Ilie al Ierusalimului

Sfântul Ilie a fost episcop și patriarh al Ierusalimului din 494 până când a fost scos din scaun de împăratul bizantin Anastasie I, în 516, pentru că susținea hotărârile Sinodului din Calcedon. A murit în exil, în 518 (după unele izvoare). Este pomenit împreună cu Flavian al II-⁠lea al Antiohiei la 20 iulie în Biserica Ortodoxă și la 4 iulie în Martirologiul roman; calendarul nostru dă 4 iulie.

Era arab de neam și fusese format într-⁠o mănăstire din Egipt. A dezvoltat viața bisericească și monahală. Lângă episcopie a zidit o mănăstire și a adunat în ea pe studenții bisericii Sfintei Învieri, care până atunci erau risipiți prin diferite locuri, lângă Turnul lui David. A dat fiecăruia o chilie și cele de trebuință. Lângă noua mănăstire s-⁠a zidit o biserică a Maicii Domnului. Era un statornic apărător al Calcedonului. Sub îndrumarea lui, Biserica Ierusalimului a putut să stea împotriva monofiziților, deși aceștia aveau sprijinul puternic al împăratului. Patriarhul Ilie a refuzat să recunoască alegerea lui Sever ca patriarh al Antiohiei în 512. Împotriva lui s-⁠au ridicat monahi monofiziți și guvernatorul Palestinei, Olimpiu, care lucra după îndrumări de la Constantinopol.

La sinodul de la Sidon (512, după un izvor, 516, după altul), împreună cu Flavian al II-⁠lea al Antiohiei, a apărat cu izbândă învățătura despre două firi în Hristos, vestită de Sinodul din Calcedon. A fost principalul potrivnic al monofiziților la al treilea sinod, cel de la Tir (514-515). În 516 a fost scos din scaun, iar în locul lui a fost pus diaconul Ioan (patriarhul Ioan al III-⁠lea), cu condiția să anatemizeze hotărârile Calcedonului. Dar în ziua în care, la Liturghie, în fața nepotului împăratului, trebuia să facă aceasta, au venit la biserică doi conducători ai monahismului palestinian, Sfântul Sava și Sfântul Teodosie, cu zece mii de monahi calcedonieni. Anatema nu s-⁠a rostit. Împăratul l-⁠a trimis pe patriarh în exil, unde a rămas până la moarte.

Izvorul sârb povestește că Ilie și Flavian au fost surghiuniți de Anastasie, care a ținut sinodul de la Sidon în 516 și i-⁠a scos pe amândoi din scaun, și au murit în surghiun. Ei au prevăzut moartea împăratului Anastasie și a lor. În același timp și-⁠au scris unul altuia, din locuri depărtate, că împăratul Anastasie a murit în ziua aceea și să mergem și noi la Judecata lui Dumnezeu împreună cu el. După două zile au murit amândoi sfinții, în 518.