kazan din Sankt Petersburg, arhimandritul Gavriil a fost hirotonit episcop al Kalugăi și Borovskului. La Kaluga a primit dovada ocrotirii Maicii Domnului: într-⁠un Post mare era istovit de friguri, iar medicii nu-⁠l puteau ajuta. Se întrista mai ales că nu poate sluji și că în Săptămâna Mare turma va fi lipsită de spălarea picioarelor. În somn ușor a văzut un bătrân care i-⁠a poruncit să slujească un moleben cu acatist înaintea icoanei Milostivei. După moleben s-⁠a putut scula, iar în Joia Mare a slujit el însuși în catedrală, spălând picioarele, spre bucuria turmei. Vindecarea aceasta a socotit-⁠o mereu minunată, prin icoana Milostivei cu care îl binecuvântase episcopul Teofilact la tunderea în monahism. În chilia lui ardea înaintea ei o candelă neîntreruptă.

Sfântul Sinod l-⁠a mutat la scaunul Mogilevului, ca să ducă la bun sfârșit întoarcerea uniaților la Ortodoxie. Urmând sfatul mitropolitului Filaret, a primit ascultarea ca din mâna Domnului, iar în anii lui în ținutul Mogilevului au intrat în Ortodoxie în jur de șaizeci de mii de catolici. În vorbirea cu oamenii de altă credință evita mustrarea, căci, spunea el, a mustra înseamnă a irita, iar a irita înseamnă a micșora capacitatea de a primi adevărul.

Păstorirea la Reazan

După cinci ani a fost mutat pe scaunul Reazanului și, la 21 iulie 1837, a fost întâmpinat de clerul orașului cu cruce, prapuri și sfinte icoane. Inima lui părintească s-⁠a întristat de nenorocirea care lovise orașul: ruinele fumegânde ale caselor arse într-⁠un incendiu cumplit. Arhipăstorul întărea sufletul pătimiților cu nădejdea în mila lui Dumnezeu și în mai puțin de cinci ani totul a fost refăcut; s-⁠au zidit clădiri noi și au fost înnoite aproape toate bisericile Reazanului, iar sfântul privea el însuși fiecare desen.

A dat o atenție deosebită catedralei Adormirii, ajunsă în paragină, și clopotniței neterminate din fața ei; în trei ani a sfințit clopotnița, iar în 1857, la hramul Adormirii Maicii Domnului, a slujit prima slujbă în catedrala împodobită.

În acei ani, Reazanul a fost lovit de nenorociri: lipsa recoltei din 1838, seceta din 1840, holera din 1848, care a luat între altele viața a o sută cincizeci și cinci de slujitori ai Bisericii. Sfântul Gavriil s-⁠a străduit să ușureze viața oamenilor, dăruind cu dărnicie din averea lui. În vreme de foamete se cocea mereu pâine la casa arhierească și se împărțea celor lipsiți. Odată i-⁠a arătat guvernatorului o bucată de pâine neagră ca turba, pâinea foametei, și prin străduințele lui, ale guvernatorului și ale binefăcătorului Riumin, prețul pâinii a fost scăzut de șapte ori. Pentru văduvele și copiii slujitorilor adormiți a poruncit să li se dubleze ajutoarele și a înființat o școală cu întreținere deplină; în fiecare an de Paști își trimitea caleașca să aducă fetele la el, le binecuvânta, le ospăta și le numea orfanele lui.

Iubea poezia și scria psalmi și cântări duhovnicești, apreciate de reazaneni, și se interesa de știință; în 1837 a găsit în documentele Consistoriului însemnări vechi despre întemeierea Pereiaslavului Reazanului, azi Reazan, în anul 1095. A cinstit mult icoana făcătoare de minuni Feodorovskaia a Maicii Domnului: a binecuvântat un paraclis în cinstea ei și, la 24 octombrie 1852, a dus-⁠o pe brațele lui în procesiune solemnă la Mănăstirea Sfânta Treime. În 1856 a fost chemat la Moscova pentru ungerea întru domnie a împăratului Alexandru al II-⁠lea, care i-⁠a dăruit semnele cu diamante ale ordinului Sfântul Alexandru Nevski. În 1858 s-⁠a retras la Mănăstirea Olgov din Reazan și și-⁠a ales locul de îngropare lângă strana dreaptă a paraclisului de sud al bisericii Sfintei Treimi; venind să-⁠l vadă, a spus lucrătorilor că așa se sfârșește toată cinstea pământească și că dincolo de mormânt ne vor întâmpina cu cinste numai faptele bune.

Adormirea și cinstirea

De la începutul lui 1862, la șaptezeci și șapte de ani, a slăbit atât de tare încât nu se mai putea ridica din pat. În Duminica Floriilor s-⁠a spovedit, s-⁠a împărtășit și a primit Sfântul Maslu. De atunci slujitorii lui din chilie citeau lângă el când acatistul Prea Dulcelui Iisus, când canonul de ieșire a sufletului. La 7 aprilie 1862, în ajunul Învierii, Sfântul Gavriil a trecut la Domnul. Înmormântarea a fost făcută, la porunca urmașului, arhiepiscopul Smaragd, în vinerea Săptămânii Luminate, în catedrala Arhanghelului din Kremlinul Reazanului. Șapte zile trupul a stat într-⁠o încăpere înăbușitoare, dar nimeni nu a simțit miros de stricăciune și chipul nu s-⁠a schimbat. Localnicii spun că la rugăciunile lui s-⁠au oprit prăbușirile malului, iar mănăstirea în care își petrecuse ultimii ani nu a mai fost primejduită.

La 16 iulie 1999, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, arhiepiscopul Gavriil a fost slăvit între sfinții cu cinstire locală. La 26 octombrie 1999, de ziua Maicii Domnului de la Iviron, i-⁠au fost aflate moaștele, mutate apoi la Mănăstirea Sfânta Treime din Reazan și așezate într-⁠o raclă făcută anume. Pagina Azbyka dă pentru el zilele de 23 iunie și 23 septembrie.