Tatiana

Sfânta Purtătoare de patimi Marea Ducesă Tatiana Nikolaevna a fost a doua fiică a țarului Nicolae al II-⁠lea și a țarinei Alexandra Feodorovna. A fost ucisă împreună cu familia în pivnița casei Ipatiev din Ekaterinburg, în primele ore ale zilei de 17 iulie 1918, la douăzeci și unu de ani. Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat-⁠o în anul 2000, ca purtătoare de patimi. Pomenirea ei este la 4 iulie după vechiul calendar, adică 17 iulie pe stil nou.

Copilăria

S-⁠a născut la 10 iunie 1897 (29 mai pe stil vechi), la Peterhof, lângă Sankt Petersburg. Tatăl ei i-⁠a ales numele după eroina din romanul în versuri Evgheni Oneghin al lui Pușkin. Nașterea unei a doua fete a fost o dezamăgire pentru cei din jur, care sperau în moștenitor. A fost sora mai mică a Olgăi și sora mai mare a Mariei, a Anastasiei și a țareviciului Alexei. Împreună cu Olga era numită în casă Perechea mare.

A fost crescută în simplitate, ca și surorile ei: dormeau pe paturi de campanie, fără perne, făceau dimineața baie rece, iar în timpul liber coseau și împleteau lucruri pentru soldați sau pentru bazarurile de binefacere. Înaltă și suplă, era socotită de mulți cea mai frumoasă dintre surori. Între frați i se spunea guvernanta, pentru felul ei poruncitor, dar și matern. Dintre toți copiii, era cea mai apropiată de mama ei, căreia îi citea ceasuri întregi.

Credința

Ca și mama ei, Tatiana era adânc credincioasă. Citea des Biblia, studia teologia și își punea întrebări despre bine și rău, despre durere și iertare. Dascălul ei de engleză spunea că privea religia mai mult ca pe o datorie decât ca pe o pasiune, dar cei apropiați vedeau în ea o fire cu mai multă adâncime duhovnicească decât în sora ei Olga. Nu folosea titlul ei imperial, iar prietenii o chemau Tatiana Nikolaevna, iar la telefon se prezenta ca sora Romanova a doua.

În război

Când a izbucnit Primul Război Mondial, Tatiana s-⁠a făcut soră medicală a Crucii Roșii, împreună cu mama sa și cu Olga. Din 1914 până în 1917 a îngrijit soldați răniți în spitalul de la Țarskoe Selo. O colegă povestește că fata nu voia să se cruțe: dacă ceilalți puteau respira acidul carbolic, putea și ea. În septembrie 1914 a devenit patroana Comitetului Tatiana, înființat pentru ajutorarea victimelor războiului. În august 1915 îi scria mamei că ar vrea să poată face mai mult pentru Rusia.

Arestul

După revoluția din 1917 familia a fost arestată și ținută la Țarskoe Selo, apoi la Tobolsk și la Ekaterinburg. Întoarsă dintr-⁠o muncă pe care o iubea, Tatiana suferea de lipsa de lucru. În aprilie 1918, când Alexei s-⁠a îmbolnăvit și nu putea fi mutat, ea a fost cea care și-⁠a convins mama să pornească la Ekaterinburg cu soțul ei. Mama a hotărât ca ea, cea cu capul limpede, să rămână la Tobolsk și să ia seama la casă și la fratele ei. În acele săptămâni, Tatiana și surorile ei au cusut pietre scumpe în haine, ca să le ascundă de temnicerii.

La Ekaterinburg, familia a fost ținută în casa Ipatiev, și fetele își spălau singure rufele și făceau pâine. Tatiana era cea trimisă de părinți să vorbească cu paznicii. Pe 14 iulie, la o slujbă făcută în taină de preoții din oraș, familia a îngenuncheat la rugăciunea pentru morți, ceea ce nu era obiceiul. Pe 16 iulie, în ultima zi, Tatiana a citit cu mama ei din cărțile prorocilor Amos și Avdie. În caietul ei de la Ekaterinburg a copiat cuvintele Sfântului Ioan de Kronstadt: durerea ta nu se poate spune, dar durerea Mântuitorului în Ghetsimani pentru păcatele lumii nu se poate măsura, alipește-⁠ți durerea de a Lui și vei afla în ea mângâiere.

Mucenicia

În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918 familia a fost trezită și coborâtă în pivniță sub cuvânt că va fi dusă într-⁠un loc sigur. Familia s-⁠a închinat când a trecut pe lângă o ursoaică împăiată pe palier. Iakov Iurovski le-⁠a citit sentința și plutonul a tras. Tatiana a avut timp doar pentru câteva sunete de spaimă și de împotrivire. Ea și Olga s-⁠au strâns una lângă alta, chemându-⁠și mama, iar ucigașii le-⁠au lovit cu baioneta, dar pietrele din veșminte au oprit lama. Tatiana a fost ucisă cu un foc în cap de Iurovski, iar Olga, o clipă mai târziu, de alt ucigaș.

Rămășițele

Aproape toate trupurile familiei au fost găsite în 1991 în pădurea de lângă Ekaterinburg, iar la 17 iulie 1998 rămășițele țarului, ale țarinei și ale trei dintre fiice, între care Tatiana, au fost îngropate în catedrala Sfinților Petru și Pavel din Sankt Petersburg. Zvonuri despre scăparea surorilor au fost răspândite zeci de ani, iar o femeie a pretins că este Tatiana, dar analizele științifice au arătat că toată familia a fost ucisă.

Canonizarea

Familia imperială a fost canonizată în 1981 de Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, ca sfinți mucenici, iar în august 2000 de Biserica Ortodoxă Rusă, ca purtători de patimi, în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Sfânta Tatiana este cinstită, alături de țar, de țarină, de ceilalți copii ai lor și de credincioșii care au murit cu ei, la 4 iulie după vechiul calendar. Ziua ei de nume, prăznuirea Sfintei Muceniței Tatiana din Roma, cade la 12 ianuarie.