Evghenie Botkin

Evghenie Serghieevici Botkin a fost medicul de curte al împăratului Nicolae al II-⁠lea și al familiei sale și a împărțit cu ei surghiunul până la capăt. A fost ucis la Ekaterinburg în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, împreună cu familia imperială, și este cinstit ca drept pătimitor.

Tinerețea și chemarea de medic

S-⁠a născut în 1865, ca al patrulea fiu al Anastasiei Alexandrovna, născută Krîlova, și al lui Serghei Botkin, vestitul medic al împăraților Alexandru al II-⁠lea și Alexandru al III-⁠lea, socotit unul dintre întemeietorii medicinei ruse moderne. A fost educat la început acasă, apoi a intrat direct în clasa a cincea a gimnaziului al doilea din Petersburg. A urmat medicina, ca și tatăl său, și a absolvit în 1889 Academia Medicală Militară, al treilea din promoție.

A lucrat la spitalul Mariinsk pentru săraci și a studiat în Germania, la Berlin și Heidelberg. În 1893 și-⁠a susținut teza de doctorat, dedicată tatălui său, iar Ivan Pavlov a fost opozantul oficial la susținere. Fratele său Petru îl pomenea mai târziu ca pe un copil blând și plin de delicatețe lăuntrică, care se înspăimânta de orice ceartă și se așeza între cei ce se băteau, chiar cu riscul de a fi lovit. Pe drumul medicinei vedea chemarea de a ajuta, de a alina și de a vindeca.

Slujirea în curte

În războiul ruso-⁠japonez din 1904 a plecat voluntar pe front, ca responsabil al serviciului medical al Crucii Roșii pe lângă armata din Manciuria, și a primit mai multe ordine pentru fapte de vitejie. În 1907 a fost numit medic-⁠șef al spitalului Sfântul Gheorghe din Petersburg. La cererea împărătesei Alexandra Feodorovna a fost invitat să îngrijească familia imperială, iar în 1908 a devenit medic de curte al lui Nicolae al II-⁠lea. A îngrijit uneori de țareviciul Alexei, bolnav de hemofilie, ca în 1912 la Spała. Vorbea adesea cu împărăteasa în limba ei maternă, germana, și îi era tălmaci când primea delegații rusești.

Căsătorit din 1891 cu Olga Manuilova, a avut patru copii, Dimitri, Iuri, Gleb și Tatiana. Căsnicia s-⁠a destrămat sub povara slujbei sale la curte, iar fiul cel mare a căzut pe front în Primul Război Mondial. Spre sfârșit, Botkin devenise tot mai credincios.

Surghiunul și moartea

După revoluția din 1917, Botkin a socotit că este datoria lui să-⁠i însoțească pe Romanovi în surghiun, atât față de bolnavii săi, cât și față de țară. A mers cu ei la Tobolsk, apoi la Ekaterinburg, în casa Ipatiev, iar țarul îl considera prieten. Ultima sa scrisoare, rămasă neterminată în noaptea de 16 iulie 1918, vorbește despre credința că cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui și despre hotărârea de a-⁠și împlini datoria de medic, deși își lăsa copiii orfani, asemenea lui Avraam, gata să aducă jertfă pe singurul său fiu.

Scrisoarea a fost întreruptă de Iakov Iurovski, care a poruncit tuturor să se îmbrace și să coboare, sub pretextul unei primejdii în oraș. Puțin după aceea, întreaga familie și slujitorii, între care Botkin, care ceruse să rămână, au fost uciși. Când mormântul necunoscut a fost descoperit în anii 1990, rămășițele medicului purtau urme de gloanțe la picioare, la bazin, la coloană și la frunte.

Canonizarea

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei l-⁠a canonizat în 1981, împreună cu familia imperială și cu ceilalți uciși în casa Ipatiev, ca nou mucenic. În anul 2000 Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat familia imperială ca pătimitori, dar nu și pe slujitorii ei. Soborul arhieresc din 3 februarie 2016 l-⁠a trecut pe Botkin în rândul sfinților, ca dreptul pătimitor Evghenie Doctorul. Este pomenit la 17 iulie.