Maria

Sfânta Muceniță Maria, Marea Ducesă Maria Nikolaevna, a fost a treia fiică a țarului Nicolae al II-⁠lea și a țarinei Alexandra Feodorovna. A fost ucisă împreună cu familia ei la Ekaterinburg, în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. A fost preamărită ca purtătoare de patimi de Biserica Ortodoxă Rusă în 2000, după ce Biserica Rusă din Afara Rusiei o canonizase în 1981. Biserica Rusă o pomenește la 17 iulie (stil nou), adică 4 iulie pe stil vechi.

Copilăria

S-⁠a născut la 14 iunie 1899 pe stil vechi (26 iunie pe stil nou), la Peterhof, lângă Sankt Petersburg. Venirea pe lume a celei de-⁠a treia fete a dezamăgit o parte a Rusiei, care aștepta un moștenitor, dar tatăl ei a spus că este fericit. Prin mama ei, era strănepoata reginei Victoria.

Părinții voiau ca ea și frații ei să fie crescuți simplu, așa că până și slujitorii îi spuneau Maria Nikolaevna. În familie i se zicea „Mașa" sau „Mașka". Era surioara mai mare a Anastasiei, cu care era numită „perechea mică", împărțea o cameră și se îmbrăca la fel. Cele patru surori semnau uneori împreună „OTMA", după inițialele numelor lor.

Chipul ei

Era frumoasă, cu ochi albaștri mari, pe care familia îi numea „farfuriuțele Mariei". Era înaltă, puternică și, ca bunicul ei Alexandru al III-⁠lea, putea să ridice de la pământ pe învățătorii ei. Desena bine, cu mâna stângă, și era singura dintre surori cu un dar artistic. Îi plăcea mai puțin învățătura.

Avea un suflet bun și blând; marele duce Vladimir Alexandrovici o numise „copilul amabil". Era foarte apropiată de tatăl ei și își iubea mult fratele Alexei. Îi plăceau copiii și soldații, iar visul ei era o căsnicie cu mulți copii. În 1917, prințul Carol al României a cerut-⁠o în căsătorie, dar țarul a socotit-⁠o prea tânără.

Războiul și revoluția

În Primul Război Mondial era prea tânără pentru a deveni soră de caritate ca mama și surorile ei mai mari, așa că a vizitat răniții din spitalul din Țarskoe Selo, a jucat dame și biliard cu ei și a încercat să-⁠i înveselească. În primăvara lui 1917 toți copiii au făcut pojar, iar Maria a fost ultima care s-⁠a îmbolnăvit. Cât timp a fost sănătoasă, a fost sprijin pentru mama ei și a ieșit cu ea, în noaptea de 13 martie, la soldați, să-⁠i roage să rămână credincioși familiei. Apoi s-⁠a îmbolnăvit de pojar și de pneumonie grea, iar de abdicarea tatălui ei a aflat abia după ce și-⁠a revenit.

Închisoarea

Familia a fost arestată, la Țarskoe Selo, apoi la Tobolsk și la Ekaterinburg. În aprilie 1918, când familia a fost despărțită pentru puțin timp, Maria a fost aleasă să-⁠și însoțească părinții la Ekaterinburg. Acolo a căutat să se împrietenească cu soldații care păzeau casa Ipatiev, le-⁠a vorbit despre familiile lor și le-⁠a arătat pozele ei. La 26 iunie 1918 a împlinit nouăsprezece ani.

În ziua de 14 iulie, preoții din oraș au slujit în casă o slujbă și au văzut că familia a îngenuncheat la rugăciunea pentru cei adormiți. La 16 iulie, ultima ei zi întreagă, Maria s-⁠a plimbat în grădină cu tatăl ei și cu surorile. În noaptea aceea familia a fost coborâtă în subsol și împușcată. Maria avea nouăsprezece ani.

Rămășițele

După moartea ei au apărut mai multe femei care au spus că sunt Maria, iar analizele ADN au arătat că nimeni din familie nu a scăpat. În mormântul găsit în 1991 erau nouă schelete, fără cele ale lui Alexei și ale unei fiice; savanții ruși au crezut că lipsea Maria, cei americani că lipsea Anastasia. În 2007 au fost aflate oasele arse ale unui băiat și ale unei tinere, într-⁠un loc apropiat, iar analizele ADN din 2008 și 2009 au arătat că sunt ale lui Alexei și ale uneia dintre fiice, pe care rușii o socot Maria. În 2015 Biserica Rusă a amânat îngroparea lor cu familia, cerând noi cercetări. Fragmentele de oase rămân deocamdată într-⁠un depozit de stat.

Preamărirea

Biserica Rusă din Afara Rusiei a canonizat familia țarului în 1981, iar Biserica Ortodoxă Rusă a făcut-⁠o în august 2000, ca purtători de patimi, în soborul noilor mucenici ai Rusiei. Slujbele și icoanele îi numesc adesea mucenici. Credincioșii se roagă Mariei și celorlalți din familie, iar unii au povestit vindecări și întoarceri la Biserica Ortodoxă după rugăciunea către ei.