Ilarion Schimonahul

Cuviosul Ilarion Schimonahul (mort în 1074) a fost monah în schimă al mănăstirii Peșterilor din Kiev, ucenic și tovarăș al Cuviosului Teodosie de la Peșteri, nevoitor aspru în post și rugăciune. Unii îl socot din greșeală unul și același cu mitropolitul Ilarion al Kievului. Se pomenește la 28 august (împreună cu ceilalți cuvioși din Peșterile Îndepărtate), la 21 octombrie, la 3 mai și în a doua săptămână a Postului Mare.

Viața

Izvorul de bază este Viața Sfântului Teodosie, scrisă de Nestor, unde despre Ilarion se spune că știa să scrie cărți cu meșteșug și că zi și noapte scria în chilia Sfântului Teodosie, în timp ce acesta cânta încetișor psalmii și torcea lână. Cercetătorul Iu. A. Artamonov socotește că Ilarion a fost unul dintre cei care i-⁠au povestit lui Nestor despre viața lui Teodosie, iar spusele lui au un caracter autobiografic. Petrecând mult timp în chilia sfântului, a văzut câteva minuni. Odată, când mănăstirii i-⁠au lipsit banii și hrana, după rugăciunea lui Teodosie a apărut un tânăr frumos în haină monahală, care a adus o grivnă de aur. Altă dată Ilarion a cerut să se mute în altă chilie, pentru că în a lui nu putea să se odihnească și să se roage din pricina asupririi demonilor. Egumenul i-⁠a poruncit cu strășnicie să nu părăsească chilia, ca demonii să nu mai aibă putere asupra lui, și după rugăciunile lui Teodosie demonii au fost izgoniți. Lui Ilarion îi aparține și povestea despre arătarea unui demon în chip de câine negru.

O povestire din secolul al XVII-⁠lea despre viețile sfinților, alcătuită după inscripții vechi de pe scândurile care acopereau peșterile, spune că Ilarion Schimonahul era atât de înfrânat, încât mânca doar o dată pe săptămână și puțin, râvnind Sfântului Teodosie, pe care îl avea tovarăș de viețuire, și că făcea multe rugăciuni și metanii, zi și noapte, cu lacrimi, și a plăcut Domnului. Tropare și condace îl laudă pentru firea lui „liniștită și blândă”.

Moaștele și cinstirea

A adormit în mănăstire și a fost îngropat în Peșterile Îndepărtate. Cercetările antropologice arată că a murit la treizeci-⁠patruzeci de ani și avea 165 cm înălțime; pe trupul său, ca și pe al Cuviosului Teodor Tăcutul, s-⁠au aflat coaste rupte și vindecate. Moaștele lui, pomenite întâia dată pe un plan al Peșterilor Îndepărtate făcut în 1795 de mitropolitul Samuil al Kievului, se află în Peșterile Îndepărtate, în fața moaștelor lui Pafnutie Zăvorâtul, lângă ale lui Moise Făcătorul de minuni și aproape de biserica subterană a Bunei Vestiri. Mai de demult, pe același loc se arătau moaștele nestricate ale Cuviosului Zenon.

Se mai spune că a fost una și aceeași persoană cu al cincilea mitropolit al Kievului, Ilarion, hirotonit în 1051 de soborul episcopilor ruși, la dorința marelui cneaz Iaroslav. Mitropolitul Macarie (Bulgakov) a respins această identificare, deși a socotit că mitropolitul este și el îngropat în peșterile Lavrei. Se păstrează peste cincisprezece gravuri și o seamă de litografii cu chipul lui; un erminiu de iconar de la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea spune că era bătrân, cu barba ca a Sfântului Serghie, cu schima pe cap, în veșmânt cuvios.