Andrei Bogoliubski

Sfântul Binecredincios Andrei Bogoliubski a fost cneaz al Vladimir-⁠Suzdalului din anul 1157 până la moartea sa din 1174, ctitor de biserici, ziditorul puterii Rusiei de nord-⁠est și mucenic, ucis într-⁠o conspirație a boierilor. Biserica Rusă l-⁠a trecut între sfinți în anul 1702. Pomenirea lui se face la 4 iulie, pe stil vechi (17 iulie pe stil nou), iar odată cu ceilalți sfinți ai Vladimirului în altă zi din vară.

Tinerețea

S-⁠a născut pe la 1110 sau 1111, ca fiu al lui Iuri Dolgoruki, cneazul Rostovului și al Suzdalului, și al unei prințese cumane, în botez Maria. Cronicarii spun că din copilărie iubea slujbele Bisericii și făcea milostenie. A luat parte la multe campanii ale tatălui său. Când Iuri a ajuns mare cneaz al Kievului, i-⁠a dat fiului său Vyșgorodul, aproape de Kiev.

În primăvara lui 1155, Andrei a plecat din Vyșgorod spre ținutul Suzdalului, luând cu el icoana Maicii Domnului pe care tradiția o atribuie Sfântului Evanghelist Luca. Cronica Kievului a socotit gestul un furt, cea a Suzdalului nu a judecat. După tradiție, caii care duceau icoana s-⁠au oprit lângă Vladimir și nu au mai vrut să meargă, iar Maica Domnului i S-⁠a arătat și i-⁠a poruncit să așeze icoana la Vladimir și să ridice acolo o biserică. În locul acela s-⁠a născut Bogoliubovo, de unde i se trage porecla Bogoliubski, „iubitor de Dumnezeu”. Icoana a ajuns să fie cea mai venerată din Rusia, Icoana Maicii Domnului de la Vladimir.

Cneazul și ctitorul

După moartea tatălui său, în 1157, a primit Suzdalul, Rostovul și Vladimirul, iar în 1162 i-⁠a izgonit pe frații săi mai mici și pe mama lor vitregă, ajungând singur stăpân. Și-⁠a ales ca scaun Vladimirul, nu cetățile vechi. A zidit zidurile Vladimirului (1158 până în 1164) și catedrala Adormirii Maicii Domnului, apoi la Bogoliubovo palatul și biserica. Alte biserici de piatră albă s-⁠au ridicat pe vremea lui. Biserica Acoperământului Maicii Domnului de pe râul Nerl, din 1165, este una dintre cele mai frumoase ale Rusiei. O tradiție mai târzie spune că a ridicat-⁠o în amintirea fiului său Izeslav, mort în războiul cu bulgarii de pe Volga, dar cronicile nu leagă lucrurile și biserica ar putea fi mai veche. În 1162 sau 1164 a cerut Constantinopolului să înființeze o mitropolie la Vladimir, dar patriarhul a refuzat.

În martie 1169, trupele lui, conduse de fiul său Mstislav, au luat și au jefuit Kievul. Andrei nu a luat parte la luptă și nu a vrut să domnească în Kiev, ci l-⁠a pus acolo pe fratele său Gleb. Încercările lui de a pune stăpânire pe Novgorod și pe Kiev s-⁠au încheiat cu înfrângeri: în 1170, la Novgorod, iar în 1173 la Vyșgorod.

Mucenicia

Cneazul se certase cu mulți boieri. În noaptea dintre 28 și 30 iunie 1174, cam douăzeci de conspiratori, în frunte cu frații Kuchkovici, au intrat în palatul de la Bogoliubovo și l-⁠au ucis. Povestea Bisericii spune că a luptat, că a fost lovit din spate și că ucigașii au fugit, apoi s-⁠au întors și l-⁠au găsit. Ultimele lui cuvinte, după cronici, au fost: „Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu.” Cronicile spun că i s-⁠a tăiat mâna dreaptă, dar când rămășițele lui au fost cercetate în 1965, s-⁠au văzut tăieturi pe oasele brațului stâng. Moartea lui a dus la un război de succesiune.

Trupul a rămas întâi nepăzit, apoi a fost înmormântat la Bogoliubovo de un slujitor credincios și de egumenul Arsenie. În a șasea zi, locuitorii Vladimirului l-⁠au dus cu cinste în catedrala Adormirii, ctitoria sa.

Cinstirea

Andrei a fost cinstit de popor ca sfânt în vremea cronicarilor. În 1702, când moaștele Sfântului Alexandru Nevski au fost aduse la noua capitală, cele ale lui Andrei au fost găsite în catedrala Adormirii, și el a fost canonizat de Biserica Rusă. Este înfățișat ca un cneaz cu o cruce în mână. Biserica Acoperământului de pe Nerl rămâne azi o capodoperă a arhitecturii rusești.